Aromânii din Ialomiţa

Răspândiţi în toată Peninsula Balcanică, aromânii sunt descendenţii grupului sudic al romanităţii orientale. Românii din stânga Dunării şi aromânii din dreapta Dunării, urmaşi ai vechii romanităţi, şi-au menţinut conştiinţa unităţii etnice prin folosirea etnonimului „rumânesc”, care îşi are originea de la forma latinească „romanus”. Cu timpul în limba română, „rumân” a deveni „român” iar la sud de Dunăre „armân”, prin dispariţia lui „u”. Astăzi, etnonimul aromân-armân este unanim recunoscut de către toţi aromânii care trăiesc în Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia şi România. În funcţie de aria geografică în care s-au stabilit, aromânii se împart în mai multe tulpini şi ramuri. Principalele tulpini sunt: pindeni (Pind), grămusteni (Gramoste), muzăchiari (Muzachia), fârşeroţi (Pharsala-Tesalia). Cele mai cunoscute ramuri sunt: verioţii (Veria- Grecia), avdiaţii (Avdela – Grecia), ienicioţii (Ianiţa – Grecia), giumaloţii (Giumaia – Bulgaria) etc.

Personalităţi ialomiţene: Evanghelie Zappa (1800-1865)

Evanghelie Zappa s-a născut în localitatea Labova (Lampobo/Lamparo) din provincia otomană Epir, actualmente în Albania, ca fiul cel mai mic dintr-o familie cu 3 copii (Anastase, Evanghelie, Marina). Tatăl său – Vasile Zappa – a fost comerciant, iar mama – Sotira – provenea dintr-o familie vestită de aromâni, a Megiaţilor. Evanghelie şi-a petrecut copilăria în satul natal. Tot acolo a urmat şi primele clase şcolare.

Tinereţea i-a fost aventuroasă. La 13 ani s-a înrolat în garnizoana lui Ali Paşa de Ianina. A participat la războiul ruso-turc, luptând pe teritoriul Munteniei. Oastea lui Ali Paşa a fost învinsa la Obileşti, pe 14 iunie 1807, de trupele generalului Miloradovici. A servit până la 20 de ani. De îndată ce a aflat că aromânii din Suli, în frunte cu Marcu Bociari/Marko Botzaris (1788-1823), s-au coalizat cu trupele lui Ali Paşa (care nu l-a mai recunoscut pe sultan din 1819) împotriva lui Mahmud al II-lea, a intrat în rândul acestora. Pentru merite militare, a fost înaintat la gradul de maior. Tot atunci, a avut legături cu mişcarea eteristă şi este posibil să fi ajuns pentru prima oară pe teritoriul Ţării Româneşti.

A emigrat în Ţara Românească în jurul anului 1833, părăsind Grecia din cauza nemulţumirilor legate de noua organizare militară a Greciei de după eliberarea acesteia din robia turcească. ,,În timpul războiului Greciei – scria el în ziarul „Vestitorul românesc”, din 13 august 1852 – după ce am fost jefuit de toată averea mea de către stăpânitorii şi cârmuitorii locurilor unde mă aflam, după ce mumă-mea bătrână a fost adusă în oraşul Ianinii şi a şezut în ostrovul de acolo numit Micii, la Mânăstirea Ilieca, doi ani de zile la închisoare şi cu fiarele de picioare numai ca să ies eu din ţara grecească…” Aşa a ajuns Evanghelie la noi.