Acasă > Literatură > Cioran – Neajunsul de a te fi născut

Cioran – Neajunsul de a te fi născut

Îl priveşti mergând ca umbra unui norişor pe o câmpie întinsă, vastă ce-ţi inspiră simultan imensitatea şi vacuitatea. Mai tot timpul cu capul în pământ, tresare din când în când şi acceptă ca lumea exterioară să-i invadeze universul propriu, acum îi poţi vedea ochii lucind, ai spune că plânşi, dar cearcănele, ca un rimel grosolan aplicat, risipeşte iluzia descărcării marasmului.

De ce ai vrea să citeşti o carte despre care ştii că nu poate ieşi ceva bun din ea, despre care ştii că mai mult te va înfunda decât să-ţi dea un sfat salvator? De ce să-i citeşti gândurile omului pe care îl simţi aproape? Cumva pentru că ştii că omul este un „robot stricat”, incapabil să sesizeze realitatea, şi astfel aplici o metodă inginerească de a aproxima configuraţia realităţii prin datele obţinute de la ceilalţi, de a micşora proporţiile erorilor prin evaluări succesive ale aceloraşi date obţinute prin alte mijloace? De ce să-l citeşti pe om ? De ce să citeşti ? Ai putea, în schimbul acestei activităţi oribile să mănânci, să faci, sau şi mai bine să dormi.

Dar nu, tu te uiţi în continuare la omul mergând agale. Speri oare să observi prin el vreo paradigmă contrară sau asemenea ţie? Sau vrei să vezi cum arată un alt plictis, un alt laş, o altă entitate ruptă în două. Omul nostru merge domol pe o direcţie aleatoare, dacă nu ar fi lumină i-ai simţi forma duală, jumătatea vie somatică şi jumătatea morbidă, prea laşă să fi dispărut deja, târându-se prin viaţă. Omul îţi aminteşte de cineva, dar nu vrei să cercetezi mai mult, nu eşti lăsat, ţi-e teamă să mergi mai departe. Degeaba aspiri la oazele de linişte şi pace, dacă treci prin deşert ca să ajungi la ele, nisipul din ochi îţi aţâţă simţurile, te ajută să vezi mai bine pustietatea şi uniformitatea deşertului din tine.

Temele care contează nu sunt nicidecum, ironizarea sistemelor filosofice şi religioase, inutilitatea existenţei, pierderea identității personale, sinuciderea, cercetarea altor tipuri de existenţă, singurătatea ca formă de  cunoaştere şi izolarea de societate, insomnia şi blamarea istoriei, ci omul şi slăbiciunile sale pentru că e „Uman prea uman”.

I

„Nu alergăm spre moarte, ci fugim de catastrofa naşterii, zvârcolindu-ne, supravieţuitori care încearcă s-o uite. Frica de moarte nu e decît proiecţia în viitor a unei spaime care-şi are începutul în prima noastră clipă.”

„Nimic nu dovedeşte mai bine cât de mult a decăzut omenirea ca imposibilitatea de a găsi fie şi un singur popor, un singur trib la care naşterea să mai provoace doliu şi bocet.”

„Să desfacă, să des-zidească e singura sarcină pe care şi-o poate fixa omul, dacă aspiră, aşa cum o arată totul, să se deosebească de Ziditor.”

„Ştiu că naşterea mea e o întâmplare, un accident ridicol, şi totuşi, de cum uit de mine, mă port ca şi cum ea ar fi un eveniment capital, indispensabil mersului şi echilibrului lumii.”

„Să fi comis toate crimele, în afara celei de a fi tată.”

„Capacitatea mea de a fi dezamăgit depăşeşte înţelegerea. Ea e cea care mă face să-l înţeleg pe Buddha, dar tot ea mă împiedică să-l urmez.”

„Ceea ce ştiu la şaizeci de ani ştiam la fel de bine la douăzeci. Patruzeci de ani ai unei lungi, inutile munci de verificare…”

„Spre deosebire de Iov, eu nu mi-am blestemat ziua în care m-am născut; pe celelalte, în schimb, le-am afurisit pe toate…”

„Sunt atras de filozofia hindusă, al cărei scop esenţial este de a învinge eul; şi tot ce fac şi tot ce gândesc nu înseamnă decît eu şi suferinţă cumplită a eului.”

„Pe măsură ce trec anii, descreşte numărul celor cu care ne putem înţelege. Când nu vom mai avea pe nimeni căruia să ne adresăm, vom fi în sfârşit aşa cum eram înainte de a eşua într-un nume.”

„Nici o diferenţă între existenţă şi nonexistenţă, dacă ne temem de ele cu o egală intensitate.”

„Există în faptul de a te naşte o asemenea lipsă de necesitate încât, dacă te gândeşti la el ceva mai mult ca de obicei, neştiind cum să reacţionezi, ajungi şi surâzi netot.”

