Acasă > General > Calea singurătăţii acceptate

Calea singurătăţii acceptate

Ar fi bun un ghid pentru muritorii ce aleargă singuri după căutarea adevărului, după eliminarea aparenţelor înşelătoare, un îndrumar pentru a facilita ieşirea din fluviul învolburat al vieţii, izolarea de societate şi independenţa faţă de natura organică, astfel încât fiecare pas să îţi asigure o cale mai directă, mai uşor de urmat decât dacă te-ai decide brusc să anulezi contactele cu lumea exterioară şi să priveşti doar în interiorul tău, căutând ātman-ul.

Un prim pas, înainte de a pleca la drum, este captarea informaţiilor necesare pentru a-ţi crea un schelet mental pe care să-ţi ridici sistemul de gândire ontologic şi, dacă se poate, soteriologic. Cărţile de citit trebuie să fie variate în privinţa domeniilor abordate, pentru că numai prin multe puncte de vedere distincte poţi obţine faţa cea mai apropiată de realitate a obiectului cercetat. Este important să cunoşti ce s-a gândit înaintea ta, putând astfel să extinzi un sistem de gândire, dacă ai găsit unul pe care îl consideri bun dar insuficient dezvoltat, sau să îl urmezi, dacă îl consideri complet. Evident, domeniile abordate nu pot fi cele ce descriu elementele nestatornice deoarece „cunoaşterea lucrurilor schimbătoare nu pot duce la nicio viziune idealistă deoarece lucrurile fluctuante sunt amăgitoare, ele nu sunt decât particulele unei vaste iluzii universale […]”[1]. Nu trebuie să refuzi nimic, domeniile contrare ar trebui citite împreună pentru că în acest mod poţi descoperi mai uşor punctele slabe ale sistemelor antagonice, dacă e să ne gândim la faptul că întotdeauna termenii opuşi se întâlnesc la infinit; exemple de domenii opuse ar fi ştiinţele exacte şi beletristica, anarhia şi sistemele de legi şi drepturi, mistica şi metodica, buddhismul şi jainismul (ateism) şi cele şase sisteme ortodoxe indice (teism), sau creştinismul (monoteism) şi hinduismul (teism ierarhic), ş.a.m.d. .

Altă etapă importantă, înainte de a te retrage, este să realizezi singur ce motive te-ar împiedica să te detaşezi, nu mă refer la motivele materiale sau de locaţie, ci la dorinţele, pasiunile sau deprinderile interne pe care nu le poţi ignora, înăbuşi. Trebuie cercetate cu atenţie deoarece acestea pot să îţi lase impresia că sunt minore, neimportante sau uşor de ignorat, din cauza obişnuinţei şi fiindcă, de fapt, îţi guvernează raţiunea şi implicit destinul. Este important să le descoperi din timp, fiindcă de acestea se va lega partea somatică, veşnic îndatorată naturii, lumii materiale, pentru a te împiedica să pleci din societate, să renunţi la statutul de fiinţă organică, de a te întoarce din drumul ales, lucru observat la orice sihastru de la Buddha până la Iisus sau Daniil Sihastrul, care descriu ispitele forţelor demonice pentru a renunţa la scop.

Pasiunile pot varia de la ataşamentul pentru o anumită persoană, sau pentru o idee absurdă, iubirea unor rude apropiate sau amiciţii, până la o poftă sexuală ridicată, alimentată cu fantezii libidice şi contacte sexuale.  Descoperite, ele trebuie elimintate din sistemul de gândire propriu ca pe nişte bacterii, printr-un tratament prescris de tine. Detaşarea treptată şi din timp de lucrurile ce simţi că te fac dependent de lumea exterioară este o metodă eficientă, permiţându-ţi să gândeşti liber chiar dacă nu eşti în singurătate; reuşita excluderii lor depinde de o dorinţă spirituală puternică, învingătoare. Acest moment este decisiv, dacă te simţi pregătit vei putea trece la următoarea etapă, altfel, cel mai probabil, te vei anexa unei pasiuni,  ştiind că este imposibil de combătut.

Alegerea locului pentru sihăstrie,  care să îţi ofere o detaşare, cât de mare, de necesităţile umane, şi o interacţiune redusă cu alte fiinţe este următorul pas. Supravieţuirea fizică este strâns legată de meditaţie, un dezechilibru ducând la eşec, aşa cum a experimentat însuşi Sidhartha Gautama care iniţial a rămas în meditaţie timp îndelungat, astfel încât corpul său a cedat şi nu a putut ajunge în starea de nibbana (pali, nirvana – sanscrită).  Ideal, dar în zilele noastre cel mai probabil utopic, ar fi o izolare completă, în aşa fel încât hrana să fie asigurată pasiv din natură, fără a fi nevoit de a o procesa, sau de a coborî înapoi în societate. Timpul procurării hranei, a unui adăpost şi al altor activităţi domestice trebuie să fie în raport minim cu timpul acordat reflectării. Când ajungi să te ocupi de stăvilirea foamei, a setei, a frigului, sau a altor nevoi, raţiunea ta nu mai poate funcţiona, gândurile se vor concentra doar pe grijile dominante, vei deveni doar un lup flămând singuratic, cu instinctele supravieţuirii imediate activate. Această stare te coboară o treaptă pe scara organismelor vii.

Locaţia ideală ar fi acolo unde clima este fără iarnă, unde mediul îţi oferă destulă hrană pasivă (rădăcini şi ierbuiri hrănitoare), fără a fi nevoit să cultivi sau să vânezi. Lucru aproape imposibil de realizat, deoarece un spaţiu precum insula lui Euthanasis[2] este imposibil de găsit într-o lume strâmtă, supra-împroprietărită. Aşadar idealul nu se poate realiza decât parţial. Pentru un om avut, care îşi poate cumpăra un teren vast şi poate angaja o persoană pentru a-i asigura hrana minimă  necesară, locaţia nu ar fi o problemă, însă arar s-a întâmplat astfel, cum ar fi regii antici din regiunea Indiei care părăseau tronul şi deveneau discipolii unor bodhisattva jainişti. Motivul este simplu de înţeles, avuţia generează automat pasiuni mai numeroase decât pentru un om simplu. Acelaşi lucru se întâmplă şi oamenilor săraci, deoarece instinctele de supravieţuire şi accesul redus la informaţii îi împiedică să ia o decizie liberă; respectându-se astfel relaţia de asemănare a termenilor opuşi duşi la infinit. Cunoaşterea unei suferinţe, nu neapărat materială sau fizică, nepornită dintr-o anumită râvnă absurdă, ci una de natură existenţială este temelia izolării ca metodă de eliberare din lanţul veşnic al vieţii.

Un loc ce se apropie de ideal ar fi o chilie, obţinerea hranei îndeplindându-se prin angajarea unui localnic sau prieten cazual, cineva indiferent ţie, care să nu interfereze cu procesul de contemplaţie altfel decât prin transportarea hranei suficiente pentru supravieţuirea trupului şi netulburând ideea de detaşare faţă de societate. Un ultim loc ar fi într-o mănăstire – un grup de oameni cu acelaşi scop – dar unde, ca tehnică de înăbuşire a simţurilor trupeşti, să nu se bazeze pe muncă, unde preponderent să fie timpul rezervat cugetării şi persoanele alăturate să fie numai nişte „colegi” de eliberare, relaţiile stabilite între tine şi ceilalţi să fie una superficială pentru că orice alt tip de relaţie amicală transformă mănăstirea într-o microsocietate. Dacă tehnica recitării repetitive a mantrelor din dharma cultului religios respectiv, ai găsit-o suficientă pentru apropierea scopului tău, mănăstirea sau un grup sectar ar fi un loc mai bun decât chilia fiindcă activitatea zilnică este programată de un stareţ, un guru, sau un coordonator spiritual care îţi asigură starea mentală necesară procesiunilor ritualice.

Ultima etapă este decizia finală după obţinerea scopului. Indiferent de metoda soteriologică urmată, izolarea este necesară pentru că numai aşa poţi lupta cu desfăşurarea firească a lucrurilor, pentru că orice eliberare înseamnă implicit moartea naturii umane din emancipat, distrugerea a ceea ce este somatic, a părţii replicante din om, creatore de noi iluzii pentru un viitor eu şi pentru ceilalţi pământeni din sfera sa de influenţă. Odată cu atingerea obiectivului final, din experienţele altor ermiţi se pot determina nişte direcţii, şi anume, fie vei dori să transmiţi ceea ce tu ai obţinut altora, creând un nou sistem de gândire, dacă le-ai refuzat pe celelalte , sau întregind un sistem de gândire anterior, fie vei fi urmat o cale hinayanică detaşându-te complet de natura umană. Sau se poate întâmpla ca după o perioadă de timp, din cauza ignoranţei, sau a grabei, sărind peste paşi anteriori, să nu mai poţi continua, ceea ce va duce, fie la sinucidere, fie la o întoarcere ruşinoasă, sau nu, în societate. Izolarea mai are ca avantaj faptul că, printr-o izolare bună este suficient să obţină o moarte demnă, cei care nu mai doresc să se întoarcă la vechiul statut impus de societate şi destin, dar care nu au puterea necesară de a săvârşi oprirea existenţei proprii.

[1] Heinrich Zimmer, „Filozofiile Indiei”, din imnurile Upanişadelor

[2] M.Eminescu, Cezara, „Un singur loc de intrare este — o stâncă mişcătoare ce acoperă măiestru gura unei peştere care duce pân-înlăuntrul insulei[…]. În mijlocul văii e un lac în care curg patru izvoare care ropotesc, se sfădesc, răstoarnă pietricele toată ziua şi toată noaptea.[…] În mijlocul acestui lac, […], este o nouă insulă, mică, cu o dumbravă de portocale. În acea dumbravă este peştera ce am prefăcut-o-n casă, şi prisaca mea. Toată această insulă-n insulă este o florărie sădită de mine anume pentru albine.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: