Acasă > Istorie > Aromânii din Ialomiţa

Aromânii din Ialomiţa

Răspândiţi în toată Peninsula Balcanică, aromânii sunt descendenţii grupului sudic al romanităţii orientale. Românii din stânga Dunării şi aromânii din dreapta Dunării, urmaşi ai vechii romanităţi, şi-au menţinut conştiinţa unităţii etnice prin folosirea etnonimului „rumânesc”, care îşi are originea de la forma latinească „romanus”. Cu timpul în limba română, „rumân” a deveni „român” iar la sud de Dunăre „armân”, prin dispariţia lui „u”. Astăzi, etnonimul aromân-armân este unanim recunoscut de către toţi aromânii care trăiesc în Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia şi România. În funcţie de aria geografică în care s-au stabilit, aromânii se împart în mai multe tulpini şi ramuri. Principalele tulpini sunt: pindeni (Pind), grămusteni (Gramoste), muzăchiari (Muzachia), fârşeroţi (Pharsala-Tesalia). Cele mai cunoscute ramuri sunt: verioţii (Veria- Grecia), avdiaţii (Avdela – Grecia), ienicioţii (Ianiţa – Grecia), giumaloţii (Giumaia – Bulgaria) etc.

Încă din Evul Mediu, din cauza ocupaţiei turceşti şi distrugerea oraşelor cum ar fi Moscopole, Gramoste, Linotopi şi apoi Kruşevo, mulţi aromâni au părăsit teritoriul de baştină din Balcani şi s-au aşezat în principatele Valahia şi Moldova care aveau o limbă similară şi o oarecare autonomie faţă de turci. Aceşti imigranţi aromâni au fost mai mult sau mai puţin asimilaţi de poporul român. A urmat apoi procesul strămutării lor. Primii aromâni strămutaţi în Regatul României s-au stabilit în Cadrilater. Tot în Cadrilater au fost colonizaţi şi megleniţii din Meglenia (Grecia) care aparţin tot romanităţii balcanice dar se deosebesc de aromâni. Cauzele care i-au determinat pe aromâni să-şi părăsească locurile natale trebuie căutate în schimbările survenite în Peninsula Balcanică în urma războaielor din anii 1912-1913.

Prin tratatul semnat la 10 august 1913 la Bucureşti, Macedonia a fost împărţită şi aromânii au fost obligaţi să trăiască în patru state (Grecia, Albania, Bulgaria şi Serbia). După primul război mondial s-a desfăşurat conflictul dintre Grecia şi Turcia din anii 1919-1922. Tratatul de la Laussane din 1923 dintre marile puteri şi Turcia a stabilit graniţele dintre Turcia şi Grecia. Pentru rezolvarea conflictelor interetnice tratatul prevedea schimbul de populaţii dintre Turcia şi Grecia. Cei mai afectaţi de acest schimb au fost aromânii. Guvernele de la Bucureşti din acea perioadă nu au făcut demersurile necesare pentru ca drepturile aromânilor să fie recunoscute de noile administraţii.

În anul 1925, liderii aromânilor din Grecia şi Bulgaria au purtat mai multe tratative cu guvernul român. În urma acestor tratative s-a hotărât aşezarea aromânilor în judeţele Durostor şi Caliacra din Cadrilater. Astfel, la 47 de ani după ce Dobrogea a fost încorporată în România, regele Carol al II-lea a dat aromânilor pământuri şi privilegii pentru a se aşeza în această regiune ca să poată obţine o oarecare majoritate de vorbitori vlahi într-o zonă locuită majoritar de bulgari.

Colonizarea aromânilor în Cadrilater s-a făcut în baza legii din 1924. În intervalul octombrie 1921 – aprilie 1926 au sosit în Cadrilater 1500 de familii de aromâni. Grămustenii din Bulgaria care au auzit de colonizarea Cadrilaterului au început să vină în grupuri foarte mari. Din această cauză au izbucnit conflictele între băştinaşii bulgari şi coloniştii aromâni. În anul 1927 a venit un nou val de colonişti. Colonizarea a stagnat în perioada 1928-1930. Din 1930 până în 1933 au sosit în Cadrilater numeroase familii de aromâni din Bulgaria şi Grecia. Colonizarea a luat sfârşit în 1933. Timp de câţiva ani coloniştii aromâni au stat în Cadrilater fără cetăţenie română. Ei nu aveau acte de stare civilă, deoarece autorităţile din Turcia nu ţineau evidenţa creştinilor. Pentru a intra în normalitate, autorităţile române din Cadrilater au hotărât ca toţi coloniştii aromâni să-şi precizeze starea civilă printr-o cerere adresată primăriei localităţii unde domiciliau. Datele din declaraţii erau trecute în registrele de stare civilă. Fiecare colonist a avut libertatea să-şi declare ce vârstă dorea. Nu puţine au fost cazurile când pentru a nu fi luaţi în armată, bărbaţii au declarat cu 5-10 ani mai mult decât vârsta reală şi astfel în unele sate de aromâni din Tulcea şi Constanţa sunt în evidenţă mulţi bătrâni între 90 şi 100 de ani.

Familiile de aromâni au fost colonizate în peste 120 de localităţi din judeţele Caliacra şi Durostor. Multe sate din aceste judeţe purtau numele de Regina Maria. Aromânii din Cadrilater au avut un respect deosebit faţă de Regina Maria pentru ajutorul dat în construirea caselor. Mărturie stau în acest sens declaraţiile a doi aromâni (Arnăutu Constantin şi Maşaca Stere, născuţi în Cadrilater) care locuiesc astăzi în Tulcea. Neînţelegerile dintre aromâni şi bulgari (populaţie majoritară în Cadrilater) au degenerat în multe conflicte. Colonizarea aromânilor asigura statului român o mai mare stabilitate a frontierei de sud. Bulgarii, deveniţi cetăţeni ai României, nu recunoşteau noua graniţă. Au apărut organizaţii ale comitagiilor care treceau graniţa şi-i atacau pe aromâni. Cele mai cunoscute organizaţii au fost „Dobrogea” şi „Mişcarea revoluţionară dobrogeană” – care urmăreau independenţa Dobrogei şi alipirea ei la statul bulgar.

Strămutarea aromânilor din Cadrilater a fost urmarea tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, semnat între România şi Bulgaria unde se prevedea ca în termen de 3 luni „să se procedeze la un schimb obligatoriu între românii de origine bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa şi aromânii din judeţele Durostor şi Caliacra”. Pentru aromâni începea aşadar o nouă strămutare: a treia pentru fârşeroţii din Albania, a patra pentru grămustenii din Grecia şi Bulgaria şi în fine, a cincea chiar, pentru fârşeroţii veniţi din Grecia.

În vederea organizării evacuării populaţiei din Cadrilater s-a înfiinţat pe lângă Ministerul Afacerilor Străine un Comisariat general cu sediul central la Bucureşti, dar care îşi desfăşura activitatea efectivă la Constanţa, unde exista Comisariatul General pentru Dobrogea. Sarcina acestui comisariat era să ducă la îndeplinire atât deplasarea populaţiei cât şi rezolvarea tuturor problemelor ce decurgeau din reaşezarea ei. Populaţia urma să fie stabilită în judeţele Constanţa şi Tulcea unde existau terenuri disponibile, în urma plecării populaţiei germane (prin convenţia româno-germană) şi a bulgarilor (prin tratatul de la Craiova). Evacuarea din Cadrilater s-a efectuat relativ rapid. După o evidenţă la zi de către comisia de evacuare de lângă Ţinutul Marea, până la 18 septembrie populaţia română a fost complet evacuată; în zonă se mai găseau capii de familie, care s-au reîntors pentru a recolta şi transporta ultimele culturi: floarea soarelui, fasole, etc. Deoarece germanii şi bulgarii nu părăsiseră localităţile din cele două judeţe, s-a stabilit ca populaţia românească din Cadrilater să fie cazată temporar în judeţul Ialomiţa  (Slobozia, Manasia, Urziceni) şi în Dobrogea de sud (în zona localităţii Negru Vodă şi în Tuzla, Plopeni, Bărăganul, Negreşti). Staţionarea coloniştilor aromâni a fost de durată mai mare; bulgarii n-au respectat protocolul româno-bulgar care prevedea ca ei să părăsească regiunea până la 15 decembrie 1940.

Ca urmare a nerespectării acestui protocol, aromânii au fost nevoiţi să petreacă iarna anului 1940-1941 în judeţul Ialomiţa (unde se afla majoritatea refugiaţilor), fiind cazaţi prin casele localnicilor, cu bagaje aruncate în curţile acestora, cu lipsuri de tot felul, în special cele alimentare, nevoiţi să lucreze pentru întretinerea familiior ca zilieri la construirea şoselei Urziceni-Ţăndărei care se afla de-a lungul zonei de dislocare. Abia în aprilie 1941, Comisariatul Colonizării a decis ca toţi coloniştii aşezaţi temporar în judeţele din Vechiul Regat (alţi colonişti fuseseră cazaţi în judeţele Olt şi Teleorman) să fie trimişi în Dobrogea. Atribuirea de gospodării şi terenuri coloniştilor s-a făcut de către comisii formate dintr-un reprezentant al Serviciului Comercial al Colonizării, primarul comunei, preotul, învăţătorul, notarul şi câte un delegat al coloniştilor din fiecare centru de colonizare (la fel ca în Cadrilater). În decembrie 1941 s-a înfiinţat Inspectoratul General al Colonizării în Dobrogea care avea misiunea să pregătească lucrările de definitivare a coloniştilor.