„Dacă, altădată, în faţa unui mort, mă întrebam: „La ce i-a servit oare să se nască?”, acum îmi pun aceeaşi întrebare în faţa oricărui om viu.”

„Tracii şi bogomilii — nu pot să uit că am colindat aceleaşi meleaguri ca şi ei, nici că unii îi deplângeau pe nou-născuţi, iar ceilalţi, ca să-l dezvinovăţească pe Dumnezeu, îl făceau pe Satana răspunzător de infamia Creaţiei.”

Să nu te fi născut, numai să te gândeşti la asta, ce fericire, ce libertate, ce spaţiu!

II

„Nu e umil cel care se urăşte.”

„N-ar trebui să scriem cărţi decât ca să spunem lucruri pe care n-am îndrăzni să le destăinuim nimănui.”

„Cu cât se depărtează de Dumnezeu, cu atât oamenii avansează în cunoaşterea religiilor.”

„Nici măcar o clipă în care să nu fi fost conştient că mă găsesc în afara Paradisului.”

„<<Ama nesciri>>, spune Imitatio. Să-ţi placă să fii neştiut. Nu eşti mulţumit de tine şi de lume decît dacă te conformezi acestui precept.”

„Mai bine animal decât om, insectă decît animal, plantă decît insectă, şi aşa mai departe. Salvarea? Tot ce micşorează influenţa conştiinţei şi-i compromite supremaţia.”

„E inutil să-ţi iei zilele, pentru că întotdeauna o faci prea târziu.”

„Au succes numai sistemele filozofice şi religiile care ne linguşesc, fie că o fac în numele progresului, fie în cel al infernului.”

— Ce faceţi de dimineaţa până seara ?

— Mă suport.”

„Să fii obiectiv înseamnă să-l tratezi pe celălalt aşa cum se tratează un obiect, un leş, înseamnă să te porţi faţă de el ca un cioclu.”

„Ori de câte ori am un lapsus, mă gândesc la spaima pe care trebuie s-o resimtă cei care ştiu că nu-şi mai amintesc de nimic. Dar ceva îmi spune că, după un anumit timp, îi stăpâneşte o bucurie secretă, pe care n-ar accepta s-o schimbe pe nici una din amintirile lor, chiar şi pe cea mai înălţătoare.”

III

„O, Satan, Stăpâne, mă dăruiesc ţie pentru totdeauna!” — Cât de rău îmi pare că n-am reţinut numele călugăriţei care, pentru că a scris asta cu un cui muiat în propriul ei sânge, ar merita să figureze într-o antologie a rugăciunii şi laconismului!”

„Eram Profet, ne atrage atenţia Mahomed, când Adam se găsea încă între apă şi lut … Când n-ai avut orgoliul să întemeiezi o religie — sau cel puţin să distrugi una — cum să îndrăzneşti să te arăţi la lumina zilei ?”

„Orice mizantrop, oricât ar fi de sincer, ne aminteşte din când în când de acel bătrân poet, ţintuit la pat şi cu totul uitat, care, furios pe contemporanii săi, decretase că nu mai voia să-l primească pe nici unul. Soţia lui, din milă, se ducea să sune din când în când la uşă…”

„Orice formă de grabă, chiar orientată spre bine, trădează un dezechilibru mintal.”

„Am pierdut născându-ne tot atâta cât vom pierde murind. Totul.”

IV

„În ziua în care am citit înşiruirea a aproape tuturor cuvintelor de care dispune sanskrita pentru a desemna absolutul, am înţeles că-mi greşisem drumul, ţara şi limba.”

V

Nu te temi de viitor decît atunci când nu eşti sigur că te poţi omorî la momentul dorit.

„Făcând posibil omul, natura a săvârşit cu mult mai mult decît o eroare de calcul: un atentat contra ei înseşi.”

„<<N-aţi avut dreptate să contaţi pe mine.>> Cine s-ar putea exprima astfel ? — Dumnezeu şi Ratatul.”

„Cu cît e cineva mai dăruit, cu atît înaintează mai greu în plan spiritual. Talentul e un obstacol pentru viaţa interioară.”

„Unui student care voia să ştie unde mă situam în raport cu autorul lui Zarathustra, i-am răspuns că încetasem să-l mai citesc de multă vreme. De ce ? m-a întrebat el. — Pentru că-l consider prea naiv… îi reproşez entuziasmele, şi chiar şi patimile. N-a dărâmat idoli decît ca să-i înlocuiască prin alţii. Un fals iconoclast, cu trăsături de adolescent şi cu nu ştiu ce puritate, ce nevinovăţie, inseparabile existenţei sale de singuratic. N-a cercetat oamenii decît de departe. Dacă i-ar fi privit de aproape, n-ar fi fost niciodată în stare să imagineze, nici să proslăvească supraomul, viziune extravagantă, ridicolă, dacă nu grotescă, himeră sau capriciu care nu se putea ivi decît în spiritul cuiva care n-a avut timp să îmbătrânească, să cunoască detaşarea, îndelungatul dezgust senin.”

VI

„<<Am eu oare mutra cuiva care trebuie să facă ceva pe lumea asta ?>> — Iată ce-mi vine să le răspund indiscreţilor care se interesează de activităţile mele.”

„Cred o dată cu nebunul de Calvin că eşti predestinat mântuirii sau condamnării din pântecele mamei. Ţi-ai trăit viaţa înainte de a te naşte.”

Simt că sunt liber, dar ştiu că nu sunt.”

„N-am putut să-l înţeleg niciodată pe prietenul care, întors din Laponia, îmi mărturisea apăsarea pe care o simţi când, zile în şir, nu întâlneşti nici cea mai mică urmă de om.”

„Chestiunea responsabilităţii n-ar avea sens decât dacă am fi fost consultaţi înainte de naştere şi am fi con¬simţit să fim exact ceea ce suntem.”

„O carte e o sinucidere amânată.

„Unicul mijloc de a-ţi apăra singurătatea e să răneşti pe toată lumea, începând cu cei pe care-i iubeşti.”

VII

De ce Gita situează atît de sus „renunţarea la rodul faptelor” ? Pentru că această renunţare e rară, irealizabilă, contrară naturii noastre, şi, ca să ajungi la ea, înseamnă să distrugi omul care ai fost şi care eşti, să ucizi în tine tot trecutul, opera mileniilor, să te eliberezi, într-un cuvânt, de Specie, de această respingătoare şi străveche pleavă

De fiecare dată când mă chinuie Timpul, îmi spun că unul dintre noi trebuie să sară în aer, că nu e posibil să continuăm Ia nesfârşit această crâncenă înfruntare…

Ar trebui să-ţi repeţi în fiecare zi: Sunt unul dintre cei care se târăsc, cu miliardele, pe suprafaţa globului. Unul dintre ei, şi nimic mai mult. Această banalitate îndreptăţeşte orice concluzie, orice atitudine sau faptă: desfrâu, nevinovăţie, sinucidere, muncă, crimă, trândăvie sau răzvrătire. … De unde reiese că fiecare are dreptate să facă ceea ce face.

Nu contează decît un lucru: să înveţi să pierzi.

VIII

„Fiecare generaţie trăieşte în absolut: se comportă ca şi cum ar fi ajuns la apogeul, dacă nu la capătul, istoriei.”

Singurul lucru pe care ar trebui să-l facem cunoscut tinerilor e că nu exista nimic, sau — fie! — aproape ni¬mic, de aşteptat de la viaţă. Visez la un Tabel al Dezamăgirilor în care să figureze toate decepţiile menite fiecăruia, şi care sa fie afişat în şcoli.”

„Toate aceste popoare erau mari pentru că aveau mari prejudecăţi. Nu le mai au. Mai sînt ele naţiuni ? Cel mult mulţimi dezagregate.”

„Viziunea mea asupra viitorului e atât de clară încât, dacă aş avea copii, i-aş sugruma pe loc.”

„De îndată ce animalele nu mai au nevoie să se teamă unele de altele, devin năuce şi capătă acea înfăţişare abătută pe care le-o observăm în grădinile zoologice. Poate că indivizii şi popoarele ar înfăţişa acelaşi spectacol dacă ar ajunge într-o zi să trăiască în armonie, să nu mai tremure de frică, pe faţă sau pe ascuns.”

IX

„Când propriul trup mă lasă baltă, mă întreb cum să lupt, cu un asemenea hoit, când mă lasă organele…”

„Când ai săvârşit nebunia să încredinţezi cuiva un secret, singurul mijloc ca să fii sigur că-l va păstra pentru el e să-l ucizi numaidecât.”

„Din pricina vorbirii dau oamenii impresia că suit liberi. Dacă ar face — fără un cuvânt — ceea ce fac, ar putea fi luaţi drept roboţi. Vorbind, se înşală singuri, aşa cum îi înşală pe ceilalţi: anunţând ce urmează să facă, cum am putea oare crede că nu sînt stăpâni pe actele lor ?”

„În sinea sa, fiecare se simte şi se crede nemuritor, chiar dacă ar fi să ştie că-şi dă suflarea în clipa următoare. Poţi înţelege, accepta, pricepe orice, în afară de propria moarte, deşi te gândeşti la ea fără întrerupere şi te-ai resemnat în privinţa ei.”

„Timp de o secundă, cred că am simţit ceea ce poate reprezintă cu adevărat, pentru un fervent al Vedantei, absorbirea în Brahman. Mi-aş fi dorit atâta ca acea secundă să poată fi dilatată, la nesfârşit!”

X

„Când te cunoşti bine, dacă nu te dispreţuieşti întru totul e pentru ca eşti prea dezgustat ca să te laşi pradă sentimentelor extreme.”

„Când cineva se plânge că n-a reuşit în viaţă, n-avem decât să-i aducem aminte că viaţa însăşi se găseşte într-o situaţie analoagă, dacă nu mai rea.”

„<<… sentimentul că eşti totul şi evidenţa că nu eşti nimic>>, întâmplarea a făcut să dau, în tinereţea mea, peste acest fragment de frază. M-a tulburat. Tot ce simţeam pe vremea aceea şi tot ce trebuia să simt mai târziu se găsea concentrat în acea extraordinară formulă banală, sinteză a creşterii şi eşecului, a extazului şi impasului. Cel mai adesea, o revelaţie se iveşte nu dintr-un paradox, ci dintr-un truism.”

„Arbori masacraţi. Răsar case. Mutre, mutre pretutindeni. Omul se extinde. Omul e cancerul pământului…”

„Ideea că ar fi fost mai bine să nu fi existat niciodată e dintr-acelea care întâlnesc cea mai mare împotrivire. Fiecare, incapabil să se privească altfel decît dinspre interior, se crede necesar, ba chiar indispensabil, fiecare se consideră şi se percepe ca pe o realitate absolută, ca pe un întreg, ca întregul. Din clipa în care te identifici întru totul cu propria fiinţă, reacţionezi ca Dumnezeu, eşti Dumnezeu. Numai când trăieşti în acelaşi timp înăuntrul şi în afara propriei persoane poţi să concepi cu toată seninătatea că ar fi fost preferabil ca accidentul care suntem să nu se fi produs niciodată.”

„Când fiecare va fi înţeles că naşterea e o înfrângere, existenţa, în sfârşit suportabilă, se va înfăţişa ca ziua care urmează unei capitulări, ca uşurarea şi împăcarea învinsului.”

„Fericite vremuri în care aveai unde să fugi, în care spaţiile solitare erau accesibile şi primitoare! Am fost deposedaţi de tot, chiar şi de pustiu.”

„Cei săraci, prin faptul că se gândesc la bani, şi se gândesc tot timpul, ajung să piardă avantajele spirituale ale non-posesiei şi să decadă la fel de mult ca şi cei bogaţi.”

XI

„Nu poţi trăi fără temeiuri. Eu nu mai am temeiuri, şi trăiesc.”

„Să te faci cunoscut, să munceşti, în orice domeniu, e opera unui fanatic mai mult sau mai puţin ascuns. Dacă nu te socoteşti investit cu o menire, e greu să exişti; să acţionezi, imposibil.”

XII

„Nu există postură mai falsă decît că ai înţeles şi că mai rămâi în viaţă.”

„Când examinezi la rece raţia de durată acordată fiecăruia, ea pare tot atît de îndestulătoare, pe cît de derizorie, fie că se întinde pe o zi sau pe un secol.”

„Moartea e salvarea celor care vor fi avut gustul şi darul eşecului, e răsplata tuturor celor care n-au reuşit, n-au ţinut să reuşească… Ea le dă dreptate, e triumful lor. în schimb, pentru ceilalţi, pentru cei care au tras din greu ca să reuşească şi care au reuşit, ce ruşine, ce palmă!”

„Când nu mai crezi în tine însuţi, încetezi să creezi sau să polemizezi, încetezi chiar să-ţi pui întrebări sau să răspunzi la ele, deşi ar trebui sa se întâmple invers, având în vedere că tocmai din acel moment, eliberat de legături, eşti capabil să percepi adevărul, să distingi ce e real de ceea ce nu este. Dar o dată secată credinţa în propriu-ţi rol sau în propria-ţi soartă, devii lipsit de interes faţă de tot, chiar faţă de „adevăr”, deşi eşti mai aproape de el ca niciodată.”

„Oricine-şi supravieţuieşte se dispreţuieşte fără să şi-o mărturisească, şi uneori fără s-o ştie.”

„Numai în măsura în care ai, în fiece clipă, de a face cu moartea ai ocazia să întrevezi pe ce nerozie se întemeiază orice existenţă.”

„Naştere şi lanţ sînt sinonime. Sa vezi lumina zilei înseamnă să vezi cătuşe…”

„Nimeni n-a iubit mai mult ca mine această lume şi, cu toate acestea, dacă mi-ar fi fost oferită pe tavă, chiar copil aş fi exclamat: <<Prea târziu, prea târziu!>>”

 

Nu alergăm spre moarte, ci fugim de catastrofa naş­terii, zvîrcolindu-ne, supravieţuitori care încearcă s-o uite. Frica de moarte nu e decît proiecţia în viitor a unei spaime care-şi are începutul în prima noastră clipă.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: