Acasă > Literatură > Extrase din Mathesis sau bucuriile simple

Extrase din Mathesis sau bucuriile simple

După ce am citit această carte mi-au rămas câteva fragmente  subliniate care mi s-au părut interesante. Fragmentele nu sunt  pentru a sintetiza conținutul cărții, ci cum a reușit Noica să atragă atenția asupra trăirismului  lui Nae Ionescu folosind, într-un mod expresiv, idei originale.

I. Despre culturile de tip geometric

„Știința și cultura nu sunt dincolo de noi. Orice s‑ar face, un anumit antropologism ne domină toate creațiile. A vorbi deci de o relativizare a culturii înseamnă a o considera pe aceasta drept altceva decât este. Cultura nu e decât omul însuși.”

„„Rațiunea nu află de la lucruri decât ceea ce pune ea în ele…“ Așadar, spiritul se caută pe sine în lucruri. Spiritul are o activitate proprie, pe care ne-o revelează lumea. […] Spiritul se caută în lucruri numai pentru atât: pentru a se explicita.”

„E necesar câteodată să uiți viața. Sunt anumite împrejurări când trebuie să te depășești pe tine prin cultură. Să te înstrăinezi prin cultură. Să pui distanțe înlăuntrul tău. Nu face aceasta, cultura?”

Coeficientul nostru personal, sau sistemul obscur de lucruri mici care ne dau nebunia noastră locală, tonul acesta moral specific, coloritul nostru — ce frumos s-au șters toate dintr-o dată sub pata mare şi omogenă a ştiinţei.”

„Cine a spus că pierde prin aceasta viaţa? Afirmaţia nu are nici un sens. Cum să pierzi viaţa? Ea poate fi uitată, asta-i altceva. O uit şi mă pierd în forme, în formele care nu mă devitalizează totuşi, ci mă vitalizează pe alt plan.”

„Conţinutul imediat al vieţii nu interesează, pur şi simplu pentru că nu e problematic. […] De aceea, în locul conţinutului imediat al vieţii, pe care cultura de tip geometric îl respinge de la început ca neproblematic, ea şi a creat singură materialul ei de discuţie, problematic, incert, dar dezinteresat. Şi l-a creat, cum? Ex nihilo? Nu. Ci dintr-un adânc de viaţă neştiută; din voinţa neîntreruptă a omului de a se depăşi.”

Da, să fii schemă. De ce nu? Cultura noastră, omenia noastră aşa ne vrea: schematizaţi, formalizaţi, geometrizaţi.

II. Despre bucuriile simple

„Un om plin de conştiinţa istoricităţii e un om care se risipeşte, care trăieşte de azi pe mâine, aşa cum au trăit toţi oamenii de azi pe mâine. Ce-i pasă că viaţa sa nu dovedeşte nimic? Nicio viaţă n-a dovedit nimic. Să trăim frenetic viaţa noastră, căci n-avem de dat socoteală nimănui.”

„Să nu te pierzi în faţa bogăţiilor vieţii. Să nu te laşi făcut. Să nu crezi că istoria este singura realitate şi să te laşi născut, trăit, asasinat, în consecinţă. Ar trebui să încercăm, odată, o rezistenţă împotriva istoriei, împotriva curgerii, împotriva vieţii joase.”

Imaginaţia — trista facultate de a renunța la un univers care e simplu.”

III. Despre istorie

„Trebuia să vină Nilul, să şteargă toate urmele, toate hotarele oamenilor; trebuia să alunge toată istoria materiei dimprejur, ca să poată apărea ideea. E atât de greu să gândeşti viaţa, să o ridici până la planul adevărului? Nu. Trebuie doar să cureţi terenul vieţii tale. Să laşi apele să se reverse peste tine, peste toate momentele neorganizate ale vieţii tale, peste toată istoria ta.

Trebuie, atunci, să învăţăm uitarea. Omul care nu ştie să uite nu poate fi lucid niciodată. Drama omului contemporan ni se pare că nu e alta decît aceasta: nu ştie să uite. Nu abandonează nimic. Nu aruncă în urmă nimic. Vrea să poarte tot în braţele lui, toate păcatele lui şi ale lumii. Aşa l-a învăţat istoria, spiritul istoric, maladia istorică. Aceasta a fost morala ei: fiecare să caute omul într-altă parte, când îl avea în el. De aceea trebuie să sfârşim, într-un fel, cu istoria. Nimeni nu se defineşte mai bine decît prin atitudinea pe care o ia faţă de ea. De aci încep toate: din voinţa de a te îngropa în lume sau voinţa de a-i întoarce spatele.

„M-am întrebat întotdeauna de ce să admit, pentru explicarea istoriei, o fatalitate oarbă şi nu un Dumnezeu geometru. Căci stăruieşte, parcă, în toată istoria, un fel de calcul, o vastă aplicaţie a principiului solidificării. Istoria apare ca solidificarea pe care un spirit operator şi-a impus-o, pentru că nu vedea, dintr-o dată, variaţia unei funcţii depinzând de mai multe variabile. Istoria e, atunci, o valoare particulară, luată la întâmplare, un „de exemplu“ al lui Dumnezeu. V -aţi gândit vreodată că noi toţi, cu istoria noastră întreagă în spate, s-ar putea să nu fim altceva decât un „de exemplu“?”

IV. Despre imposibilitatea de a face orice

Vreau să arăt, numai, că a dormit prea mult în noi virtutea de a întrerupe viaţa, de a pauza viaţa. Vreau să arăt că noi putem rezista creaţiei, că putem fi duşmanii ei, duşmanii lui Dumnezeu.

Omul e singura fiinţă care poate să stea. Toate curg, omul poate să nu curgă. Aceasta e demnitatea lui, aceasta e omenia lui. De ce vreţi să i-o luaţi? Omul poate să stea. Poate să oprească, puţin, bătăile vieţii şi să încerce în răstimpul acesta altceva decât viaţa. Sunt câteva jocuri de jucat, de ce nu vreţi să stăm puţin pe loc? … Am întors lumii spatele. Am văzut că ea e imposibilă şi acum stau.

VI.  Despre omul care nu este

„Am impresia că oamenii nu sunt decât ceea ce spun sau fac. Suntem scoşi din noi şi proiectaţi altundeva, cu fiecare gest pe care-l întreprindem. E un salt, sunt mii de salturi care ne constituie aşa cum suntem. Sărim o dată cu fiecare gest. (Cartea asta e şi ea un salt, ştiu: un salt în necunoscutul lucid).”

„Marile probleme sau, atunci, micile aventuri. Dacă vrei ca viaţa să nu te obosească şi să nu te doară niciodată, dacă vrei s-o ocoleşti, ca să fii liber, ca să fii tu — pierde-te în marile probleme sau cheltuieşte-te în micile aventuri. Căci ele te costă atât de puţin…”

„Există, de pildă, un fel de sinucidere inutilă, sinuciderea în care nu pui nici un dezastru, nici o panică, o sinucidere în care aproape că nici nu mori. Corpul cade, dar sufletul a rămas netulburat, cu conştiinţa inutilităţii lucrurilor în el. Nimeni nu s‑a sinucis pentru că printr‑un punct dat nu se poate duce decât o singură perpendiculară la o dreaptă dată. Păcat.”

„Aventura inutilă. Excesul inutil. M-am gândit într-o zi la o vijelioasă revoluţie populară împotriva legii gravitaţiei. N-ar fi frumos? Am ieşi cu toţii pe stradă, cu placarde mari pe care să stea scris: „Jos mecanica lui Newton!“ sau „Nu mai vrem să atârnăm!“. Şi lumea ar ieşi la balcoane, emoţionată. S-ar vărsa poate şi sânge. Dar, spuneţi-mi: cine s-ar cheltui în toată afacerea aceasta? Toţi am pleca intacţi de acolo — chiar dacă am sfârşi pe tărgi.”

„Şi, în genere: orice act sfârşeşte, non‑actul nu sfârşeşte niciodată. Cine nu ştie adevărurile astea nu trebuie să trăiască printre oameni.”

VII. Despre singurătate

Este un lucru curios că oamenii nu vor să ştie unde e puritatea lor, de când încep ei să fie puri. Dar ştiţi de când? De la singurătate înainte.

Ne-am învăţat aşa, să ne fie frică de singurătate. Toată educaţia noastră e făcută din aceeaşi groază de singurătate. Suntem crescuţi pentru a trăi între oameni, şi am putea trăi atît de bine singuri… Cadrele sociale, şcoala, legile, prejudecăţile — toate ne încarcerează spiritul. Vor să ne facă gregari. Se cheltuiesc să perfecteze ceea ce avem mai prost în noi sau ceea ce, poate, nu avem deloc.

Ştiinţa şi cultura nu sînt dincolo de noi. Orice s‑ar face, un anumit antropologism ne domină toate creaţiile. A vorbi deci de o relativizare a culturii înseamnă a o considera pe aceasta drept altceva decît este. Cultura nu e decît omul însuşi.
Categorii:Literatură Etichete:, ,
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: