Acasă > Istorie > Mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia (Stefan Grigorescu)

Mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia (Stefan Grigorescu)

Mănăstirea Sfinţii Voievozi, Slobozia, 1941

Mănăstirea Sfinţii Voievozi, Slobozia, 1941


Cea mai veche mănăstire existentă în cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și totodată, cel mai vechi așezământ monahal din întregul cuprins al Câmpiei Bărăganului, Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia se află în reședința județului Ialomița. Așezământul este astăzi situat pe Aleea Mănăstirii nr. 1, în partea sudică a municipiului Slobozia, lângă drumul rutier DN 2A, de la București spre Constanța.

Dincolo de șoseaua care trece pe lângă mănăstire și de un dig de pământ curge râul Ialomița, peste care se întinde fostul sat Bora, astăzi cartier al Sloboziei. Mănăstirea este vizibilă de departe, atât din direcția dinspre Mare, fie dinspre Călărași zărindu-se întâi turnul clopotniță, apoi turla mare a bisericii. Dinspre București și Urziceni, ultimul, aflat la 65 Km distanță spre vest, drumul către mănăstire este de urmat fie prin centrul Sloboziei, ținând Bd. Matei Basarab, până în dreptul vechii Școli nr. 1, de tip Spiru Haret, vis-a-vis de care se văd zidurile așezământului, în dreapta, fie pe șoseaua de centură menționată, mănăstirea fiind în stânga acesteia, vizibilă de la distantă si având un indicator la drum.

Amintită în hrisoave, de-a lungul veacurilor, sub numele de Mănăstirea Sfinții Voievozi de la Vaideei, Slobozia lui Ianache, apoi de la Slobozia, cea mai veche mănăstire din estul Munteniei, păstrată până astăzi, își are începuturile în al doilea deceniu al sec. al XVII-lea. În martie 1614, voievodul Radu Mihnea acorda marelui postelnic Ianache Caragea dreptul de a întemeia o „slobozie” la Vaideei, adică o așezare scutită de dări pe trei ani, unde așezase coloniști. Acolo, în mijlocul Bărăganului, avea să întemeieze postelnicul Ianache Caragea și Mănăstirea Sfinții Voievozi.

Prima atestare documentară a mănăstirii datează din martie 1615, când era menționat „Popa Ștefan de la sfănta mănăstire ot Slobozia lui Ienache”. Două decenii mai târziu, un hrisov al lui Matei Basarab amintea „cartea lui Alexandru Iliaș, leat 7126 (1618), cojnică și iscălită, făcută pre numele lui Ianache postelnicul și dat pentru sfănta mănăstire ce scrie mai sus”, adică Slobozia. Primul ctitor al mânăstirii, boierul Ianache Caragea, a fost mare postelnic al Țării Moldovei și avea origini grecești, provenind din Constantinopol. La vremea sa, Ianache Caragea a fost ținut la mare cinste în Țara Românească și în Moldova, fiind considerat din „casa domnească”; era rudă, prin alianță, cu domnitorii Radu Mihnea, Alexandru Coconul și Leon Tomșa. În Țara Românească, postelnicul a avut moșii întinse în Bărăgan, cea mai însemnată fiind Vaideei, numită mai târziu Slobozia lui Ianache, apoi Slobozia. Mănăstirea pe care a ridicat-o Ianache Caragea la Slobozia, lângă care și-a avut probabil și reședința muntenească, a fost o construcție modestă, care nu se compara cu o altă ctitorie a postelnicului, Mănăstirea Sfântul Sava din Iași.

Afectată de atacul tătăresc din anul 1623, poate și de cutremurul din anul 1627, mănăstirea a fost luată „pe seama domniei”, odată cu urcarea pe tronul Țării Românești a lui Matei Basarab, în anul 1632. Ianache Caragea fiind considerat „hiclean” față de Matei-Vodă, ca unul care fusese credincios lui Leon Tomșa, întreg domeniul său funciar din Muntenia a fost confiscat de domnie, după legile pământului. Cu trecerea moșiei Vaideei sau Slobozia lui Ianache în stăpânirea lui Matei Basarab, mănăstirea a ajuns în grija celui „mai mare ctitor al neamului nostru”, cum l-a numit istoricul Constantin C. Giurescu. Începând cu 13 iulie 1633, Matei Basarab a întărit și dăruit numeroase moșii și sate „sfintei, dumnezeeștii mănăstiri a domniei mele de la Slobozia, ce se chiamă Vaideei, unde este hramul sfinților arhistrategi Mihail și Gavriil și alții fără de trup, lângă satul Slavica, pe apa Ialomiței, care este zidită și ridicată din temelie de domnia mea”. Este greu de crezut că biserica postelnicului se ruinase deja, astfel încât voievodul să ridice atât de repede un alt lăcaș, ci mai degrabă a fost vorba de o restaurare, însoțită de ridicarea incintei, a turnului clopotniță și a altor construcții. Potrivit tradiției, consemnată în pisania pictată în urmă cu un secol, târnosirea bisericii a fost făcută în anul 1636 de către însuși Patriarhul Constantinopolului, împreună cu un sobor de 500 de arhierei și preoți.

Domnească începând cu vremea lui Matei Basarab, socotit al doilea și cel mai însemnat ctitor al așezământului, Mănăstirea Sfinții Voievozi s-a bucurat și de grija altor conducători ai Țării Românești. Aceștia i-au întărit privilegiile, așa cum arată numeroasele hrisoave date de Grigore Ghica (1672), Gheorghe Duca (1677), Șerban Cantacuzino (1679, 1682), Constantin Brâncoveanu (1688, 1709 (cu întărirea tuturor privilegiilor și bunurilor mănăstirești), Scarlat Grigore Ghica (1758), Mihail Racoviță (1764), Alexandru Ipsilanti (1775) ș.a. După cum precizează hrisoavele vremii, mănăstirea a fost închinată de la începuturile sale, de către postelnicul Ianache, apoi de către Matei Basarab, Mănăstirii Dohiariu de la Sfântul Munte Atos, de care a fost legată până în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

În toamna anului 1658, mănăstirea a fost vizitată de Patriarhul Macarie al Antiohiei și de secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep. Acestuia din urmă i se datorează cea mai veche descriere a mănăstirii Slobozia: „De aici am purces la vale de-a lungul râului, spre o mănăstire închinată Sfântului Mihail și oștilor îngerești, numită Slobozia lui Ianachi sau vakuf-ul scutit al lui Ianachi […] Mănăstirea este înconjurată cu ziduri mari de piatră, ca un castel, fiind numai la o zi depărtare de Silistra”.

Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, mănăstirea Slobozia a fost socotită în rândul celor mai mari comunități monahale din Țara Românească. Bogată, întărită în privilegiile sale, a servit pentru credincioșii din acele părți ale Bărăganului, ca centru al credinței strămoșești, așezământ de cultură și fortificație. Mănăstirea a fost, de asemenea, vestită pentru biblioteca sa, din care unele cărți vechi se păstrează și astăzi, ferite de vitregia vremurilor. Tot acolo, în prima jumătate a sec. al XIX-lea, a funcționat cea mai însemnată școală din județul Ialomița, susținută pe cheltuiala starețului cărturar Gavriil Smirneanul. Mănăstirea Sfinții Voievozi a avut și un rol militar, prin poziția strategică deosebită, fiind așezată nu departe de puternicele cetăți turcești de la Silistra și Hârșova. Prin incinta puternică, susținută de cele patru turnuri de colț și de turnul clopotniță, a fost o veritabilă cetate, singura fortificație de acest fel din sud-estul Munteniei.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui următor, mănăstirea a fost implicată în războaiele ruso-turce, servind de comandament trupelor rusești și cunoscând asedii ale trupelor turcești. După unele surse istorice, aici a fost încheiat în anul 1807 armistițiul dintre Rusia și Turcia. De notat și că în anul 1808, generalul prinț Bagration, iar în anul 1811, mareșalul Mihail Kutuzov, și-au avut comandamentul provizoriu în incinta mânăstirii. După cum arată și pisania de la începutul sec. XX, în timpul „zaverei” din anul 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, starețul Gavriil Smirneanul s-a refugiat la Brașov, mănăstirea fiind asediată de turci, iar economul ucis.

În ianuarie 1838, mănăstirea a fost afectată de puternicul cutremur, biserica fiind distrusă aproape integral. Ridicarea lăcașului sfânt s-a făcut în anii următori, până în 1842, de către Arhimandritul Gavriil Smirneanul, cu care mănăstirea cunoaște iarăși o perioadă de strălucire, fiind socotit al treilea ctitor al așezământului.

Dintre stareții mănăstirii, hrisoavele amintesc de-a lungul secolelor pe: Clime (1632-1646), Partenie (1647), Nechita (1650), Anastasie (1677), Gligorie (1709), Paisie (1726), Dionisie (1760), Hrisant (1765), Ghermano (1791), Antim (1806), Gavriil Smirneanul (1812-1854), Evghenie (1860-1864).

După întemeierea sa, mănăstirea a fost înzestrată de ctitori (Ianache Caragea și Matei Basarab), precum și de diverși donatori (precum boierii Doicescu și Periețeanu), cu numeroase moșii, în părțile de nord și de est ale județului Ialomița. La secularizarea lui Cuza-Vodă, din decembrie 1863, mănăstirea avea 13 moșii (Slobozia, Berlești-Popești, Stelnica, Lata-Sărata, Gaița, Strachina ș.a.), precum și două metohuri (Apostolache și Cuiburile). Pe moșiile ialomițene ale mănăstirii, se constituiseră la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului al XlX-lea unele sate (Iazu, Smirna, Gaița). La sfârșitul secolului al XIX-lea, pe fostul domeniu mănăstiresc, trecut în proprietatea statului, aveau să fie întemeiate alte așezări, existente și astăzi (Slobozia Nouă, Gheorghe Lazăr, Amara, Grivița, Traian ș.a.).

Începând cu anul 1864, fosta mănăstire a devenit biserică de mir, fiind până în perioada interbelică singura construcție de acest fel din Slobozia. Dată fiind însemnătatea sa pentru această așezare, prima stemă a localității, adoptată în anul 1932, avea să cuprindă și imaginea turnului clopotniță, ca reprezentând fostul așezământ monahal.

Din anul 1994, după ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înființarea Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, biserica Sfinții Voievozi a devenit Catedrală Episcopală. La 6 februarie 1994 întâistătătorul de atunci, Patriarhul Teoctist, împreună cu un sobor de arhierei, l-a instalat acolo pe cel dintâi episcop ialomițean, PS. Nifon Mihăiță.

Din anul 1998, a fost reînființată Mănăstirea Sfinții Voievozi, cu destinație pentru maici, având 14 viețuitoare, comunitatea fiind condusă de maica stareță Varvara Arnăutu. Un eveniment cu rezonanță istorică pentru mănăstire l-a constituit vizita Patriarhului Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române și a Arhiepiscopului Atenei și al întregii Elade, Christodoulos, împreună cu numeroși ierarhi români și greci, în ziua de 11 iunie 2003.

După anul 1989, au avut loc mai multe lucrări de restaurare a așezământului. Astfel, în anii 1992-1994 au avut loc lucrări de consolidare a bisericii, prin contribuția bănească a Consiliului Județean Ialomița, iar în anii 1995-1997, cu fondurile oferite de Ministerul Culturii și Cultelor, s-a restaurat pictura interiorului. De asemenea, în anii 1996-1998, cu fondurile Centrului Eparhial, s-a construit noul corp al chiliilor, s-a instalat centrala termică și s-a restaurat pavimentul bisericii. Din toamna anului 2007, cu fondurile oferite de Oficiul Național al Monumentelor Istorice, a început refacerea completă a zidurilor de incintă, cu intenția de a le reda aspectul din vremea voievodului ctitor.

Declarată monument istoric în urmă cu peste un secol, mănăstirea era menționată ca atare în anul 1903, în Inventarul Monumentelor Publice și Istorice din România. Vechea ctitorie domnească a Sloboziei păstrează și astăzi acest statut binemeritat. Din anul 2009 mănăstirea a primit destinație pentru călugări.

O descriere propriu-zisă a bisericii vechi, originale, ctitoria lui Ianache Caragea și a lui Matei Basarab, nu s-a păstrat, cu excepția imaginii din tabloul votiv. Lăcașul are acolo dimensiuni modeste, stilul navă și o turlă care încununează pronaosul. Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavril, așa cum se prezintă astăzi, este o construcție în stil eclectic. Nu mai păstrează elemente din biserica veche, iar aspectul său se încadrează în stilul bisericilor construite sau refăcute către mijlocul sec. al XIX-lea, păstrând elemente arhitecturale bizantine, dar cu influențe occidentale. Sub aspectul imaginii, biserica mănăstirii Slobozia amintește de o altă biserică de mănăstire refăcută din temelie în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, anume Bistrița Vâlcei, vechea ctitorie a marilor boieri Craiovești.

Biserica are un plan trilobat, cu două abside în trei laturi la naos, către sud și nord, iar la altar o absidă în cinci laturi, încăperea altarului are adăugată, către sud-est, camera veșmintelor. În colțurile care mărginesc intrarea în lăcaș, se remarcă câte un corp de plan pătrat, parcă lipit corpului bisericii la sud-vest și nord-vest, dar ieșind în afară față de planul propriu-zis. Biserica are o turlă deasupra naosului, octogonală ca plan și învelită cu tablă, iar la colțurile amintite, are două turnulețe cu acoperișul de tablă, în patru ape.

Accesul în biserică se face pe trei trepte de piatră, iar ancadramentul de deasupra are formă de ogivă, de factură neo-gotică. Deasupra intrării în lăcaș se păstrează pisania pusă cu ocazia refacerii din anul 1842. Pe o placă de marmură albă, cu un ancadrament din motive vegetale, doi îngeri sunt înfățișați ținând desfășurat un pergament, ce cuprinde pisania în limba greacă.

Mai jos, traducerea în românește glăsuiește:

Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pe care mai întâi a zidit-o Matei Voievod pe Slobozia postelnicului Ienache Caragea, în anul 1634. Dar, căzând de cutremur, cum se vede acum, cu podoabă și măreție, arhimandritul și egumenul ei, Gavriil din Smirna a înălțat-o din temelie, domnind Gheorghe Dimitrie Bibescu, păstorind Neofit mitropolitul, la anul 1842.

Cu ziduri puternice, biserica este spațioasă în interior, senzație întărită și de lipsa unui zid despărțitor între pronaos și naos. Separația dintre aceste două încăperi este realizata prin patru coloane masive, pătrate ca plan și care susțin cafasul. Iconostasul păstrat până astăzi datează din prima jumătate a sec.XIX-lea, fiind realizat în vremea arhimandritului Gavriil Smirneanul. Păstrează însă, de la vechea biserică, crucea iconostasului, datând din sec. al XVII-lea. Realizat din lemn și stucatură, iconostasul cuprinde în colțurile de sus tablourile Sfinților Voievozi Mihail și Gavril, iar în părțile laterale icoanele celor doisprezece prooroci, câte șase de fiecare parte, cu mențiuni în limba greacă. Tot în părțile laterale sunt și icoanele celor doisprezece apostoli, de asemenea cu mențiuni în limba greacă. Cu ocazia reparațiilor din cursul sec. XX, au dispărut pietrele de mormânt existente încă înaintea primului război mondial și datate din sec. al XVIII-lea, precum și lespedea funerară a Arhimandritului Gavriil Smirneanul (1854 oct. 30).

Pictura, realizată în anul 1842, a fost refăcută în anii 1900-1908, apoi în perioada interbelică și postbelică. Iconografia cuprinde elemente tradiționale ale picturii religioase românești, de influență bizantină, dar unele scene indică influențe occidentale. Tablourile, păstrând legendele în alfabetul chirilic, sunt delimitate prin rame pictate în culoarea gri. Pe peretele vestic al pronaosului sunt înfățișați ctitorii Ianache Caragea și Matei Basarab, ținând împreună biserica, apoi Arhimandritul Gavriil Smirneanul și domnitorul Gheorghe Dimitrie Bibescu, în vremea căruia a fost refăcută biserica. De o frumusețe deosebită sunt tablourile Iisus Hristos Pantocrator, Maica Domnului-Platitera, Învierea Domnului, Schimbarea la Față ș.a.

Clopotnita. Reprezintă cea mai înaltă construcție a așezământului și asigură accesul în incinta mănăstirii, prin portalul aflat în partea inferioară. Clopotnița a fost ridicată de voievodul Matei Basarab, în anul 1634, partea superioară fiind reparată și înălțată în anul 1836, prin grija arhimandritului Gavriil Smirneanul. Spre deosebire de restul așezământului, clopotnița a rezistat cutremurului din anul 1838, suferind doar puține stricăciuni. A fost însă afectată de puternicul cutremur din 4 martie 1977, fiind restaurată în anii 1977-1979, prin contribuția Arhiepiscopiei Bucureștilor și a enoriașilor, prin stăruințele Protoiereului Cosma P. Drăghicescu și ale preoților Marin H. Alexandrescu și Ioan Negoiță.

