“Nu ştiu dacă am dreptul să vorbesc despre sfârşitul omului; dar sunt convins de prăbuşirea tuturor ficţiunilor în care am trăit până acum. Istoria îşi dezvăluie în sfârşit faţa nocturnă şi, ca să nu spun mai mult, o lume se năruie. Ei bine, în ipoteza că ar depinde numai de mine ca ea să nu se năruie, n-aş face nici un gest, nu aş mişca un deget.” (Ispita de a exista – Scrisoare despre câteva impasuri)

 

Nu ştiu dacă am dreptul să vorbesc despre sfîrşitul omului; dar sînt convins de prăbuşirea tuturor ficţiunilor în care am trăit pînă acum. Istoria îşi dezvăluie în sfîrşit faţa noc­turnă şi, ca să nu spun mai mult, o lume se năruie. Ei bi­ne, în ipoteza că ar depinde numai de mine ca ea să nu se năruie, n-aş face nici un gest, nu aş mişca un deget.

Puţini sunt aceia care ştiu că la Slobozia a existat un lagăr în care au fost încarceraţi prizonieri în al doilea război mondial. Studierea arhivelor şi dovezilor existente a condus autorul, prof. Buzu Vitalie, la crearea unui fragment de istorie locală de mare valoare pentru cei interesaţi. Acest articol este preluat din revista Helis, nr. 11 din octombrie 2006.

La 22 iunie 1941 armata română începea războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţie sovietică. După eliberarea acestora, România va continua războiul antisovietic, alături de Germania. Întinse teritorii ale URSS vor fi ocupate în doar câteva luni. Totodată, aproximativ 3 milioane de soldaţi sovietici au fost luaţi prizonieri în primele 6 luni ale războiului. O parte a acestora va ajunge în România, acolo unde, încă din iulie 1941, erau organizate primele lagăre de prizonieri.

Astfel de lagăre au fost create şi pe teritoriul judeţului Ialomiţa. Cele mai cunoscute au fost lagărele de la Fierbinţi şi Slobozia. Lagărul de prizonieri nr.1 de la Slobozia se afla pe locul fostei unităţi militare, lângă gara feroviară. Monografia recentă a Sloboziei cuprinde şi o descriere impresionantă a acestui loc: “Dincolo de barieră era unitatea militară a ostaşilor din escadronul 5 Cavalerie, călăraşi cu schimbul. În timpul războiului aici funcţiona un mare lagăr de prizonieri de toate neamurile. Prizonierii, cu miile, treceau mai întâi pe la enormele etuve de pe calea ferată ca să se despăducheze în aburul încins pompat de locomotive. Dar tot degeaba, mureau zilnic în jur de-o sută din cauza tifosului, majoritatea ruşi. Paznicii îi dezbrăcau, până să-i îngroape, şi le vindeau hainele, că ajunsese mai toată lumea din Slobozia să poarte ponositele uniforme de război.”

Lagărul este amintit şi în romanul autobiografic al scriitorului Paul Goma, “Din calidor”. Tatăl scriitorului, Eufimie Goma, după ce a fost deportat de sovietici în Siberia, s-a trezit înrolat în armata sovietică, pentru ca apoi să ajungă prizonier la germani. Predat autorităţilor române, el va fi închis în lagărul de prizonieri de la Slobozia. În perioada ianuarie-octombrie 1943, mama şi bunica scriitorului vor face numeroase vizite la Slobozia, reuşind, într-un final, să obţină eliberarea capului de familie. În baza ordinului Marelui Cartier General, eşalonul 2, Nr. 3664/C/1941 şi în conformitate cu art. 150 din Instrucţiunile Provizorii asupra Prizonierilor, puse în vigoare prin I.D. Nr. 2435/1926, prizonierii sovietici erau folosiţi la muncile agricole, fapt confirmat şi de documentele identificate în fondurile arhivistice judeţene. Aceştia erau daţi proprietarilor de pământ din judeţ.

Atitudinea faţă de prizonieri era diferită. Unii proprietari îi subnutreau, alţii le acordau o libertate destul de mare. Nu de puţine ori, cei din ultima categorie puteau fi găsiţi în cârciumile săteşti, iar la terminarea muncilor agricole puteau fi văzuţi întorcându-se singuri, fără pază, în lagăr. În iulie 1943, comandantul lagărului era maiorul Gh. Chiribaşa.

Este de remarcat că, la Slobozia, lagărul cuprindea şi o închisoare disciplinară, în care erau aduşi prizonieri evadaţi, pentru perioade mai lungi sau mai scurte. De exemplu, în mai 1943, sergentul american Peter Beyerle, aflat în lagărul de prizonieri
nr. 13 din Bucuresti, este mutat în lagărul de la Slobozia, pentru încercarea de evadare. La fel se întâmplă cu locotenentul Lawrence Lancabshire, care a încercat să evadeze din lagărul de la Timişul de Jos, în aprile 1943. În noimbrie 1943, alţi 6 subofiţeri americani şi 2 britanici încearcă să fugă de la Timişul de Jos şi, drept pedeapsă, sunt aduşi la Slobozia, pentru o perioadă de 30 de zile. În octombrie-decembrie 1943, 10 militari francezi sunt internaţi în lagărul de la Slobozia.

Cei mai numeroşi rămâneau însă prizonierii sovietici. Se înregistrau şi evadări ale acestora, care, de regulă, erau prinşi. Au existat însă şi situaţii când evadaţii au reuşit să ajungă pe fostul teritoriu sovietic. Astfel, în anul 1943, un grup de 23 de prizonieri sovietici evadează din lagărul de la  Slobozia. Cei mai mulþi reuşesc să ajungă în regiunea Odessei. Unul dintre aceştia, Tuhov A.B., comandantul unui vas sovietic, scufundat lângă Constanţa, este prins lângă râul Prut. La interogatoriu minte că este din lagărul de la Tiraspol şi că a muncit  la moşieri, dar din cauza alimentaţiei proaste, s-a hotărât să se întoarcă în lagăr. “M-au trimis la Tiraspol, iar de acolo, după experienţele de la Timişul de Jos şi Slobozia Veche, nu a mai fost foarte complicat să evadez din nou…”

La 23 august 1944 România întoarce armele împotriva Germaniei naziste, alăturându-se Naţiunilor Unite. În aceste împrejurări, armata română luptă cu unităţile germane, aflate în retragere de pe frontul din Moldova spre Bulgaria sau Transilvania. Lupte importante se dau şi la Slobozia, în zilele de 28-30 august.,De acest moment se leagă un eveniment de referinţă pentru istoriografia sovietică şi rusă: “În închisoarea disciplinară a oraşului Slobozia (România), pe 25 august 1944, ofiţerii sovietici, aduşi din lagărul de la Calafat, s-au răsculat. Răscoala era condusă de colonelul V. Hazanovici şi comisarul de batalion A. Rândin. Dezarmând paza şi înarmându-se, 430 de răsculaţi s-au îndreptat spre lagărul de prizonieri sovietici din apropiere şi au eliberat 1.500 de oameni. În cursul luptelor, care s-au prelungit până
pe 1 septembrie, au fost lichidaţi sau luaţi prizonieri în jur de 800 de ofiţeri şi soldaţi germani, s-au capturat numeroase trofee.”

Despre ce răscoală poate fi vorba? Istoriografia română nu aminteşte despre o asemenea acţiune. Lucrările de istorie, mai vechi sau mai noi, descriu doar participarea soldaţilor români şi a localnicilor la luptele din Slobozia. Totuşi, din raportul şefului Poliţiei din Călăraşi, din 30 august 1944, aflăm că în luptele de la Slobozia “au fost pierderi de circa 55 morţi în rândurile germane, 6 ostaşi români şi 4-5 morţi prizonieri ruşi din lagărul de la Slobozia, care au luptat alături de unităţile noastre …” Din acelaşi raport aflăm că, la venirea trupelor sovietice în Slobozia, lagărul număra 6.500 de prizonieri, din care “câteva sute sunt înrolaţi şi luptă pentru dezarmarea germanilor”, iar “unitatea românească care face paza lagărului de prizonieri e somată de unii ofiţeri sovietici să dezarmeze”.

Rezultă că unii prizonieri ruşi au participat la lupte, dar în nici un caz nu se poate vorbi despre dezarmarea pazei. O asemenea răscoală ar fi atras, cu siguranţă, atenţia autorităţilor sovietice, ori comunicatele oficiale de ştiri nu amintesc de aşa ceva. Comunicatul Informburo-ului sovietic, din 30 august, sună astfel: “La nord-est de oraşul Bucureşti, unităţile noastre au înaintat cu lupte şi au ocupat un important nod rutier, oraşul Urziceni, situat la 50 de kilometri de Bucureşti. Alte unităţi sovietice au înaintat de-a lungul râului Ialomiţa, ocupând oraşele Ţăndărei şi Slobozia (…).Au fost capturaţi prizonieri şi numeroase trofee”.

În 2 septembrie, Informburo vine cu completări: “În raionul oraşului Slobozia trupele noastre au luat prizonieri 2.200 de soldaţi şi ofiţeri germani. S-acapturat o mare cantitate de armament şi echipament militar”. Din nou, nu se aminteşte despre nicio răscoală a prizonierilor sovietici (e adevărat, nici despre contribuţia trupelor române). La nivel local, de asemenea, nu sunt semnalate incidente. Într-un raport al preturii Slobozia, din 25 august, se raporta că în oraş este linişte.

Cum a început, atunci, această legendă? În ajutor ne va veni un alt articol din spaţiul ex-sovietic. Deşi se exagerează în continuare în privinţa contribuţiei reale a prizonierilor sovietici la luptele din oraşul nostru, aflăm că: “Soldaţii noştri, care se aflau în prizonierat, au cerut autorităţilor române arme pentru a se apăra de nemţi. Au fost refuzaţi. Seara, s-a luat hotărârea de a se dezarma paza…”.

Aşadar, refuzul autorităţilor române de a-i înarma pe prizonieri a provocat tulburări în lagăr. De ce? Considerăm că acestea s-au datorat nu atât fricii de germani, cât fricii de sovietici. Încă din anul 1941, Stalin i-a declarat pe prizonieri “trădători” şi, de regulă, îi trata ca atare.

Astfel, după 23 august, comandantul lagărului de prizonieri din Calafat, pentru a-i proteja pe prizonierii sovietici de germanii aflaţi în retragere, i-a încolonat şi i-a condus în întâmpinarea trupelor sovietice. Unul dintre prizonieri povesteşte: “Aşteptam această întâlnire de doi ani… Când i-am văzut pe primii soldaţi sovietici, am vrut să mă arunc şi să-i îmbrăţişez, dar nu ni s-a permis. Am fost instalaţi într-o tabără separată, unde am văzut o femeie în uniformă militară. M-am apropiat de ea, încercând să deschid discuţia. Ea s-a oprit, pentru o clipă, spunându-mi enervată:”Ne este interzis să comunicăm cu voi, nu înţelegi?”

Ce se întâmplă în continuare, ne povesteşte un alt prizonier, din lagărul de la Reni, Patlah Lev: “Peste 12.000 de prizonieri au fost adunaţi în lagărul sovietic de lângă Ploieşti. Timp de 6 luni au durat verificările. Doar 44 de oameni au fost declaraţi nevinovaţi. Eu mă aflam printre aceştia…”. Ceilalţi au fost trimişi în Siberia.

Cu siguranţă, prizonierii din Slobozia cunoşteau această cruntă realitate. Dacă doreau să scape de GULAG-ul sovietic, ei trebuiau să găsească o cale de reabilitare şi aceasta era lupta împotriva germanilor. Chiar dacă n-a existat o răscoală, anumite tulburări în rândul prizonierilor, care să fi sensibilizat autorităţile române, este posibil să fi existat. Doar aşa putem explica, pe de o parte, legenda sovietică despre răscoală, iar pe de altă parte, participarea prizonierilor la luptele împotriva germanilor, aflaţi în retragere.Mai multă lumină în această problemă ar putea aduce arhiva lagărului de prizonieri de la Slobozia, care, din nefericire, se află la Moscova şi sunt puţine şanse s-o consultăm în curând.

După evenimentele descrise, lagărul din Slobozia va fi închis pentru o perioadă scurtă de timp. Deja în noiembrie 1944 el era redeschis, pentru a-i “găzdui” pe legionari. La 18 decembrie 1944, lagărul de la Slobozia avea 465 de internaţi, iar paza atingea un efectiv de 74 de persoane. Deşi în aceeaşi lună legionarii au fost trimişi la Piteşti, lagărul funcţiona încă în 1945, aici fiind aduşi, în special, supuşii străini.

Aşadar, pentru câţiva ani, lagărul de prizonieri de la Slobozia a reprezentat un important punct de reper în istoria localităţii. Istoricul acestuia, cu toate aspectele sale negative sau pozitive, va permite, cu siguranţă, întregirea cunoştinţelor noastre despre istoria locală şi naţională.

Confesiunea zeului visător

Înainte nu a fost absolut nimic
Deodata nimicul a adormit
si a început sa viseze.
Astfel s-a nascut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit si a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit si a visat
iarba si capre.
Iarba visând visul caprei
a nascut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii …
copii au mâncat iarba
si au crescut
Dupa aceea au mâncat si capra
si s-au facut mari.

Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al doilea
al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea.
Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare.
Apoi
primul copil mare a ramas singur.
El a zis:

Al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea
Dupa aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare
Apoi,
primul copil mare a ramas singur
El a zis:
“eu ma trag din nimic
din nimicul cel care a adormit,
cel care a adormit si a visat
cifra zero”
Zicând acestea
a început sa se închine cifrei zero.
Apoi, dupa un timp,
de foame si-a mâncat
un picior.
Apoi si-a mâncat celalalt picior.
Dupa un timp si-a mâncat
mâna dreapta
apoi si-a mâncat mâna stânga.
La urma si-a mâncat
propria limba.

Dupa acestea nu a mai fost absolut nimic.
- De unde stii legenda asta
ma întreaba îngerul,
de unde o stii daca dupa aceea
nu a mai fost absolut nimic ?
- Nici n-o stiu, i-am raspuns
nici macar n-o stiu
- Daca n-o stii, îmi zise îngerul
atunci, atunci de ce o spui ?
- Nici n-o spus, i-am spus,
nici macar n-o spun.

Ar fi bun un ghid pentru muritorii ce aleargă singuri după căutarea adevărului, după eliminarea aparenţelor înşelătoare, un îndrumar pentru a facilita ieşirea din fluviul învolburat al vieţii, izolarea de societate şi independenţa faţă de natura organică, astfel încât fiecare pas să îţi asigure o cale mai directă, mai uşor de urmat decât dacă te-ai decide brusc să anulezi contactele cu lumea exterioară şi să priveşti doar în interiorul tău, căutând ātman-ul.

Un prim pas, înainte de a pleca la drum, este captarea informaţiilor necesare pentru a-ţi crea un schelet mental pe care să-ţi ridici sistemul de gândire ontologic şi, dacă se poate, soteriologic. Cărţile de citit trebuie să fie variate în privinţa domeniilor abordate, pentru că numai prin multe puncte de vedere distincte poţi obţine faţa cea mai apropiată de realitate a obiectului cercetat. Este important să cunoşti ce s-a gândit înaintea ta, putând astfel să extinzi un sistem de gândire, dacă ai găsit unul pe care îl consideri bun dar insuficient dezvoltat, sau să îl urmezi, dacă îl consideri complet. Evident, domeniile abordate nu pot fi cele ce descriu elementele nestatornice deoarece „cunoaşterea lucrurilor schimbătoare nu pot duce la nicio viziune idealistă deoarece lucrurile fluctuante sunt amăgitoare, ele nu sunt decât particulele unei vaste iluzii universale […]”[1]. Nu trebuie să refuzi nimic, domeniile contrare ar trebui citite împreună pentru că în acest mod poţi descoperi mai uşor punctele slabe ale sistemelor antagonice, dacă e să ne gândim la faptul că întotdeauna termenii opuşi se întâlnesc la infinit; exemple de domenii opuse ar fi ştiinţele exacte şi beletristica, anarhia şi sistemele de legi şi drepturi, mistica şi metodica, buddhismul şi jainismul (ateism) şi cele şase sisteme ortodoxe indice (teism), sau creştinismul (monoteism) şi hinduismul (teism ierarhic), ş.a.m.d. .

Altă etapă importantă, înainte de a te retrage, este să realizezi singur ce motive te-ar împiedica să te detaşezi, nu mă refer la motivele materiale sau de locaţie, ci la dorinţele, pasiunile sau deprinderile interne pe care nu le poţi ignora, înăbuşi. Trebuie cercetate cu atenţie deoarece acestea pot să îţi lase impresia că sunt minore, neimportante sau uşor de ignorat, din cauza obişnuinţei şi fiindcă, de fapt, îţi guvernează raţiunea şi implicit destinul. Este important să le descoperi din timp, fiindcă de acestea se va lega partea somatică, veşnic îndatorată naturii, lumii materiale, pentru a te împiedica să pleci din societate, să renunţi la statutul de fiinţă organică, de a te întoarce din drumul ales, lucru observat la orice sihastru de la Buddha până la Iisus sau Daniil Sihastrul, care descriu ispitele forţelor demonice pentru a renunţa la scop.

Pasiunile pot varia de la ataşamentul pentru o anumită persoană, sau pentru o idee absurdă, iubirea unor rude apropiate sau amiciţii, până la o poftă sexuală ridicată, alimentată cu fantezii libidice şi contacte sexuale.  Descoperite, ele trebuie elimintate din sistemul de gândire propriu ca pe nişte bacterii, printr-un tratament prescris de tine. Detaşarea treptată şi din timp de lucrurile ce simţi că te fac dependent de lumea exterioară este o metodă eficientă, permiţându-ţi să gândeşti liber chiar dacă nu eşti în singurătate; reuşita excluderii lor depinde de o dorinţă spirituală puternică, învingătoare. Acest moment este decisiv, dacă te simţi pregătit vei putea trece la următoarea etapă, altfel, cel mai probabil, te vei anexa unei pasiuni,  ştiind că este imposibil de combătut.

Alegerea locului pentru sihăstrie,  care să îţi ofere o detaşare, cât de mare, de necesităţile umane, şi o interacţiune redusă cu alte fiinţe este următorul pas. Supravieţuirea fizică este strâns legată de meditaţie, un dezechilibru ducând la eşec, aşa cum a experimentat însuşi Sidhartha Gautama care iniţial a rămas în meditaţie timp îndelungat, astfel încât corpul său a cedat şi nu a putut ajunge în starea de nibbana (pali, nirvana – sanscrită).  Ideal, dar în zilele noastre cel mai probabil utopic, ar fi o izolare completă, în aşa fel încât hrana să fie asigurată pasiv din natură, fără a fi nevoit de a o procesa, sau de a coborî înapoi în societate. Timpul procurării hranei, a unui adăpost şi al altor activităţi domestice trebuie să fie în raport minim cu timpul acordat reflectării. Când ajungi să te ocupi de stăvilirea foamei, a setei, a frigului, sau a altor nevoi, raţiunea ta nu mai poate funcţiona, gândurile se vor concentra doar pe grijile dominante, vei deveni doar un lup flămând singuratic, cu instinctele supravieţuirii imediate activate. Această stare te coboară o treaptă pe scara organismelor vii.

Locaţia ideală ar fi acolo unde clima este fără iarnă, unde mediul îţi oferă destulă hrană pasivă (rădăcini şi ierbuiri hrănitoare), fără a fi nevoit să cultivi sau să vânezi. Lucru aproape imposibil de realizat, deoarece un spaţiu precum insula lui Euthanasis[2] este imposibil de găsit într-o lume strâmtă, supra-împroprietărită. Aşadar idealul nu se poate realiza decât parţial. Pentru un om avut, care îşi poate cumpăra un teren vast şi poate angaja o persoană pentru a-i asigura hrana minimă  necesară, locaţia nu ar fi o problemă, însă arar s-a întâmplat astfel, cum ar fi regii antici din regiunea Indiei care părăseau tronul şi deveneau discipolii unor bodhisattva jainişti. Motivul este simplu de înţeles, avuţia generează automat pasiuni mai numeroase decât pentru un om simplu. Acelaşi lucru se întâmplă şi oamenilor săraci, deoarece instinctele de supravieţuire şi accesul redus la informaţii îi împiedică să ia o decizie liberă; respectându-se astfel relaţia de asemănare a termenilor opuşi duşi la infinit. Cunoaşterea unei suferinţe, nu neapărat materială sau fizică, nepornită dintr-o anumită râvnă absurdă, ci una de natură existenţială este temelia izolării ca metodă de eliberare din lanţul veşnic al vieţii.

Un loc ce se apropie de ideal ar fi o chilie, obţinerea hranei îndeplindându-se prin angajarea unui localnic sau prieten cazual, cineva indiferent ţie, care să nu interfereze cu procesul de contemplaţie altfel decât prin transportarea hranei suficiente pentru supravieţuirea trupului şi netulburând ideea de detaşare faţă de societate. Un ultim loc ar fi într-o mănăstire - un grup de oameni cu acelaşi scop – dar unde, ca tehnică de înăbuşire a simţurilor trupeşti, să nu se bazeze pe muncă, unde preponderent să fie timpul rezervat cugetării şi persoanele alăturate să fie numai nişte „colegi” de eliberare, relaţiile stabilite între tine şi ceilalţi să fie una superficială pentru că orice alt tip de relaţie amicală transformă mănăstirea într-o micro-societate. Dacă tehnica recitării repetitive a mantrelor din dharma cultului religios respectiv, ai găsit-o suficientă pentru apropierea scopului tău, mănăstirea sau un grup sectar ar fi un loc mai bun decât chilia fiindcă activitatea zilnică este programată de un stareţ, un guru, sau un coordonator spiritual care îţi asigură starea mentală necesară procesiunilor ritualice.

Ultima etapă este decizia finală după obţinerea scopului. Indiferent de metoda soteriologică urmată, izolarea este necesară pentru că numai aşa poţi lupta cu desfăşurarea firească a lucrurilor, pentru că orice eliberare înseamnă implicit moartea naturii umane din emancipat, distrugerea a ceea ce este somatic, a părţii replicante din om, creatore de noi iluzii pentru un viitor eu şi pentru ceilalţi pământeni din sfera sa de influenţă. Odată cu atingerea obiectivului final, din experienţele altor ermiţi se pot determina nişte direcţii, şi anume, fie vei dori să transmiţi ceea ce tu ai obţinut altora, creând un nou sistem de gândire, dacă le-ai refuzat pe celelalte , sau întregind un sistem de gândire anterior, fie vei fi urmat o cale hinayanică detaşându-te complet de natura umană. Sau se poate întâmpla ca după o perioadă de timp, din cauza ignoranţei, sau a grabei, sărind peste paşi anteriori, să nu mai poţi continua, ceea ce va duce, fie la sinucidere, fie la o întoarcere ruşinoasă, sau nu, în societate. Izolarea mai are ca avantaj faptul că, printr-o izolare bună este suficient să obţină o moarte demnă, cei care nu mai doresc să se întoarcă la vechiul statut impus de societate şi destin, dar care nu au puterea necesară de a săvârşi oprirea existenţei proprii.

[1] Heinrich Zimmer, „Filozofiile Indiei”, din imnurile Upanişadelor

[2] M.Eminescu, Cezara, „Un singur loc de intrare este — o stâncă mişcătoare ce acoperă măiestru gura unei peştere care duce pân-înlăuntrul insulei[…]. În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare care ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua şi toată noaptea.[…] În mijlocul acestui lac, […], este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peştera ce am prefăcut-o-n casă, şi prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine.”

“Ieronim cătră Cezara

Că eşti frumoasă, cred; că mă iubeşti, îţi mulţămesc; că-mi oferi tot ceea ce tu crezi că m-ar face fericit, mă face să fiu în stare de-a-mi jertfi viaţa pentru tine. Îţi sărut mâna pentru voinţa ce ai de-a mă face fericit, deşi te înşeli când crezi că amorul tău de femeie m-ar putea face. Amorul este o nenorocire şi fericirea ce mi-o oferi, venin. Că n-o ştii aceasta este împrejurarea care te face adorabilă. Dac-ai avea pentr-un moment ochii mei, ce altfel ţi s-ar arăta această lume în care tu cauţi şi speri a găsi ce nu-i în ea — fericirea. Tu zici să te iubesc. Dacă te-aş putea iubi ca pe-o stea din cer… da! Dar dacă suspin, dacă doresc… n-aud eu din toate părţile aceleaşi suspine ordinare, aceleaşi doruri… ordinare; căci care-i scopul lor? Plăcerea dobitocească, reproducerea în muşinoiul pământului de viermi noi cu aceleaşi murdare dorinţe în piept, pe care le îmbracă cu lumina lunii şi cu strălucirea lacurilor, aceleaşi sărutări greţoase, pe care le aseamănă cu zuzurul zefirilor şi cu aiurirea frunzelor de fag. Este aşa, sau nu?

Priveşte-ţi-i, acei tineri cu zâmbiri banale, cu simţiri muieratice, cu şoapte echivoce, vezi acele femei care le răspund prin ochiri voluptoase şi mişcându-şi buzele — vezi! împrejurul acestui instinct se-nvârteşte viaţa omenirii… Mâncare şi reproducere, reproducere şi mâncare!… Şi eu să cad în rolul lor?… Să cerşesc o sărutare? Să fiu sclavul papucului tău, să tremur când îţi vei descoperi sânul… sânul care mâini va fi un cadavru, şi care după fiinţa sa este şi astăzi? Să mă frizez ca să-ţi plac, să-ţi spun minciuni ca să petrec mintea ta uşoară; să mă fac o păpuşă pentru… cine o şi mai spune pentru ce? Nu! nu mă voi face comediantul acelui rău care stăpâneşte lumea; mi-e milă de tine, de mine, mi-e milă de lumea-ntreagă. Mai bine mi-aş stoarce tot focul din inimă, ca să se risipească în scântei, decât să animez cu el o simţire pe care o cred nu numai culpabilă, ci ordinară… Lasă-i să se mângâie în simţirile lor, lasă-i să se iubească, lasă-i să moară cum au trăit: eu voi trece nepăsător prin această viaţă, ca un exilat, ca un paria, ca un nebun!… numai nu ca ei. Sâmburele vieţii este egoismul şi haina lui minciuna. Nu sunt nici egoist, nici mincinos. Adesea, când mă sui pe o piatră naltă, îmi pare că în creţii mantalei aruncate peste umăr am încremenit şi am devenit o statuă de bronz, pe lângă care trece o lume ce ştie că acest bronz nu are nici o simţire comună cu ea… Lasă-mă în mândria şi răceala mea. Dacă lumea ar trebui să piară şi eu aş putea s-o scap printr-o minciună, eu n-aş spune-o, ci aş lăsa lumea să piară. De ce vrei tu să mă cobor de pe piedestal şi să mă amestec cu mulţimea? Eu mă uit în sus, asemenea statuii lui Apollo… fii steaua cea din cer — rece şi luminoasă! — ş-atunci ochii mei s-or uita etern la tine!” (Mihai Eminescu, Cezara)

Situl arheologic de la Axintele – “La Cetate”. la V de DJ 201 şi E de DJ 313, pe o terasă la E de braţul Borcea

Axintele, com. AXINTELE, Epoca bronzului, Latène. Epoca medievală / sec.I a.Ch.-I p.Ch., sec. X – XI

Aşezarea Dridu de la Axintele – “La vie”. la ieşirea spre satul Horia, de o parte şi de cealaltă a drumului judeţean 313, pe terasa de la S de râul Ialomiţa

Axintele, com. AXINTELE.   Epoca medievală / sec. IX – XI

Situl arheologic de la Borduşani – “Popina Mare”. la 2,5 km E de sat, cantonul silvic, în Balta Borcei, la 800 m de braţul Borcea

Borduşani, com. BORDUSANI   Latène, Eneolitic / sec.I a.Ch.- I p.Ch.

Aşezarea Boian de la Borduşani – “Şuviţa Golani”. la SV de satul Borduşelu, la S de râul Ialomiţa, pe terasă

Borduşani, com. BORDUSANI    Neolitic

Aşezarea Latene de la Brazii. pe malul drept al Prahovei, cca. 300 m S de şcoală

Brazii, com. BRAZII   Latène

Situl arheologic de la Bucu – “Pochina”. la SSV de sat, la N de râul Ialomiţa

Bucu, com. BUCU    Latène, Epoca medievală, Hallstatt, Epoca bronzului / sec.II-III, sec. XVI ?, sec.X-XI, sec.X-VIII a.Ch., sec.IV-III

Situl arheologic de la Bucu

Bucu, com. BUCU   Epoca medievală, Epoca bronzului

Situl arheologic de la Cătruneşti. între satele Cătruneşti şi Mataraua, malul stâng al văii Mostiştea

Cătruneşti, com. SINESTI   Epoca migraţiilor, Epoca medievală / sec. IV p.Chr., sec. IX – X, sec. II – III p.Chr.

Aşezarea pluristratificată de la Cătruneşti. la 500 m sud de satul Cătruneşti, malul stâng al văii Mostiştea

Cătruneşti, com. SINESTI   Epoca medievală, Epoca bronzului, Epoca migraţiilor / sec. IX-X, sec. IV p.Chr.

Aşezarea Dridu de la Cocora – “Căzăneasca”. la intrarea dinspre satul Căzăneşti, în dreapta şoselei, la SE de vatra satului Cocora,la N de râul Ialomiţa

Cocora, com. COCORA   Epoca medievală / sec. IX – XI

Situl arheologic de la Copuzu – “Platoul Deluş”. la SE de vatra satului Copuzu, la S de râul Ialomiţa, pe terasă şi pe panta terasei

Copuzu, com. BALACIU   Latène, Epoca romană, Epoca medievală / sec.II-I a.Ch., sec. III – IV, sec. X – XI

Aşezarea medievală de la Cosâmbeşti. la E de comuna Cosâmbeşti, lângă sat, pe malul drept al râului Ialomiţa, la S de râu

Cosâmbeşti, com. COSAMBESTI   Epoca medievală / sec. IX – XI

Situl arheologic de la Coşereni – “Turceasca”. la SV de vatra satului Coşereni, la SE de lacul Comana

Coşereni, com. COSERENI   Neolitic, Epoca bronzului, Hallstatt

Aşezarea Dridu de la Coşereni – “Măgura de la Comana”. la 50 m de staţia de pompare, şi la V de satul Coşereni, la NE de lacul Comana

Coşereni, com. COSERENI   Epoca medievală / sec. IX – XI

Tell-ul Gumelniţa de la Coşereni – “Măgura de la Comana”. spre NE şi spre VSV de vatra satului Coşereni, pe malul lacului Comana.

Coşereni, com. COSERENI   Eneolitic

Situl arheologic de la Crăsanii de Jos – “Piscu Crăsani”. la SE de satul Crăsanii de Jos, la S de râul Ialomiţa, pe terasă

Crăsanii de Jos, com. BALACIU   Neolitic, Latène

Situl arheologic de la Crăsani. la ieşirea din sat, spre Sudiţi, de o parte şi de alta a DC 37, la SV de satul Crăsanii de Jos, la S de râul Ialomiţa, pe terasă

Crăsanii de Sus, com. BALACIU    Latène, Paleolitic, Neolitic

Situl arheologic de la Dridu – “La Metereze”. lângă baraj, la ieşirea spre satul Patru Fraţi, la NE de satul Dridu, la S de confluenţa râurilor Ialomiţa şi Prahova

Epoca medievală, Epoca migraţiilor, Hallstatt, Neolitic / sec. IX – XI, sec. VII – XI, sec. XIII – XVIII

Aşezarea din epoca bronzului de la Dridu-Snagov. la V de vatra satului Dridu – Snagov, pe terasa de la N de râul Ialomiţa

Dridu-Snagov, com. DRIDU   Epoca bronzului

Aşezarea Boian de la Făcăeni. la cca. 500 m de cartierul Găiţa (fost sat Darmaţi), la NE de satul Făcăeni, la V de Braţul Borcea, pe terasă

Făcăeni, com. FACAENI   Neolitic

Aşezarea Latene de la Făcăeni – “NE de sat”. la cca. 50 m NE de vatra satului Făcăeni, la V de Braţul Borcea, pe terasă

Făcăeni, com. FACAENI    Latène

Aşezarea Latene de la Făcăeni – “lângă Ferma Zootehnică”. la cca. 2 km SE de sat, lângă ferma zootehnică, la V de braţul Borcea

Făcăeni, com. FACAENI   Latène

Aşezarea Dridu de la Feteşti – “La Scursoare”. cartier Vlaşca, la SE de oraş, la V de Braţul Borcea, pe terasă

Feteşti, com. MUNICIPIUL FETESTI   Epoca medievală / sec. IX – XI

Situl arheologic de la Fierbinţi-Târg – “Malul Roşu”. chiuveta lacului de acumulare Dridu, la NNV de vatra satului, în lunca Ialomiţei, pe un martor de eroziune, lacul de acumulare Dridu

Fierbinţi-Târg, com. FIERBINTI-TARG   Epoca romană, Epoca bronzului, Epoca medievală / sec.III-IV, sec. XVI – XVIII

Aşezarea medievală de la Frăţileşti. la NV de vatra satului Frăţileşti, pe malul drept al râului Ialomiţa, la S de râu

Frăţileşti, com. SAVENI   Epoca medievală / sec. XVI – XVIII

Aşezarea Latene de la Gheorghe Doja – “La Cărămidărie”. la SE de vatra satului Gheorghe Doja, pe malul lacului Fundata, la NE de acesta

Gheorghe Doja, com. GHEORGHE DOJA   Latène

Aşezarea Dridu de la Gimbăşani. la N de sat, pe malul drept al râului Ialomiţa

Gimbăşani, com. COSAMBESTI   Epoca medievală / sec. IX – XI

Oraşul medieval Târgu de Floci de la Giurgeni. la km. 104 pe DE Bucureşti – Constanţa (DN2), lângă fostul sat Piua Petrii, la V de braţul Borcea

Giurgeni, com. GIURGENI   Epoca medievală / sec. XV-XVII, sec.XV-XVIII, sec. XVI – XVIII, X-XI

Aşezarea geto-dacică de la Giurgeni – “La Mozacu”. la cca. 1 km de sat, lângă calea ferată, la V de vatra satului Giurgeni, la V de braţul Borcea

Giurgeni, com. GIURGENI   Latène / sec. IV – III a. Chr.

Situl arheologic de la Gura Ialomiţei. la N de DN 2A Bucureşti – Constanţa, km 102 (10 ha)

Gura Ialomiţei, com. MIHAIL KOGALNICEANU   Epoca medievală, Hallstatt, Latène / sec. XVII-XVIII

Situl arheologic de la Hagieni – “Chirana”. la 1 km SE de pădurea Chirana şi la cca. 1,5 km SV de satul DJ Chirana – Vlădeni, la N de râul Ialomiţa

Hagieni, com. MIHAIL KOGALNICEANU   Epoca medievală / sec.IX-XI, sec. XVII – XVIII, sec. IX – XI

Aşezarea culturii Dridu (I) de la Hagieşti. la 800 m S de satul Hagieşti, pe malul drept al Mostiştei

Hagieşti, com. SINESTI   Epoca medievală / sec. IX-X

Aşezarea culturii Dridu (II) de la Hagieşti. marginea de S a satului Hagieşti, pe malul drept al Mostiştei

Hagieşti, com. SINESTI   Epoca medievală / sec. IX-X

Situl arheologic de la Hagieşti. pe malul stâng al Mostiştei, vis-a-vis de satul Hagieşti,

Hagieşti, com. SINESTI   Epoca medievală, Epoca migraţiilor, Hallstatt / sec. IV p.Chr

Situl arheologic de la Ion Roată – “Lângă lac”. la marginea de SE a satului Ion Roată, la S de DN 2A, la N de râul Ialomiţa

Ion Roată, com. ION ROATA   Latène, Neolitic

Aşezarea de la Ion Roată – “La Muche”. la SV de vatra satului Ion Roată, la S de DN 2A, la N de râul Ialomiţa

Ion Roată, com. ION ROATA   Epoca medievală, Latène / sec. IX – XI

Pivniţa de la Jilavele. în apropierea bisericii, la N de conac, S de Balta Ratea

Jilavele, com. JILAVELE   Epoca modernă / sec. XVIII

Situl arheologic de la Lilieci. la S de satul Lilieci, pe malul drept al Mostiştei

Lilieci, com. SINESTI   Epoca medievală, Epoca migraţiilor / sec. IX-X, sec. IV p.Chr.

Situl arheologic de la Lilieci. Între satele Hagieşti şi Lilieci, pe malul stâng al Mostiştei, în dreptul “Văii Adânci”, la S de pod

Lilieci, com. SINESTI   Epoca medievală, Epoca migraţiilor / sec. IX-X, sec. IV p.Chr

Aşezarea pluristratificată de la Lilieci. marginea de E a satului Lilieci, pe malul drept al Mostiştei

Lilieci, com. SINESTI   Epoca medievală, Epoca bronzului

Aşezarea Dridu de la Luciu. la cca. 200 – 300 m E de satul Luciu şi la E de DJ 213, la N de râul Ialomiţa, la V de fluviul Dunărea

Luciu, com. MIHAIL KOGALNICEANU    Epoca medievală / sec. IX – XI

Aşezarea Dridu de la Luciu – “E de sat”. la cca. 200 – 300 m E de satul Luciu şi la E de DJ 213, la N de râul Ialomiţa, la V de fluviul Dunărea

Luciu, com. MIHAIL KOGALNICEANU   Epoca medievală / sec. IX – XI

Aşezarea Dridu de la Luciu – “SE de sat”. la 150 m SE de satul Luciu, la E de DJ 213, la N de râul Ialomiţa, la V de fluviul Dunărea

Luciu, com. MIHAIL KOGALNICEANU   Epoca medievală / sec. IX – XI

Aşezarea Latene de la Maia – “La Şcoală”. la NE de vatra satului Maia, la N de DJ 101B, pe terasa de S de râul Prahova

Maia, com. BRAZII   Latène

Aşezarea Latene de la Maltezi. între Valea lui Ilie şi Maltezi, la N de vatra satului Maltezi, la E de DN 38, la V de braţul Borcea

Maltezi, com. STELNICA   Latène

Aşezarea Dridu de la Mărculeşti. lângă sat, la E de vatra satului Mărculeşti şi la N de DJ 201, pe terasa de S de râul Ialomiţa

Mărculeşti, com. COSAMBESTI   Epoca medievală / sec. IX – XI

Biserica medievală de la Mihail Kogălniceanu-Crucea Movila înaltă. la 3 km SV de Oraşul de Floci

Mihail Kogălniceanu, com. MIHAIL KOGALNICEANU   Latène, Epoca medievală / sec.II-IV, sec.XVI

Aşezarea de la Piersica. la 300 m SV de biserică, pe terasa de la S de Ialomiţa

Piersica, com. CIOCHINA    Neprecizată

Situl arheologic hallstatian de la Platoneşti-Platoul Hagieni. la 1 km SE de sat, pe terasa de la S de râul Ialomiţa

Platoneşti, com. SAVENI   Hallstatt / sec. IV-III a. Chr

Necropola birituală de la Platoneşti

Platoneşti, com. SAVENI   Epoca medievală / sec.IX-XI

Tumulul de la Platonești – Valea lui Bursuc. Sud-estul satului Platoneşti, pe terasa înaltă a râului Ialomiţa

Platoneşti, com. SAVENI    Hallstatt / sec. VI a. Chr

Necropola Dridu de la Platoneşti. la 1 km E de sat, la 3 km S de râul Ialomiţa

Platoneşti, com. SAVENI   Epoca migraţiilor, Epoca medievală / sec. VII – XI, sec.VIII-X

Aşezarea din epoca bronzului de la Săveni. pe terasa SE

Săveni, com. SAVENI   Epoca bronzului

Aşezarea culturii Dridu de la Sineşti. între satele Cătruneşti şi Sineşti, pe malul stâng al Mostiştei, într-o livadă

Sineşti, com. SINESTI   Epoca medievală / sec. IX-X

Situl arheologic de la Sineşti. lângă podul ce traversează Mostiştea, pe malul stâng al râului

Sineşti, com. SINESTI   Latène, Epoca migraţiilor, Epoca medievală / sec. IV p.Chr., sec. IX-X

Situl arheologic de la Sineşti. pe vatra fostului sat Cloşca, pe malul stâng al văii Mostiştea

Sineşti   Epoca migraţiilor, Epoca medievală / sec.IV, sec. IX – XI

Mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia

Slobozia,  MUNICIPIUL SLOBOZIA   Epoca medievală / sec.XVII – XIX.

Situl arheologic de la Slobozia. în spatele cartierului Bora, la E de calea ferată Slobozia – Ciulniţa, pe terasa înaltă a râului Ialomiţa, la S de râu

Slobozia,  MUNICIPIUL SLOBOZIA   Neolitic, Epoca medievală / sec. IX – XI, sec. XVII-XVIII

Necropola Latene de la Stelnica – “Grădiştea Mare”. lângă IAS – Ferma 8, la E de braţul Borcea, în baltă

Stelnica, com. STELNICA   Latène, Epoca bronzului / sec. IV – III a. Chr.

Aşezarea Coslogeni de la Stelnica – “Grădiştea Stoicii”. lângă IAS – Ferma 2, la 5 km E de sat, la E de braţul Borcea, în Balta Ialomiţei

Stelnica, com. STELNICA   Epoca bronzului

Situl arheologic de la Stelnica – “Grădiştea Mare”. Ferma 8, 3,5 km de comuna, NE de Balta Ialomiţei

Stelnica, com. STELNICA   Epoca medievală, Epoca bronzului, Latène, Neolitic, Hallstatt

Situl arheologic de la Sudiţi – “La Cot”. la NE de vatra satului Sudiţi, la E de DJ 201, la S de râul Ialomiţa

Sudiţi, com. SUDITI   Epoca medievală, Epoca romană / sec. IX – XI, sec. IV

Aşezarea Dridu de la Ţăndărei – ” La cimitir”. cartier Strachina, la SV de localitate, la V de zona cimitirului şi la S de DN 2A, pe terasa de la N de râul Ialomiţa

Ţăndărei,  oras TANDAREI   Epoca medievală / sec. X – XI

Aşezarea Coslogeni de la Ţăndărei – “La spital”. la E de Spitalul orăşenesc, pe terasa de la N de râul Ialomiţa

Ţăndărei, oras TANDAREI   Epoca bronzului

Situl arheologic de la Urziceni – “La nemţi”

Urziceni, oraş URZICENI   Sec. IV

Situl arheologic de la Vlădeni – “Popina Blagodeasca”. la 4 km N de sat, la S de râul Ialomiţa

Vlădeni, com. VLADENI   Epoca medievală, Eneolitic, Epoca bronzului, Neolitic, Latène, Hallstatt / sec.X-XI, sec.XVIII

Aşezarea hallstattiană de la Vlădeni – “Popina lată”. la 1,5 km NE de sat şi E de DN 38, la S de râul Ialomiţa, la V de braţul Borcea

Vlădeni, com. VLADENI   Hallstatt / sec. X-VIII a. Chr.

Aşezarea medievală de la Vlădeni – “Coasta Belciugului”. la V de DN 38, la 4,5 km NV de com. Vlădeni, la S de râul Ialomiţa

Vlădeni, com. VLADENI   Epoca medievală

<!– *****************************************************< Aşezarea Latene de la Gheorghe Doja – “La Cărămidărie”. la SE de vatra satului Gheorghe Doja, pe malul lacului Fundata, la NE de acesta

Neam de oieri, Secelenii au coborât în Vechiul Regat muşcaţi de patima muncii. Sunt, la Dumitru Seceleanu ca şi la tatăl său, o serie de trăsături atipice ţăranului român obişnuit: deschiderea spre nou, curiozitatea spre alte lumi, încrederea în ştiinţă. Tatăl face negoţ cu oi cu gelepii din Constantinopol, dar trimite materie şi zalhanalei din Săcele. Are monopolul fabricării cărămizilor în Buzău şi, totodată, asigură pietrişul liniei ferate Buzău-Galaţi. E arendaş la Stâlpi, Cioronca, Văleanca, Călţuneni, Sărata Mărgineanu şi aprovizionează fabrica de postav a colonelului Eugen Alcaz de la Buhuşi cu partide de câte 200-300 kg de lână.

A patra generaţie de Seceleni, prin Dumitru, e deja împământenită în preajma Bărăganului, la Botoşu (Buzău). Născut la 23 noiembrie 1857, acesta trece înapoi munţii ca să se şcolească la Braşov, “unde era un număr mare de români în floare”. Dar nevoile gospodăriei îl readuc degrabă, în 1875, la Buzău. Peste doi ani, când începe Războiul de independenţă, Dumitru urmează un traseu exemplar: nu numai că se înscrie voluntar, dar întreţine, pe speţele sale, un escadron de călăraşi. Acest panaş, ca şi conştiinţa puterii economice, îi conferă un adevărat blazon nobiliar. Când, în 1888, începe afaceri pe cont propriu, independent de tatăl său, o face în stil mare, aproape fabulos. Căci şi omul şi locul o permit; el arendează moşia Iazul din Ialomiţa, de 8.000 de pogoane, pentru ca peste 25 de ani să ajungă la 75.000 de pogoane, exploatate în regie sau arendate. A avut astfel în grija moşiile Călăraşi, Lichireşti (14.000 ha), Bucu, Mărculeşti şi Slobozia.

Marea cultură de grâu e un succes incontestabil; după numeroase încercări, constată că Bărăganului i se potriveşte cel mai bine un soi de grâu oltenesc selecţionat. La fel de pilduitoare rămâne creşterea vitelor. Această îndeletnicire debutează pentru Seceleanu aproape fabulos; în 1900, ca să-şi procure în primul rând cai de tracţiune, se duce în ţinutul Donului, acolo unde, datorită iernilor uşoare, creşteau în libertate, fără grajduri ori furaje, milioane de cai şi oi. Cumpără 100 de iepe de prăsilă, 20 de cai de muncă şi şapte armăsari de pur sânge englez. Astfel formează o herghelie de 400 de cai, cu armăsari de reproducţie. Tot din părţile ruseşti aduce oi merinos, care însă nu rezistă climei aspre a Bărăganului şi se opreşte, pentru creştere, la oaia ţigaie. Înaintea primului război mondial avea 16.000 de capete.

Vacile din Ialomiţa ii par a fi “foarte bune pentru muncă, paşnice la drum”, dar cu slabă producţie de lapte. Şi, atunci, purcede la adevăratele experimente: aduce tauri din Franţa (din Gascogne), apoi din Elveţia (rasa Algau, Schwitz, Siementhal, Pinzgau). Dar rezultatele sunt proaste, vitele îmbolnăvindu-se de TBC. Se sfătuieşte cu dr. Vlad Cârnu Munteanu de la Şcoala de agricultură de la Herăstrău, şi aduce vaci englezeşti din rasa Jersay. Bine îngrijite, acestea rezistă în Bărăgan, dar marele succes rămâne aclimatizarea vacilor moldoveneşti. În 1880 a adus 600 de capete din tamazlâcurile lui Eugen Alcaz cu care, cum am văzut, tatăl său încheia afaceri prospere. Aceleaşi căutări le are în selecţionarea porcilor, oprindu-se la rasa Mangaliţa. La moşia Coroi avea o crescătorie de 1.500 de capete. Se arată interesat şi de creşterea albinelor, pe care o face şi tematic: cei 300 de stupi au la dispoziţie 120 de pogoane de pădure de salcâmi, 30-40 de pogoane cu lucernă, 10-20 de trifoi, 2-2 de hrişcă, apoi de floarea-soarelui, melisă, mătăciune ş.a. La fel dezvoltă creşterea viermilor de mătase, “o afacere nebăgată în seamă”. El calculează ca dintr-un gram de sămânţă ies 3 kg de gogoşi, iar din 10 kg de gogoşi, un kg de mătase.

Ca toate culturile să prindă viaţă, iar animalele să se înmulţească era nevoie, în primul rând, de apă. Molcom, amintindu-l pe Neculce, el scrie: “Cum zic, în toată viaţa mea m-am gândit că un pământ aşa fertil ca al nostru, cu soare aşa binefăcător ca al nostru se ajunge ca de multe ori să nu avem ce mânca. Şi atunci am vizitat Belgia, Olanda, Franţa, Italia, până în Egiptul cu vechile irigaţii din timpul faraonilor.”

După cântărirea celor văzute, Dumitru Seceleanu se opreşte la săparea unui puţ cu diametrul de 2,5 m, betonat şi adânc de peste 40 m. Izvoarele subterane s-au dovedit a fi absolut îndestulătoare pentru irigarea a 200 de pogoane de grădină, dar temperatura la care ţâşnea apa la suprafaţă putea dăuna plantelor. Şi atunci construieşte un bazin cu o capacitate de 1.000 de vagoane de apă pentru încălzirea ei prealabilă. O pompă Delta , de 90 CP, pompa apa în bazin, producând, în acelaşi timp, lumina electrică necesară fermei legumicole. Asemenea sistem mărea de două-trei ori recolta de legume.

Un corolar al marii exploatări agricole trebuie să fie crearea industriilor casnice. Astfel ajunge D. Seceleanu să întemeieze ateliere pentru şcolarizarea fetelor; acolo se lucrau covoare, se învăţa gospodăria, vopsitoria, prepararea mătăsii. Pentru “industrializarea” fructelor montează un cuptor bosniac cu 18 site pentru uscare şi produce marmelade, compoturi, rachiuri dulci ş.a.

Spirit de excepţională mobilitate, deschis permanent pentru abordarea de noi domenii, D. Seceleanu dezminte conservatorismul şi imobilismul de care este îndeobşte acuzat ţăranul român. Una din reuşitele sale în valorificarea potenţialului natural din Ialomiţa a avut, e adevărat, o conotaţie pur subiectivă. În 1910 îi paralizează mâna dreaptă. Toate somităţile medicale ale timpului l-au socotit condamnat. Şi atunci a început, răbdător, un tratament cu împachetări de nămol de la Amara. Rezultatul a fost spectacular şi l-a decis să exploateze această “minune” cum a numit-o dr. Aurel Babeş. Timp de 15 ani a făcut să funcţioneze acolo mai multe instalaţii, a construit barăci, corturi, cabine, a încălzit apa pompată din lac cu motorul unei maşini de treierat. Pentru un leu de baie, mii de oameni s-au tămăduit graţie iniţiativei sale.

La fel de temerar se dovedeşte a fi în 1899, când începe forajul petrolifer; curând ajunge să aibă 30 de sonde cu 300 de lucrători. Lipsit “de cunoştinţe tehnice”, cum singur mărturiseşte cu mare probitate, concurat de alţi întreprinzători, el vinde afacerea unui “Margulius din Bruxelles”, dar imediat se gândeşte: “Ce să pui în locul petrolului?…” Şi atunci întemeiază o şcoală de agricultură la Mărculeşti pentru copiii din jur, convins fiind că ţăranul trebuie să muncească mai puţin şi să agonisească mai mult, să traiască mai bine. Concepţia este absolut modernă. Gândită cu numeroase facilităţi pentru elevi şi profesori (dormitoare bine aerisite, apartamente comode, laboratoare, sală de teatru şi cinema, ateliere ş.a.) ea nu putea fi decât un succes. În continuarea acestei opere filantropice, în 1918 se oferă să crească 100 de orfani de război. Dintre ei, unul va ajunge, mai apoi, profesor universitar…

Iniţiativele lui Dumitru Seceleanu nu sunt făcute la întâmplare. Materializarea lor, felul cum s-au înlănţuit trădează o concepţie managerială, ca să folosim un termen de actualitate, solidă şi echilibrată. Şi ideea care prin consecinţe avea să depăşească hotarele pământurilor sale a fost cea a sindicalizării agricultorilor. În 1894 pune astfel bazele celui dintâi sindicat agricol din Ialomiţa; cuprindea 17 membri, iar după trei ani avea 150 de membri, “proprietari mari şi moşneni”. Eficienţa lui s-a văzut imediat: în 1899, după trei ani consecutivi de secetă, sindicaliştii au obţinut un moratoriu la plata datoriilor către stat şi credite noi, scadente după trei ani.

Spre consolidarea sindicatului, el creează o bancă, cu sediul la Bucureşti. Dar, ieşind din taina pământului, acest om veşnic în mişcare, eşuează, “fiindcă la noi se face politică multă”. Blocată de liberali, falimentată de fraţii Maltezeanu, banca ialomiţeană s-a prăbuşit, iar odată cu ea şi averea lui Dumitru Seceleanu. Tot dintr-un conflict cu liberalii, în speţă cu ministrul Emil Costinescu, îşi pierde 8.000 de oi. Vreme de 30 de ani îşi trimisese turmele de oi la vărat în munţii pe care îi avea închiriaţi pe Valea Prahovei (Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, Cumpătul). În 1916, din cauza încurcăturilor cu un permis de păşunat, e acuzat de contrabandă şi colaborare cu inamicul, încât oile îi sunt confiscate.

După propria mărturie, în 1918, ca senator, a fost rugat de regele Ferdinand, care promisese pământ ţăranilor, să explice proprietarilor necesitatea exproprierii şi s-o accepte “fără vorbe, fără scandal, fără revoluţie”.

Cât a reuşit D. Seceleanu să calmeze spiritele, cât au înţeles marii proprietari sacrificiul ce li se cerea este consemnat în notele acestui ţăran de excepţie printr-o menţiune amar resemnată: în Parlamentul de la Iaşi, unde erau 102 deputaţi şi 85 de senatori cu profesiunea mărturisită de agricultori, el încerca în van să-i adune în sala Seminarului Veniamin Costache, “să discutăm chestiile ce ne interesează ca breaslă…, dar credeţi că la astfel de întruniri luau parte 7-8,  cel mult zece inşi…”

A dovedit că Bărăganul, bine îngrijit, e o adevărată grădină şi stă la îndemâna ţăranilor să-i culeagă roadele. Pentru aceasta trebuie doar să-şi amintească unele adevăruri eterne, puse în practică atât de fericit de stăpânul Mărculeştilor: ca să producă eficient , Bărăganul trebuie cultivat pe mari suprafeţe, cu stăruinţă şi abnegaţie. Îndrăzneala în adoptarea de tehnici noi, în aclimatizarea unor soiuri noi de plante sau rase de animale poate fi un factor de progres. Dumitru Seceleanu a simţit pământul, l-a ascultat, l-a înţeles şi acesta – în nesfârşirea lui – i-a întors dragostea dând roade.

(Dr. Georgeta Filitti, Institutul de istorie “Nicolae Iorga” Bucureşti)

Albeşti – 23 iunie 1608

Amara – 1882

Armăşeşti – 1513

Balaciu – 17 aprilie 1613

Bora – 20 martie 1571

Bucşa – 14 iunie 1569

Bucu – 1580

Ciulniţa – 6 decembrie 1632

Crăsani – 9 septembrie 1579

Crunţi – 28 ianuarie 1592

Dridu – 28 octombrie 1464

Feteşti – 1528

Gârbovi – 14 septembrie

Ivăneşti – 18 iunie 1594

Jilavele – 30 iunie 1543

Mărculeşti – 1583

Munteni Buzău – 1882

Murgeanca – 1575/1576

Ograda – august 1558/1559

Perieţi – 10 noiembrie 1588

Sărăţeni – 28 februarie 1554/26 decembrie 1557

Slobozia (Vaideei) – martie 1614

Ţăndărei – 18 iunie 1594

Urziceni – 23 aprilie 1596

Albeşti – satul urmaşilor lui Albu

Alexeni – satul urmaşilor lui Alexe

Amara – de la apa lacului din apropiere

Andrăşeşti – satul urmaşilor lui Andraş (varianta ardelenească a lui Andrei)

Armăşeşti – satul armăşeilor, mici dregători însărcinaţi cu menţinerea ordinii

Axintele – de la Axinte

Balaciu – de la întemeietorul Balaci (rezonanţă ardelenească)

Bărbuleşti – satul urmaşilor lui Barbu

Borăneşti – satul urmaşilor lui Boran

Borduşelu, Borduşani – de la burduşel, burduf mai mic în care se ţinea brânza, apa, etc

Bucu -  strămoş omonim sau arhaismul folosit pentru pleava ce rămânea după vânturarea seminţelor de cânepă

Buieşti – satul urmaşilor lui Buia sau din arhaicul a bui = a ţâşni

Căzăneşti – satul urmaşilor lui Cazan

Cegani – satul urmaşilor lui Cega sau satul pescarilor de cegă ori de la cigă = scripete

Ciulniţa – satul din locul cu ciulini

Cosâmbeşti – de la cosie, coadă de coasă

Coşereni – de la coşare, adăposturi pentru animale

Crăsani – de la slavonescul crasnâi = frumos, satul din locul frumos

Făcăeni – de la făcău, roată de moară cu fus

Frăţileşti – satul urmaşilor lui Frăţilă

Gimbăşani – satul geambaşilor, al celor care se ocupă de comerţul cu cai

Giurgeni – satul fondat de oieri veniţi din zona oraşului Giurgiu

Grindu – satul întemeiat pe un grind din câmpie

Gura Ialomiţei – satul de la vărsarea Ialomiţei în Dunăre

Hagieni, Hagieşti – de la hagiu, credincios care a fost în pelerinaj la locurile sfinte

Mărculeşti – satul urmaşilor lui Marcu

Moldoveni – satul întemeiat de colonişti originari din Moldova

Movila, Movileanca, Moviliţa – de la movila, tumul, ridicătură de pământ

Munteni Buzău – de la coloniştii veniţi din Buzău

Ograda – de la curtea împrejmuită sau forma reliefului local

Oraşul de Floci – aşezarea unde se făcea comerţ cu lână nedărăcită

Piua Petrii – după instalaţia folosită la frecarea şi îndesarea ţesăturilor de lână (piua lui Petre)

Sărăţeni – după apa sărată a Lacului Sărata, satul de pe apa Sărata

Săveni – satul urmaşilor lui Sava sau Savu

Slobozia – satul celor sloboziţi de biruri

Sudiţi – de la întemeietori ardeleni

Ţăndărei – satul urmaşilor lui Ţandără, venit din ţandăra ce sare din trunchiul copacului la tăiere

Urziceni – de la planta urzică

Vaideei, Gârbovi, Raşi, Crunţi, Fierbinţi – de la mulţimea birurilor care apăsau pe umerii acelor bieţi ţărani

Vlădeni – satul urmaşilor lui Vlad.

“Studii şi comunicări de istorie, arheologie, etnografie”

Gheorghe Matei

Radu Coman

Muzeul Judeţean Ialomiţa

Cuprins între râul Ialomiţa şi Braţul Borcea, platoul de loess Hagieni, cu o înălţime de 76 m, în zona nordică a sa şi de tangenţă cu lunca Ialomiţei, domină spaţiul vestic al judeţului Ialomiţa, fiind presărat cu o mulţime de movile în zona Platoneşti-Vlădeni.

Harta judeţului Ialomiţa, redactată în 1906, menţionează mai multe movile, iar la cele mai înalte apar şi toponimele lor, cum sunt în N-V comunei Vlădeni, unde sunt cartate movilele: Înşirate Mari şi Mici şi Movila lui Mihai, iar în zona Platoneşti-Hagieni, doar două movile din cele mai mari: Movila Hagieni şi Calea, care erau punct de reper pentru localnicii din Hagieni, pentru drumul de pământ, ce leagă această comună cu Halta Hagieni (Movila) a căii ferate Feteşti-Ţăndărei-Buzău.

Movilele din sectorul Platoneşti-Hagieni-Vlădeni, după înălţimea lor, pot fi catalogate în trei grupe:

1. Prima grupă sunt movilele cu o înălţime medie de 0,70-0,90 m şi diametrul de 20-30 m.
2. A doua grupă are înălţimea de 1,50-2 m şi diametrul de 30-40 m.
3. A treia grupă sunt movilele cu o înaltime de 4-6 m şi diametrul de 40-60 m, având şi toponime.

Pe marginea terasei , la circa 150-200 m NE de Movila Hagieni şi la circa 3 Km SE de satul Platoneşti, o movilă a fost erodată, în partea de nord, apărând astfel o statuie de piatră. Statuia are o înălţime de 0,86 m, lăţimea în zona umerilor de 0,62 m, iar grosimea de 0,43 m. Capul este rotunjit cu o privire laterală spre dreapta, ochii şi nasul sunt realizate prin adâncire în piatră. Bărbia este bine marcată  printr-o slabă şănţuire. Sub aceasta s-a realizat colierul. Bine pronunţată este pieptănătura în jurul capului şi părul cade liber pe spate. În ce priveşte poziţia mâinilor, din cauza slabei conservări, ele se văd până în regiunea articulaţiei cotului. Corpul are umerii înalţi şi se îngustează spre bazin unde este şi baza statuii.

Din cauza corodării nu putem preciza poziţia mâinilor pe bazin şi a altor elemente reprezentative la celelalte statui scitice găsite în fosta U.R.S.S. şi Dobrogea cum sunt: centura, pumnalul de tip akinakes, rhyton, etc.

Elementele de datare a statuii de la Hagieni sunt: colierul care se întâlneşte într-o frecvenţă de 50% la statuile de tip scitic, găsite până acum, pieptănătura care este bine redată, întâlnită în arta traco-scitică şi înălţimea statuii fiind asemănătoare cu cele descoperite la Stupina, Ternovka şi spaţiul traco-scitic.

Din cauza erodării în timp a pietrei (calcar dobrogean) din care a fost executată statuia şi a lipsei de contur a braţelor în zona bazinului, ne este greu să o încadrăm într-una din grupele care clasifică statuile găsite până în prezent de factură scitică.

Statuia de la Platoneşti poate fi interpretată ca un semn de mormânt sau păzitor de mormânt, datarea sa în funcţie de alte descoperiri într-o perioadă de timp este greu de precizat, ea aparţinând însă ariei civilizaţiei traco-scitice din sec. VII-VI î.e.n., care s-a dezvoltat în zona de stepă nord-pontică şi Dobrogea. Conform tabelului publicat de A.D. Alexandrescu, statuia descoperită este a treia piesă din această categorie de piese arheologice descoperită pe teritoriul ţării nostre.

Zona Platoneşti oferă arheologilor prilejul de a cerceta şi descoperi şi alte urme ale locuirii umane în aceste părţi ale judeţului nostru. Constituie, aşadar, un izvor de informaţii despre ritualuri, obiceiuri, obiecte, tehnici străvechi ce nu este încă pe deplin exploatat.

Cronica cercetărilor arheologice din România – campania 2000

Platoneşti, com. Săveni, jud. Ialomiţa

Punct: necropola birituală medieval timpurie

Cod sit: 94410.01

Gheorghe Matei, Radu Coman (MJ Ialomiţa)

Cercetările arheologice de la Platoneşti au început din anul 1990, odată cu descoperirea fortuită, în partea de E a satului Platoneşti, a necropolei medieval timpurie – birituală. În campania din anul 1999, suprafaţa cercetată a fost de 168 mp, în cuprinsul a trei secţiuni (XXXIX, XL, XIL). Au fost descoperite 80 de morminte care au fost grupate astfel:

A. Morminte de inhumaţie: 13 din care 7 morminte cu inventar (M. 354, M. 356, M. 357, M. 362, M. 363,M. 374, M. 377), 5 morminte fără inventar (M. 355, M. 365, M. 378, M. 390, M. 421).

B. Mormânt cenotaf (M. 371).

C. Morminte de incineraţie: 67 din care 31 morminte în urnă (M. 361, M. 364, M. 373, M. 376, M. 380, M. 382, M. 388, M. 394, M. 396, M. 399, M. 400, M. 404, M. 405, M. 406, M. 407, M. 408, M. 409, M. 410, M. 413, M. 414, M. 415, M. 416, M. 419, M. 420, M. 424, M. 425, M. 427, M. 428, M. 230, M. 431), 35 morminte în groapă, (M. 353, M. 358, M. 359, M. 360, M. 366, M. 367, M. 368, M. 369, M. 370, M. 372, M. 375, M. 379, M. 381, M. 383, M. 384, M. 385, M. 386, M. 387, M. 398, M. 391, M. 392, M. 395, M. 397, M. 398, M. 401, M. 402, M. 403, M. 411, M. 412, M. 417, M. 418, M. 422, M. 423, M. 426, M. 429), un mormânt în cistă (M. 432).

A. Pentru mormintele de inhumaţie cu inventar se disting următoarele orientări : N – S (M. 354, M. 356, M. 357, M. 362), E – V (M. 363, M. 374, M. 377), iar pentru mormintele de inhumaţie fără inventar, se disting două orientări: N – S (M. 355, M. 365, M. 378, M. 421), şi S – N (M. 390). Inventarul descoperit ca ofrandă este aşezat în zona capului, a bazinului, a mâinilor, a picioarelor, şi se compune din: un vas (tip Dridu) la M. 357, M. 362, M. 363, două vase la M. 354, M. 356, o sabie (L = 80 cm) la M. 374 şi chiar oase de diferite animale la M. 374 (vacă) şi la M. 362 şi M. 377 (oaie).

B. Mormântul cenotaf M. 371 – groapa sa are orientarea N – S iar în partea de S s-a depus un animal (berbec) şi un vas lustruit de culoare cenuşie, cu două torţi.

C. Pentru mormintele de incineraţie în urnă se disting două tipuri de urnă: urna borcan din pastă grosieră (de uz casnic) şi urna borcan din pastă fină. Urna borcan din pastă grosieră are înălţimea de 20 – 26 cm având ca decor linii incizate în val şi paralele şi chiar diferite mărci ca: cerc cu 6 raze (M. 382),cerc cu 4 raze (M. 396, M. 424), trei linii care se întretaie (M. 381) şi chiar stilizarea fiinţei umane (M. 407). Urnele borcan din pastă fină sunt vase de dimensiuni mari, lustruite, de culoare cenuşie, neagră-roşiatică şi cu decorul lustruit oblic sau rombic, iar ca marcă întâlnim dreptunghiul în cerc (M. 380), clepsidra (M. 419). În interiorul urnelor pe lângă oasele calcinate s-au mai găsit şi diferite obiecte: toc de ace decorat, cataramă din bronz (M. 379), cercel cu bobiţă, colier din bronz (M. 430), catarame şi cuţite din fier. Pentru mormintele de incineraţie în groapă diametrul gropilor este de 0,30 – 0,70 m, gropile conţin oase calcinate, iar ca inventar găsim, vase mici întregi (M. 353, M. 366) sau sparte (M. 369, M. 391, M. 403), o seceră (M. 395), trei cercuri de fier de la un vas de lemn (M. 403), un pistornic cu decor (M. 412), catarame şi cuţite din fier şi un pandantiv din bronz (M. 423). S-a găsit un singur mormânt de incineraţie în cistă (M. 432), cista (caseta) este compusă din patru cărămizi (43 – 41 cm) laterale, una jos şi una sus; printre oasele calcinate  s-a găsit un vas din pastă grosieră, având ca decor linii incizate în vas şi paralele.

Prin materialul ceramic descoperit cât şi prin decor, mărci de olar şi obiectele descoperite necropola birituală medieval timpurie de la Platoneşti se poate data în secolele VIII – IX p.Chr.

Cronica cercetarilor arheologice din Romania – campania 2005

Platonesti, com. Platonesti, jud. Ialomita

Punct: Platoul Hagieni-Valea Babii

Cod sit: 94410.02

Autorizatia de cercetare sistematica nr. 105/2005

Colectiv: Renţa Elena – responsabil, Munteanu Simona (MJ Ialomita)

Cercetări arheologice de suprafaţă intreprinse în anul 1987 pe Platoul Hagieni au dus şi la identificarea unei aşezări din prima epocă a fierului situată în partea de SE a satului Platoneşti, la cca. 1 km distanţă de sat. Cercetările arheologice sistematice au început în anul 2002 când au fost trasate primele secţiuni orientate N-S, perpendiculare pe marginea terasei, orientare pe care au păstrat-o, cu o singură excepţie, şi secţiunile anilor următori. Cele 7 secţiuni trasate în anul 2005 au însumat o suprafaţă de 387 m2.

Stratigrafia. La partea superioară se află un strat de pământ arat care atinge o grosime de 0,20 – 0,35 m şi suprapune un
strat de pământ cenuşiu-negricios, granulat, cu grosimi oscilând între 0,15 – 0,55 m. Sub acesta se află un strat de pământ cenuşiu-gălbui la baza căruia se află pământul galben, steril din punctul de vedere arheologic.

Aşezarea hallstattiană. A fost cercetată integral cea de-a treia locuinţă de suprafaţă care fusese descoperită încă din anul anterior. Avea o formă rectangulară, dimensiunile de aproximativ 2,60 x 2,50 m şi orientarea NV-SE. S-a conturat la baza stratului de cultură sub forma unei lentile de pământ amestecat cu multă cenuşă care acoperea o podea din pământ cenuşiu bine bătut, uşor adâncită faţă de baza stratului de cultură. Nu au fost descoperite gropi de pari şi nici resturi de vetre sau cuptoare.

Au mai fost descoperite şi câteva gropi menajere cu o formă relativ tronconică şi reduse ca dimensiuni. Inventarul arheologic este format în marea lui majoritate din material ceramic fragmentar. Au fost documentate vase de dimensiuni reduse de formă tronconică sau având un profil uşor arcuit, lucrate din pastă destul de grosolană şi cu cioburi pisate în compoziţie, câteva fragmente fiind decorate cu brâu alveolat. Ceramica semifină, lucrată tot din pastă cu cioburi pisate, este reprezentată de fragmente de străchini cu marginea arcuită interior şi de vase de formă bitronconică. Pe un fragment atipic apare decorul specific fazei a II-a a culturii Babadag format din cercuri imprimate despărţite de tangente.

Pastă de bună calitate cu nisip în compoziţie, a fost folosită doar la ceşti de tipul ceştilor cu toartă supraînălţată, frumos decorate. Pe un fragment de ceaşcă apar registre orizontale de linii oblice aşezate în sens contrar, imprimate şi incizate. Cele imprimate sunt reduse ca dimensiuni şi sunt întrerupte de mici cercuri imprimate cu punct în mijloc. Acelaşi fragment este decorat şi pe gât cu un şir vertical de linii oblice incizate. Pe alte fragmente decorul este compus din linii incizate orizontale şi din mănunchiuri de linii oblice aşezate în sens contrar, luând un aspect de zig-zag. Menţionăm şi un fragment decorat la baza gâtului cu linii incizate orizontale urmate imediat de romburi haşurate incizate.

Tot din această perioadă de timp a mai fost descoperit un mic fragment de inel de buclă din bronz şi un ac din bronz pentru confecţionat îmbrăcămintea. Pe podeaua locuinţei au mai fost descoperiţi şi trei melci de mici dimensiuni, fiecare cu câte o perforaţie. Complexe arheologice din sec. IV-III a.Chr. Au fost finalizate lucrările pe şanţul circular care împrejmuia două morminte de inhumaţie şi au fost descoperite segmente dintr-un alt şanţ circular datând tot din această perioadă de timp.

Inventarul arheologic, în general sărac, a fost format din materiale ceramice fragmentare între care s-au remarcat şi fragmente de amfore greceşti şi un vârf de săgeată cu trei muchii din bronz. Una dintre secţiuni a intersectat resturile unei movile ale cărei manta a fost distrusă în partea centrală, probabil în timpurile moderne. S-au mai păstrat două suprafeţe alungite şi înălţate faţă de terenul din jur, orientate N – S. Distrugerea pare să fi urmărit intenţionat centrul movilei şi, după cum arată configuraţia actuală a terenului, pare să fi fost făcută cu mijloace mecanice. Cercetarea fiind încă la început concluziile au mai mult un caracter ipotetic.

Monumentul funerar se plasează cronologic în perioada post-hallstattiană iar camera funerară, de mari dimensiuni, cu
mici fragmente de lemn putrezit în umplutură, indică o apartenenţă la categoria monumentelor funerare cu construcţii
de lemn.