Evanghelie Zappa s-a născut în localitatea Labova (Lampobo/Lamparo) din provincia otomană Epir, actualmente în Albania, ca fiul cel mai mic dintr-o familie cu 3 copii (Anastase, Evanghelie, Marina). Tatăl său – Vasile Zappa – a fost comerciant, iar mama – Sotira – provenea dintr-o familie vestită de aromâni, a Megiaţilor. Evanghelie şi-a petrecut copilăria în satul natal. Tot acolo a urmat şi primele clase şcolare.
Tinereţea i-a fost aventuroasă. La 13 ani s-a înrolat în garnizoana lui Ali Paşa de Ianina. A participat la războiul ruso-turc, luptând pe teritoriul Munteniei. Oastea lui Ali Paşa a fost învinsa la Obileşti, pe 14 iunie 1807, de trupele generalului Miloradovici. A servit până la 20 de ani. De îndată ce a aflat ca aromânii din Suli, în frunte cu Marcu Bociari/ Marko Botzaris (1788-1823), s-au coalizat cu trupele lui Ali Paşa (care nu l-a mai recunoscut pe sultan din 1819) împotriva lui Mahmud al II-lea, a intrat în rândul acestora. Pentru merite militare, a fost înaintat la gradul de maior. Tot atunci, a avut legături cu mişcarea eteristă şi este posibil să fi ajuns pentru prima oară pe teritoriul Ţării Româneşti.
A emigrat în Ţara Românească în jurul anului 1833, părăsind Grecia din cauza nemulţumirilor legate de noua organizare militară a Greciei de după eliberarea acesteia din robia turcească. ,,În timpul războiului Greciei – scria el în ziarul “Vestitorul românesc”, din 13 august 1852 – după ce am fost jefuit de toată averea mea de către stăpânitorii şi cârmuitorii locurilor unde mă aflam, după ce mumă-mea bătrână a fost adusă în oraşul Ianinii şi a şezut în ostrovul de acolo numit Micii, la Mânăstirea Ilieca, doi ani de zile la închisoare şi cu fiarele de picioare numai ca să ies eu din ţara grecească…” Aşa a ajuns Evanghelie la noi.
În Ţara Românească s-a ocupat cu comerţul de cereale şi cu agricultura, arendând terenuri, apoi cumpărându-le, devenind în scurt timp un vestit şi respectat moşier. A practicat cu succes metode moderne de agricultură, cum ar fi asolamentul culturilor şi a obţinut venituri fabuloase. În această activitate a fost ajutat de vărul său, Constantin Zappa. În 1844 a cumpărat moşia Broştenii Noi din judeţul Ialomiţa, de la serdarul Ioan Al. Filipescu-Vulpache (1811-1863), viitorul caimacan şi cel dintâi prim-ministru după Unirea Principatelor, ginerele domnitorului Gheorghe Bibescu. În 1857 a ridicat aici un conac măreţ, loc al numeroaselor întâlniri cu oameni politici şi de cultură de seamă, lucru consemnat în memoriile acestora. În 1859 a ctitorit tot aici şi o biserică, alături de zidurile căreia se află mormântul lui Zappa. A avut relaţii bune şi cu domnul ţării, Gheorghe Bibescu. Acesta i-a şi acordat rangul de pitar în anul 1846, demnitate binemeritată, căci în anii marii secete dinaintea revoluţiei (1845-1846) a aprovizionat cu grâu Capitala şi alte oraşe din Tara Românească.
A devenit prieten cu Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor, Ioan Al. Filipescu şi Barbu Catargiu (de la care a cumpărat moşii) şi care au fost ulterior prim-miniştri, cu poetul Dimitrie Bolintineanu (tot de origine aromână, devenit ministru al Instrucţiunii publice şi iniţiator al întemeierii şcolilor româneşti pentru aromâni în Imperiul Otoman). A făcut multe acte de binefacere, a sprijinit cultura, învăţământul, Biserica, precum şi multe iniţiative de seamă ale oamenilor politici români din vremea sa. Este considerat un donator de seamă şi membru fondator al instituţiei Academiei Române.
Motivele pentru care Zappa s-a stabilit în România rămân încă de domeniul speculaţiilor. Putem presupune că aici avea cunoștințe mai vechi, din timpul contactelor cu Eteria. Ştim că el era un filo-român declarat. „Aceşti români –spunea el – când îi va judeca cineva fără patimă, cu bună credinţă şi fără părtinire, îi va găsi mult mai buni decât multe alte naţii şi având Wente pentru care li se cuvin dragoste şi recunoştinţă. Aceşti români ne primesc cu cea mai mare ospitalitate”. Şi exclama; „O, cât de vrednici de respectat şi de iubit sunt aceşti români, doranilor, şi cât le suntem datori noi, străinii, care locuim aici”. ,,Români vrednici de a fi iubiţi! Nu poci să vă exprim mai cu vioiciune simţămintele recunoștinței şi dragostei de care este plin sufletul meu, că spre răsplătirea acestor mari virtuţi ale voastre, virtuţi şi după dignitate vi se cuvin” – mărturisea Zappa în cartea sa.
La venirea în ţara noastră, Evanghelie avea o mare sumă de bani, a cărei provenienţă, învăluită în mister, a dat naştere la tot felul de speculaţii. Astfel, au circulat zvonuri despre participarea sa la acţiuni piratereşti în Marea Egee, lucru neconfirmat de informaţiile vremii. Mai plauzibilă este ipoteza potrivit căreia Zappa a obţinut banii din acţiuni haiduceşti, foarte frecvente în epocă. Haiducii din provinciile balcanice atacau convoaiele otomane care transportau dările la Istanbul.
La început, a locuit în oraşul Brăila, unde se afla o puternică comunitate grecească. Apoi, a cumpărat o casă în Bucureşti. Aici a stat mai mulţi ani, timp în care a înfiinţat un hotel numit „Athena”. El se afla pe Calea Moşilor, aproape de piaţa Sf. Gheorghe. „Localul d-lui Vangele în aceste părţi singuratice este văzut cu plăcere de toţi călătorii. O casă mare, îngradită cu ziduri, o grădină cu fructele şi florile cele mai plăcute, o primire de cele ce au rămas rari încă în pământul ţărei rămâne pentru toţi călătorii întârziaţi ce caută ospitalitatea în aceste locuri, iată acest locaş renumit în părţile locului”. (Dimitrie Bolintineanu, Călătorii. Editura pentru Literatură, 1968).
Hotelul mai era cunoscut sub numele de Hanul Cemica, dat probabil de vechiul proprietar. În preajma Revoluţiei de la 1848, a cumpărat mai multe moşii în judeţele din jurul Capitalei. Cele mai mari erau Budeşti, fosta proprietate a boierului Iancu Manu, Broşteni, Uleşti, Pisica, Slujitori, Valea Măcrişului, Cegani, Berasca, Arţari ş.a.
Locul unde şi-a construit conacul („castelul”, cum îi spuneau sătenii) la Broşteni se afla la marginea sud-estică a satului, pe o colină în imediata apropiere a luncii Ialomiţei. Conacul, construit prin anii 1845-1847, era una dintre cele mai frumoase clădiri din această parte a ţării: o construcţie înaltă, cu etaj, iar împrejur se aflau o curte largă şi o grădină. Era împrejmuit de un zid din cărămidă, prevăzut cu contraforturi, având peste 5 metri înălţime. Poarta de acces, care se păstrează aproape intactă, este masivă şi impunătoare. A fost construită din grinzi groase de lemn, peste care s-au aplicat plăci metalice, astfel încât era foarte greu de spart. Poarta şi colţurile zidurilor erau păzite permanent de gărzile de arnăuţi înarmaţi, costumaţi în uniforme specifice epocii.
Înainte de stabilirea sa în Broşteni, Evanghelie Zappa a stat puţin timp şi în Franţa, unde şi-a desăvârşit studiile. Acolo a intrat în legătură cu tineretul român din Paris. E posibil să fi făcut parte din „Cercul Revoluţionar Român”, alături de nume ilustre ca Ion Ghica, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Costache Negruzzi, V. A. Urechea ş.a. Cu unii din ei a rămas bun prieten şi după întoarcerea în ţară.
A scris şi cartea intitulată ,,Trântorul” care se mărgineşte în cercul României cu subtitlul ,,Coprinzător de observaţii din cercare asupra semănării grâului şi orânduieli asupra moşiilor”. Redactată iniţial în limba greacă, a tradus-o tot el în româneşte şi a tipărit-o în anul 1847, cu text bilingv, în tipografia lui Iosif Kopainig din Bucureşti. Oferea proprietarilor de pământ sfaturi, „ca să se poată folosi şi domniile lor cu învăţături de la care izvorăşte sporirea veniturilor moşiilor”.
Ideile expuse în carte au fost experimentate cu succes chiar pe pământul de la Broşteni. Bătrânii satului povestesc şi azi cele auzite de la bunicii lor despre râvna pe care o depunea boierul pentru a obţine recolte cât mai mari. El îşi procura cele mai bune unelte agricole, se interesa personal de felul cum se fac arăturile, de calitatea seminţelor şi de recoltarea şi depozitarea produselor.
Om cu idei înaintate, care depăşeau mentalităţile timpului, a construit în Broştenii Noi cea mai mare fabrică de spirt din sudul ţării. Numită de localnici povarnă, ea asigura venituri importante proprietarului, dar şi un loc de muncă unui mare număr de oameni. S-au angajat la povarnă şi muncitori veniţi din alte părţi, unii chiar din Transilvania.
O altă întreprindere înfiinţată de Zappa în satul Broşteni era moara de făină cu 12 postave (pietre), cea mai mare din această parte a ţării. Pentru o mai rapidă aprovizionare cu materie primă a celor două fabrici, s-a construit o linie ferată îngustă, cu lungime de 3 km, pe care erau transportate cerealele direct din câmp. Rămăşiţele acesteia se mai pot vedea încă la marginea satului Broşteni. Ambele fabrici au funcţionat până la sfârșitul secolului XIX. Atunci, la scurt timp după moartea lui Constantin, vărul şi moştenitorul principal al lui Evanghelie, ele şi-au încetat activitatea.
În anul 1848, Zappa i-a eliberat pe ţiganii de pe moşiile sale. În anul 1864, i-a împroprietărit pe toţi, alături de români. Se pare că domnitorul Cuza s-a sfătuit cu prietenul său Zappa în privinţa elaborării Legii rurale încă din anul 1862, când i-a făcut o nouă vizită la Broşteni.
O contribuţie deosebită a avut Zappa la dezvoltarea culturii române. Cu prilejul primei vizite pe care a făcut-o Cuza la conacul din Broşteni (septembrie 1860), gazda a oferit cea mai mare donaţie din acea vreme pentru propăşirea culturii noastre, însumând 5.000 de galbeni. Banii au fost folosiţi pentru întemeierea Academiei Române şi pentru tipărirea unor lucrări fundamentale, între care o istorie a românilor, un dicţionar al limbii române şi o gramatică românească. Generoasa donaţie a fost suplimentată cu încă 1.000 de galbeni, acordaţi Societăţii Literare Române (viitoarea Academie Română). A mai donat alţi 50.000 de galbeni pentru înzestrarea armatei române cu o baterie de tunuri şi pentru construirea Atheneului Român şi alţi 10.000 de galbeni pentru tipărirea unor cărţi albaneze cu caractere latine şi pentru primul ziar în limba albaneză.
Donaţia făcută guvernului român s-a materializat prin apariţia în 1871 (după moartea donatorului) a Dicţionarului limbii române, elaborat de August Treboniu Laurian şi Ioan C. Massim, cunoscuţi reprezentanţi ai curentului latinist. Pe coperta interioară a dicţionarului se afla următoarea dedicaţie: “Memoriei fericitului Evanghelie Zappa d’in allu cui fondu se lucredzia şi se tiperesce, se dedică acestu opu.” În aceeaşi vreme şi din aceleaşi fonduri a realizat Timotei Cipariu “Gramatica limbii române”.
Dar cea mai mare realizare a lui Zappa este legată de reluarea Jocurilor Olimpice antice după mai bine de 14 secole de la interzicerea lor de către împăratul roman Teodosie. Pentru această idee – pe care a lansat-o prima oară în 1856, la Bucureşti, cu şapte ani înainte de naşterea lui Pierre de Coubertin – a cheltuit multă energie şi cea mai mare parte din averea sa. Dacă ne referim la ideea restaurării Jocurilor Olimpice, trebuie spus că încă din 1836, un grup de erudiţi şi entuziaşti greci au propus ministrului de interne Ioan Coletti organizarea anuală a Jocurilor olimpice la 25 martie (Ziua naţională a Greciei) la Atena, Tripoli, Missolonghi şi Idra, pentru a reaminti eliberarea de sub jugul otoman. În anul următor, consiliul oraşului Pirgos (în circumscripţia căruia se afla şi Olympia) şi-a arogat succesiunea antică, dând publicităţii chiar o hotărâre în acest sens. Dar ruinele Olympiei, acoperite de noroi, erau improprii organizării unor competiţii sportive.
În prima jumătate a anului 1856, E. Zappa trimitea din Bucureşti, regelui Otto de Bavaria al Greciei şi guvernului, propunerea reînfiinţării Jocurilor Olimpice la Atena. El dădea asigurări că va pune la dispoziţie fondurile necesare şi propunea începerea jocurilor în 1859. Regele a transmis scrisoarea ministrului de Externe, Alexandru Rangabe. Acesta a intrat în corespondenţă cu Zappa, însă a tergiversat luarea unei hotărâri, deoarece intenţiona ca jocurile să nu fie pur sportive. În 1858, Zappa se adresa din nou regelui, cerând restaurarea Jocurilor Olimpice, „Restaurarea Jocurilor Olimpice, care să fie celebrate la fiecare patru ani, după învăţăturile vechilor greci, strămoşii noştri” arătând că este gata să cedeze 400 de acţiuni la Societatea elenă a vapoarelor, în vederea constituirii unui capital din care să fondeze, la Atena, o instituţie care să se ocupe de organizarea jocurilor. Pe 15 august 1858, regele a emis decretul prin care primea darul lui E. Zappa şi se însărcina cu organizarea Olimpiilor (concursuri şi expoziţii). Din banii donaţi s-a creat la Atena „Fundaţia Olympicelor” şi s-au construit mai multe clădiri, cea mai importantă fiind Zappeionul. Aici s-a desfăşurat concursul de scrimă la prima ediţie, din 1896, a Jocurilor Olimpice moderne. Înainte de a muri (1865), el a putut vedea primele jocuri pre-olimpice sau panelenice. Acestea s-au desfăşurat in noiembrie 1859, la Atena. Atleţii s-au întrecut pe străzile şi în pieţele publice din Atena, stadioanele fiind un concept ce aparţinea antichităţii şi o realitate aflată sub straturi arheologice de pământ. Au fost incluse probe de alergare de 200, 400 şi 800 de metri, sărituri, aruncări, întreceri hipice, dar şi concursuri literare şi folclorice. Au mai fost organizate expoziţii cu premii pentru produse industriale şi agricole. Manifestările s-au desfăşurat în pieţele Ludovic, Libertăţii, a teatrului (Kogia), a primăriei etc. cu participarea a peste 300 de concurenţi. Pe lista învingătorilor s-au numărat Dimitrie Atanasiu, încoronat în proba de viteză (probabil alergare 200 de metri) şi Constantin Cristu la aruncări, posibil din România, după nume. Au mai participat, la călărie, un ministru şi doi ataşaţi de la ambasada Marii Britanii la Atena. Competiţia a avut un modest caracter internaţional. Au fost acordate premii în bani, aşa cum a dorit Evanghelie Zappa. Primele întreceri olimpice moderne au avut loc, deci, în 1859, cu 4 ani înainte să se nască Pierre de Coubertin şi au fost finanţate integral de cel care a avut această idee, moşierul Evanghelie Zappa din principatul românesc al Munteniei.
În 1862, Evanghelie Zappa a mai făcut un demers în vederea popularizării ideii Jocurilor Olimpice moderne prin editarea, la Bucureşti, a publicaţiei ,,Societatea Olimpică Română”. Jocurile au fost reluate în 1870, în condiţii mai bune şi apoi organizate din 5 în 5 ani. Dar Grecia acelor ani era o ţară mică şi săracă, aşa că eforturile lui Zappa nu au avut un ecou prea mare în lumea sportului din Europa.
Evanghelie Zappa a stipulat în testamentul său, construirea unei clădiri destinate ca stabiliment olimpic. Prin legea din 30 noiembrie 1869, guvernul grec a dispus construcţia clădirii. Denumită ,,Zappeion”, clădirea a fost inaugurată în 1888. În secolul al XIX-lea nu s-a putut păstra ritmul de 4 ani al Jocurilor Olimpice, astfel că următoarele întreceri, finanţate din moştenirea lui Evanghelie Zappa, s-au desfăşurat în 1870, apoi în 1875 şi în 1888.
În ultimii ani ai vieţii, Evanghelie Zappa a fost grav bolnav. Se pare că a suferit de sindromul Alzheimer. Boala s-a agravat începând cu 1863, când a fost dus de către fratele său la Paris, la cei mai buni medici. Aceştia au dat un diagnostic care nu lăsa nicio speranţă de vindecare: „atins de demenţă şi paralizie generală”. A mai trăit doi ani, până în seara zilei de 19 iunie 1865, când s-a stins la conacul din Broşteni. Cu doi ani înainte de deces a scris cu mâna sa ca după ce se va stinge să fie înmormântat în curtea bisericii din Broşteni, ctitorită de el – lăcaş ce stă şi azi de veghe la mormântul său. El a pretins ca mormântul să i se facă din piatră, să fie împrejmuit cu gard din fier, iar pe piatra de mormânt să figureze inscripţia: <Aici zace păcătosul, robul lui Dumnezeu, ctitorul acestei biserici, Evanghelie Zappa, încetat din viaţă la anul … luna … ziua…>. De altfel, pe monumentul funerar din Broşteni se află înscrise cuvintele care exprimă idealul vieţii sale: „Din partea lui Zappa, lumea să aibă concursuri olimpice”. După scurgerea a patru ani de la moarte, deci după o olimpiadă, Zappa a dorit ca urmaşii să-i dezgroape oasele, să-i fie slujite după orânduiala bisericească, şi să fie îngropat din nou, creştineşte. ,,Capul, în curtea sau în faţa stabilimentului Olimpiilor din Atena (în faţa căruia se află statuia din marmură, în mărime naturală, a lui Zappa), iar oasele în curtea şcolii din Labova, punându-se deasupra acestor două morminte câte o placă cu următoarele cuvinte: la cel din Atena: ,,Aici odihneşte capul …” etc.; iar la cel de la şcoala din Labova: ,,Aici odihnesc oasele …”.
Un bust din marmură albă, realizat de sculptorii Stork, a fost dezvelit la 1 august 1867, la inaugurarea Societăţii Literare (actuala Academie Română), prilej cu care V.A. Urechea reamintea în discursul său: ,,Evanghelie Zappa, când puse piciorul pe Malul Dunării României libere, lăsă să iasă din pieptul său ţipătul fratelui iubit: Si eu hiu Român! Evanghelie Zappa era în adevăr român. (…) Ideea naţională ce a umplut inima şi mintea lui Zappa cât a trăit a fost o ultimă preocupaţiune. Aceste fonduri generoase, care asigură deplină independenţă societăţii, sunt singurele momente şi marmure care vor perpetua numele lui Evanghelie Zappa. O naţiune, care aspiră să trăiască, trebuie să ştie însă a-şi aminti. O naţiune care ştie a presăra stratele şi pieţele cetăţilor şi salele muzeelor cu reprezentaţiunea şi amintirea bărbaților ei, acea naţiune seamănă pe toată ziua două seminţe de glorie. Să ne amintim deci, D-lor, în această zi, în care inaugurăm tocmai societatea ce va dispune de donaţiile lui Zappa, să ne amintim de el în mod demn, de cultura şi secolul în care trăim, şi de acea amore a românismului care a umplut viaţa lui. Acea marmură rece care va păstra în sala Societăţii Literare suvenirea generosului ei donator, o va încălzi căldura iubirii şi a respectului nostru. Onoare lui Evanghelie Zappa! Iubirea lui de Românism fie un exemplu, care să afle mulţi imitatori!” Bustul s-a aflat în holul central al Academiei Române până către anii 1950. Apoi s-au realizat medalioane şi afişe cu chipul lui Zappa, filme documentare, s-au organizat simpozioane şi pelerinaje la mormântul său.
Evanghelie Zappa n-a fost căsătorit, de aceea n-a lăsat urmaşi direcţi. Acest lucru a contribuit la fărâmiţarea şi dispariţia averii sale. Moştenitorii, cu unele excepţii, au fost prea puţin interesaţi să ducă mai departe ideile marelui înaintaş. Pământul s-a vândut sau a fost expropriat, conacul s-a ruinat şi a fost demolat, iar monumentele funerare ale familiei s-au părăginit şi ele.
Ceea ce a rămas consemnat în dreptul numelui său, în mod deosebit, este iniţiativa de a reînfiinţa Jocurile Olimpice, ca simbol al frăţietăţii şi bunei înţelegeri între oameni şi între popoare. Ideea sa a fost socotită la început o utopie, iar unii chiar au respins-o. Chiar dacă nu s-a înfăptuit nimic aici, pe pământ românesc, important este de subliniat că această idee a fost enunţată pentru prima oară în România.
Ceea ce a început într-un mod modest, prin eforturi personale singulare, avea să se desăvârşească după moartea sa, odată cu decizia luată la Paris în 1892. Ideea extraordinară a lui Evanghelie Zappa s-a împlinit în ceea ce deja numim de mai bine de 100 de ani: Jocurile Olimpice moderne.
Este important de amintit aici şi persoana prinţului George Bibescu, fiul domnitorului român Gheorghe Dimitrie Bibescu, care, aflat la Paris, a intrat în contact cu baronul Pierre de Coubertin, ajungând ca în 1899 să fie ales membru al Comitetului Internaţional Olimpic. România a devenit astfel al 16-lea stat din lume membru al forului internaţional olimpic.
Actele de caritate ale lui Evanghelie Zappa au continuat şi după moartea sa, prin donarea, conform testamentului său, de fonduri băneşti importante pentru şcoli, orfelinate, spitale, biserici şi prin ajutoarele oferite celor săraci. La 200 de ani de la naşterea sa (în anul 2000), Evanghelie Zappa a fost omagiat de Academia Română printr-o sesiune ştiinţifică. Ansamblul monumental ridicat de el la Broşteni (Ialomiţa), a început să fie restaurat şi repus în valoare, iar numele său reconsiderat şi amintit în numeroase lucrări ştiinţifice, manifestări omagiale, simpozioane, atât în România, cât şi în Grecia.
Arsenie Papacioc (n. 15 august 1914, satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa) este un duhovnic ortodox român. Din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii. A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în 1941, pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară. S-a călugărit în 1946, după eliberare şi s-a stabilit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou pentru că facea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la închisoarea Aiud.