Primii aromâni strămutaţi au sosit în Ialomiţa în anul 1940. În primii ani, pentru ei aceste locuri constituiau mai mult un traseu de tranzit către Tulcea şi Constanţa, pentru ca ulterior să rămână şi aici. După anul 1953 se stabilesc şi în Slobozia, proces care s-a încheie în jurul anului 1960. Preocupaţi de creşterea animalelor, în special oi, dar şi de comerţ sau finanţe, aromânii (machedonii – în vorbirea localnicilor) au fost integraţi armonios în comunitatea slobozeană, spiritul lor cooperant, folclorul şi obiceiurile lor făcând casă bună cu spiritualitatea  locală. În Urziceni, familii precum Babagianu, Canacheu, Caramitru, Farmache, Parizianu, Scorţea, Şapera, sunt de origine aromână. În anul 2005, în Slobozia erau recenzaţi 920 de aromâni, ei grupându-se aproape toţi în jurul unor familii cunoscute în oraş: Sărăcăceanu, Papacu, Malama, Hristu, Taşcu, Caracostea, Cutulea, Carniciu, Bala, Anagnoste, Hertu, Gherunda, Mihali, Zicu etc. Mulţi dintre aceştia sunt cunoscuţi şi respectaţi pentru că s-au distins ca profesori, medici, economişti, comercianţi de succes. Întâmplător sau nu, municipiul Slobozia este înfrăţit cu oraşul Veles din Macedonia, unde există o numeroasă comunitate de megleno-români, şi cu oraşul Silistra din Bulgaria, oraş recunoscut prin masivitatea populaţiei româneşti. La Muzeul Judeţean de Istorie din Slobozia s-a constituit, până în anul 1989, o importantă colecţie de obiecte şi mărturii spirituale aromâne, una dintre cele mai importante din câte mai există.

Trebuie menţionat aici şi evenimentul creării, în anul 1983, a ansamblului folcloric aromân Steaua di dor. Spectacolul, la care şi-au adus contribuţia peste 80 de persoane, s-a numit Numtâ armâneascâ (Nuntă armânească) şi l-a avut ca iniţiator şi conducător artistic pe Răzvan Ciucă. Timp de aproape cinci ani, ansamblul a prezentat acest buchet de obiceiuri şi tradiţii aromâne în foarte multe spectacole în Ialomiţa, Tulcea şi Constanţa, la Muzeul Satului şi în săli de teatru din Capitală. Chiar după premiera acestui spectacol (12 mai 1983), etnologul Vasile Vetişanu scria în revista „Flacăra” despre acest ansamblu: un freamăt de miracol aromânesc, readus la viaţă, înstăpâneşte drumurile ce duc de la Slobozia la Bucureşti.
Astăzi există Comunitatea Aromână din România care s-a constituit ca expresie a voinţei cetăţenilor români de origine aromână de a se asocia şi organiza instituţional pentru a păstra şi dezvolta dialectul aromân, tradiţiile şi cultura, pentru a promova valorile spirituale către generaţiile viitoare la fel cum au făcut şi strămoşii lor. Prin Declaratia de la Slobozia, adoptată la 18 ianuarie 2004, s-a iniţiat organizarea pe principii comunitare a aromânilor care locuiesc în România. Până în prezent, Comunitatea are şase filiale: Constanţa, Tulcea, Călăraşi, Ialomiţa, Bucureşti, Timiş, însumând un număr de circa 7000 de membri.

În documentul adoptat de comunitatea aromână din Slobozia la adunarea generală din anul 2005 se afirmă: Trăim într-o ţară tolerantă. România a fost prima ţară din Europa care şi-a îndreptat faţa către noi, ne-a primit cu braţele deschise, ne-a deschis larg porţile universităţilor şi ne-a permis, fără nicio discriminare, integrarea în structurile economice, culturale şi chiar politice. Pentru noi – şi dorim mult să ne precizăm poziţia – „celălalt” înseamnă fraţii noştri români, minorităţile etnice din România, vecinii şi prietenii noştri din Balcani, fraţii noştri din diaspora.

După anul 2000, statul român le-a acordat aromânilor strămutaţi din Cadrilater o pensie suplimentară , iar unii aşteaptă şi acum despăgubiri pentru culturile agricole, locuinţele şi terenurile cumpărate în Cadrilater.

 

free counters

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: