Acasă > Istorie > Deportările bănăţenilor în Bărăgan

Deportările bănăţenilor în Bărăgan

Deportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a muta forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.

În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept „elemente cu un factor ridicat de risc”. Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat următorul decret:

„Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate.”

Decretul a creat cadrul prielnic desfăşurării acţiunilor de deportare plănuite anterior. În iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945, când peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportaţi în Uniunea Sovietică. Şirul deportărilor a fost deschis în noaptea de 12 spre 13 iunie 1951, când peste 30.000 de oameni din Basarabia şi Bucovina de Nord au fost trimişi în Siberia. A urmat deportarea în Bărăgan.

Spre deosebire de deportarea din 1945, deportarea din 1951 se realizează într-o zonă slab populată şi subdezvoltată. Din acest punct de vedere operaţiunea coincidea cu o acţiune de colonizare a regiunii. Toţi cei vizaţi trebuiau să fie strămutaţi în zona Ialomiţei din Bărăgan şi în zona Galaţi.

În noaptea de 17-18 iunie 1951, de Rusalii, au fost ridicate din actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, din 258 de localităţi situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, un număr de 12791 de familii, care au fost deportate în sud – estul României, în câmpia Bărăganului. În noaptea aceea, miliţieni având liste cu persoanele care trebuiau ridicate, însoţiţi de armată şi de civili, au pornit acţiunea. Oamenii de pe lista neagră au fost treziţi şi li s-a pus în vedere să ia cu ei ce pot, pentru că vor fi mutaţi. Li s-au pus la dispoziţie căruţe, au fost conduşi la gară, escortaţi de santinele şi au luat drumul pribegiei. Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timişoara, „igienizarea Banatului”, curăţarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comunişti.

În jur de 40.000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost vizaţi marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriaşi, hangii sau deţinători de restaurante, refugiaţi basarabeni sau aromâni, foşti membri în forţele armate germane, cetăţeni străini, rude ale refugiaţilor, simpatizanţi ai lui Tito, persoane care colaboraseră în război cu inamicul, cadre militare, oficialităţi demise, rude ale contra-revoluţionarilor şi toţi care i-au sprijinit, activişti politici şi pentru drepturile cetăţeneşti, foşti oameni de afaceri cu legături în Occident, lideri ai grupării etnicilor germani. Deportările au fost efectuate de peste 10.000 de militari mobilizaţi, ofiţeri şi soldaţi, sub supravegherea generalilor Mihail Burca şi Eremia Popescu din conducerea Ministerului de Interne. Transportul deportaţilor a necesitat 2.656 vagoane de tren şi 6.211 autocamioane.

Conform studiului „Deportaţii în Bărăgan 1951-1956”, au fost vizate un total de 40.320 de persoane, clasificate de regimul comunist astfel:

  • 19.034 chiaburi şi cârciumari
  • 8.447 basarabeni
  • 3.557 macedonieni (aromâni)
  • 2.344 persoane care colaboraseră cu armata germană în timpul războiului
  • 1.330 cetăţeni străini
  • 1.218 persoane cu rude care fugiseră în străinătate
  • 1.054 titoişti
  • 731 duşmani ai regimului socialist
  • 590 persoane care trăiau în afara zonei de frontieră
  • 367 persoane care ajutaseră rezistenţa anticomunistă
  • 341 criminali deţinuţi
  • 257 germani
  • 162 foşti moşieri şi industriaşi.

O statistică a capilor de familie deportaţi după naţionalităţi pentru cele 18 localităţi de deportare din Bărăgan dădea următoarele cifre:

Localitatea Români bănăţeni Basarabeni      şi bucovineni Macedoneni (aromâni) Germani Iugoslavi Alţii
1. Pelican 222 105 26
2. Ezerul 126 163 30 69 26
3. Olaru 272 163 169 74 11
4. Dropia 211 120 76 20
5. Fundata 72 183 49 79 38
6. Viişoara 161 178 20 186 32 16
7. Dâlga 191 149 47 134 45
8. Lăteşti 40 190 120 119 73
9.Movila Gâldăului 70 70 110 101
10. Răchitoasa 126 142 44 309 48 31
11. ValeaViilor 147 103 148 225 74
12. Salcâmi 290 112 108 57
13. Brateş 172 116 194 119 20
14. Zagna 180 155 58 193 27
15. Măzăreni 288 78 72 69 8
16. Rubla 147 39 11 246 8
17. Bumbăcari 184 55 27 123 48
18. Schei 170 32 147 57
Total 3.069 2.153 552 2.405 775 409

Rezultau următoarele procentaje ale naţionalităţilor capilor de familie deportaţi în aceste localităţi: români bănăţeni 32,77%; basarabeni şi bucovineni 22,99%; macedoneni (aromâni) 5,89%; germani 25,68%; iugoslavi 8,27%; alţii 4,36%.

Condiţiile erau grele pentru cei deportaţi. O familie nu avea la dispoziţie decât un vagon de marfă, pentru transportul propriu, al unor alimente şi al bunurilor din gospodărie care mai încăpeau. Bănăţenii au fost aruncaţi în câmp, în Câmpia Bărăganului, unde li se pregătiseră parcele însemnate cu ţăruşi, în interiorul cărora aveau să îşi construiască, până la venirea iernii, case, şi unde au trăit câţiva ani, fără dreptul de a pleca de acolo, de a-şi vizita rudele, uneori chiar şi fără putinţă de a ajunge în timp util la un spital. Există mărturii publicate ale celor întorşi acasă, după cinci ani de deportare. Fotografiile cuprinse în albumul lui Norbert Neidenbach, originar din Iecea Mare, jud. Timiş, provenind din mediul şvabilor bănăţeni, reprezintă documente de neînlocuit despre viaţa acelor oameni, în acele vremuri şi în acele locuri.

Deportaţii au înfiinţat în 1951 mai multe localităţi, în regiunile Bucureşti, Constanţa şi Galaţi, după cum urmează:

Nr. Denumire veche Denumire nouă Raion Regiune
1. Mărculeştii Noi Viişoara Slobozia Bucureşti
2. Giurgenii Noi Răchitoasa Feteşti Constanţa
3. Roşeţii Noi Olaru Călăraşi Bucureşti
4. Jegălia Nouă Salcâmi Feteşti Constanţa
5 . Dâlga Nouă Dâlga Lehliu Bucureşti
6. Petroiu Nou Movila Gâldului Feteşti Constanţa
7. Feteştii Noi Valea Viilor Feteşti Constanţa
8. Perieţii Noi Fundata Slobozia Bucureşti
9. Dragalina Nouă Dropia Călăraşi Bucureşti
10. Borcea Nouă Pelican Călăraşi Bucureşti
11. Cacomeanca Nouă Ezeru Călăraşi Bucureşti
12. Borduşanii Noi Lăteşti Feteşti Constanţa
13. Urleasca Nouă Măzăreni Brăila Galaţi
14. Vădeni Noi Zagna Brăila Galaţi
15. Tătaru Nou Bumbăcari Călmăţui Galaţi
16. Stăncuţa Nouă Schei Călmăţui Galaţi
17. Borcea Nouă Frumuşiţa Galaţi Galaţi
18. Însurăţei Noi Valea Călmăţuiului Călmăţui Galaţi

Din cinci localităţi întemeiate de deportaţi, în actualul judeţ Ialomiţa a mai rămas doar Fundata, deşi comuniştii au încercat să-i şteargă urmele. Aparţine de comuna Perieţi şi este situat la câţiva kilometri de lacul şi de halta Fundata. Deportaţii din Banat trebuiau duşi pe malul lacului Fundata, dar, pentru că urmau să lucreze la GAS Perieţi, au fost coborâţi din tren la gara cu acelaşi nume. Între 1951 şi 1956, călătorii nu aveau voie să se urce în tren la gara din Perieţi, aflată lângă noul sat, ci doar să coboare. Un sat tipic de câmpie, dar cu casele mai prăpădite decât în alte sate ialomiţene. Se simte sărăcia. Oamenii sunt bănuitori, inclusiv cei care s-au aşezat aici mai târziu. Totuşi, unii deportaţi reuşeau să mai plece din sat, deşi acolo patrulau 16 miliţieni pedeştri, plus cinci călare.

La intrarea dinspre gară atrage atenţia un monument ridicat “în amintirea celor 12.798 familii totalizând 40.320 persoane cărora li s-a stabilit domiciliul obligatoriu, în anul 1951, în 18 localităţi din Bărăgan”.  După 1956, şvabii, românii din Banat şi aromânii au plecat din Fundata. Celor care mai rămăseseră aici li s-au oferit apartamente la Slobozia, dar nu au mai vrut să plece nicăieri. Abia după Revoluţia din 1989 a fost tras curent electric la Fundata.

În 1990, la Timişoara a fost înfiinţată Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan. Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan, din Timişoara, împreună cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, din Turnu Severin, şi-au asumat printre altele şi rolul de administrare a memoriei deportării prin editare de cărţi, arhivare de documente, instalarea de monumente şi organizarea periodică de simpozioane şi comemorări. În anul 1996, Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan a ridicat Monumentul Deportării, amplasat în parcul Justiţiei din Timişoara.

O altă acţiune întreprinsă de Asociaţia foştilor deportaţi în Bărăgan a fost să construiască, în incinta Muzeului Satului Bănăţean o replică fidela a unei case de pământ bătut, acoperită cu paie, aşa cum au fost obligaţi deportaţii să-şi construiască în plin câmp. Casa este compusă din 2 încăperi – cameră de locuit şi bucătărie – mobilate cu puţine lucruri, asemeni cu acelea pe care oamenii dislocaţi peste noapte au reuşit să le ia cu ei.

Link-uri utile :

eportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a reloca forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.

În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept „elemente cu un factor ridicat de risc”. Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat următorul decret:

Ministerul de Interne va putea, pe cale de decizie, să dispună mutarea din centrele aglomerate a oricăror persoane care nu-şi justifică prezenţa în acele centre, precum şi mutarea din orice localitate a celor care, prin manifestările faţă de poporul muncitor, dăunează construirii socialismului în Republica Populară Română. Celor în cauza li se va putea stabili domiciliul obligator în orice localitate.

Decretul a creat cadrul prielnic desfăşurării acţiunilor de deportare plănuite anterior. În iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945, când peste 70.000 de persoane, în special etnici germani, au fost deportaţi în Uniunea Sovietică. Şirul deportărilor a fost deschis în noaptea de 12 spre 13 iunie 1951, când peste 30.000 de oameni din Basarabia şi Bucovina de Nord au fost trimişi în Siberia. A urmat deportarea în Bărăgan.

  1. 13 Mai 2010 la 12:16

    Daţi-mi, vă rog, lista cu deportaţi din comuna Perieţi sau spuneţi-mi unde să caut

  2. ionelperlea
    21 Mai 2010 la 21:23

    Ne cerem scuze pentru acest inconvenient, dar ne aflăm în imposibilitatea de a vă oferi o astfel de listă. Vă sfătuim să îndreptaţi această solicitare către Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Ialomiţa (adresa e-mail: ialomita.an@mira.gov.ro ) sau către Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan Timişoara (adresa e-mail: depbaragan@rdslink.ro)

  3. Florea Ovidiu
    16 Aprilie 2012 la 10:36

    cum pot afla lista celor deportați în jud. Galați???

    • ionelperlea
      4 Mai 2012 la 20:53

      Stimate domnule Ovidiu Florea, administratorii acestui domeniu nu deţin momentan astfel de informaţii. Singurele surse sunt Arhivele Naţionale, prin direcţiile judeţene, sau Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan Timişoara. Vă mulţumim pentru înţelegere.

  4. algazi radu israel 2/33 ehud manor nathania
    16 Septembrie 2013 la 17:19

    Stimate dle Perlea, nu demult am vizitat memorialul de la Fundata si am fost profund impresionat si emotionat, eu nestiind nimic despre tragediile trecute de deportati. Ma mira faptul ca nu se pomeneste nimic de acest lacas si nici de dr. Sarbu, autorul „BARAGAN”. Deasemenea, se stie si cine sunt „altii” din cei deportati? Succes, sanatate si astept…

  5. DRAGOMIR
    2 Octombrie 2015 la 13:16

    CE S-A MAI HOTARAT IN LEGATURA CU DESPAGUBIRILE DEPORTATILOR DIN BARAGAN?

  1. 11 Septembrie 2011 la 12:42

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: