Arhiva

Posts Tagged ‘Grecia’

Aromânii din Ialomiţa

3 aprilie 2010 Un comentariu

Răspândiţi în toată Peninsula Balcanică, aromânii sunt descendenţii grupului sudic al romanităţii orientale. Românii din stânga Dunării şi aromânii din dreapta Dunării, urmaşi ai vechii romanităţi, şi-au menţinut conştiinţa unităţii etnice prin folosirea etnonimului „rumânesc”, care îşi are originea de la forma latinească „romanus”. Cu timpul în limba română, „rumân” a deveni „român” iar la sud de Dunăre „armân”, prin dispariţia lui „u”. Astăzi, etnonimul aromân-armân este unanim recunoscut de către toţi aromânii care trăiesc în Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia şi România. În funcţie de aria geografică în care s-au stabilit, aromânii se împart în mai multe tulpini şi ramuri. Principalele tulpini sunt: pindeni (Pind), grămusteni (Gramoste), muzăchiari (Muzachia), fârşeroţi (Pharsala-Tesalia). Cele mai cunoscute ramuri sunt: verioţii (Veria- Grecia), avdiaţii (Avdela – Grecia), ienicioţii (Ianiţa – Grecia), giumaloţii (Giumaia – Bulgaria) etc.

Citește mai mult…

Personalităţi ialomiţene: Evanghelie Zappa (1800-1865)

15 ianuarie 2010 3 comentarii

Evanghelie Zappa s-a născut în localitatea Labova (Lampobo/Lamparo) din provincia otomană Epir, actualmente în Albania, ca fiul cel mai mic dintr-o familie cu 3 copii (Anastase, Evanghelie, Marina). Tatăl său – Vasile Zappa – a fost comerciant, iar mama – Sotira – provenea dintr-o familie vestită de aromâni, a Megiaţilor. Evanghelie şi-a petrecut copilăria în satul natal. Tot acolo a urmat şi primele clase şcolare.

Tinereţea i-a fost aventuroasă. La 13 ani s-a înrolat în garnizoana lui Ali Paşa de Ianina. A participat la războiul ruso-turc, luptând pe teritoriul Munteniei. Oastea lui Ali Paşa a fost învinsa la Obileşti, pe 14 iunie 1807, de trupele generalului Miloradovici. A servit până la 20 de ani. De îndată ce a aflat că aromânii din Suli, în frunte cu Marcu Bociari/Marko Botzaris (1788-1823), s-au coalizat cu trupele lui Ali Paşa (care nu l-a mai recunoscut pe sultan din 1819) împotriva lui Mahmud al II-lea, a intrat în rândul acestora. Pentru merite militare, a fost înaintat la gradul de maior. Tot atunci, a avut legături cu mişcarea eteristă şi este posibil să fi ajuns pentru prima oară pe teritoriul Ţării Româneşti.

A emigrat în Ţara Românească în jurul anului 1833, părăsind Grecia din cauza nemulţumirilor legate de noua organizare militară a Greciei de după eliberarea acesteia din robia turcească. ,,În timpul războiului Greciei – scria el în ziarul „Vestitorul românesc”, din 13 august 1852 – după ce am fost jefuit de toată averea mea de către stăpânitorii şi cârmuitorii locurilor unde mă aflam, după ce mumă-mea bătrână a fost adusă în oraşul Ianinii şi a şezut în ostrovul de acolo numit Micii, la Mânăstirea Ilieca, doi ani de zile la închisoare şi cu fiarele de picioare numai ca să ies eu din ţara grecească…” Aşa a ajuns Evanghelie la noi.

Citește mai mult…

Categorii:Personalităţi Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,