Clopotnița are un plan pătrat și un prim nivel până la înălțimea zidului de incintă, la partea inferioară prezentând un portal semicircular, care asigură accesul în mănăstire. Cele două etaje superioare cuprind încăperile clopotelor; pe trei dintre laturi (de sud, nord și vest) se păstrează mențiuni în legătură cu restaurarea din anul 1836. Deasupra portalului, pe latura vestică, a fost fixată în anul 1979 pisania, așezată sub efigia arhimandritului Gavriil Smirneanul, din anul 1836.

Dând încă și astăzi un aspect de fortăreață mănăstirii, incinta are un plan relativ pătrat și reprezintă partea constructivă cea mai veche, păstrată în întreg ansamblul, fiind construită de către Matei Basarab, în anul 1634. Înaintea primului război mondial, zidul de incintă de pe latura sudică era căzut pe unele porțiuni, datorită apelor unui braț al râului Ialomița. Incinta a fost reparată pe respectiva latură, în anii 1938-1940, apoi în anii 1970-1972. Cu o înălțime de 6 m și o grosime de peste 1 m, zidurile de cărămidă, puternice, sprijinite de contraforți, pe fiecare latură (atât la interior, cât și la exterior), au fost afectate în mai multe rânduri, îndeosebi în perioada războaielor ruso-turce, când mănăstirea a suferit mai multe asedii. Din luna octombrie 2007, prin stăruințele Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și cu fondurile Oficiului Național al Monumentelor Istorice, zidurile au intrat în consolidare/restaurare capitală. Sunt în curs de realizare reparații la exterior și la interior, pe fiecare latură; s-a refăcut deja drumul de strajă, realizat în vremea lui Matei Basarab și distrus în perioada războaielor amintite. De asemenea, pe vechile fundații, a început reconstruirea turnurilor de apărare din fiecare colț al incintei.

Vechile chilii mănăstirești și casa egumenească au fost construite în vremea lui Matei Basarab. Afectate la cutremurul din anul 1838, au fost reparate apoi prin grija arhimandritului Gavriil Smirneanul, odată cu biserica. În jurul anului 1850, chiliile erau dispuse în partea din dreapta clopotniței și pe latura de sud a incintei, iar casa egumenească era așezată pe latura de nord. Aceasta din urmă avea aspectul unei construcții în stil tradițional românesc, cu pridvor înalt, două scări de lemn și mai multe încăperi. După desființarea mănăstirii, aceste construcții au intrat în ruinare, în anul 1916 din fosta casa egumenească fiind vizibile doar temeliile, iar din chilii se păstrau câteva camere, „prefăcute” în locuință parohială. în anii 1996-1998, a fost ridicat noul corp de chilii, în stil neoromânesc, pe latura vestică, în dreapta intrării în incintă. De asemenea, tot acolo au fost amenajate stăreția, cuhnia și depozitul de carte veche al eparhiei. Clădirea corpului chiliilor are un etaj, dispune de ferestre semicirculare către incinta mănăstirii, iar acoperișul este de tablă. Pe latura dinspre intrarea în incintă a fost fixată o inscripție menționând anii ridicării construcției, în timpul păstoririi PS. Nifon Mihăiță, primul Episcop al Sloboziei și Călărașilor.

Pe lângă numeroasele moșii, ctitorii și diferiții donatori, au înzestrat mănăstirea cu numeroase odoare și cărți bisericești, care au constituit, cu trecerea vremurilor, un adevărat patrimoniu de artă religioasă și de istorie. O valoare deosebită o are racla de argint, realizată în anul 1753 și inclusă astăzi într-o alta, unde se păstrează un fragment din Sfânta Cruce, precum și părticele din moaștele a nouă sfinți: Sf. Elefterie, Sf. Paraschevi, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Procopie, Sf.Pantelimon, Sf. Dimitrie, Sf. Haralambie, Sf. Artemie și Sf. Mercurie. Tot acolo se păstrează și o batistă cu fir de argint, brodată și dăruită în anul 1636 de către Doamna Elina, soția lui Matei Basarab.

Deosebit de valoroase sunt icoanele împărătești de la catapeteasmă, datate din epoca lui Matei Basarab. Mai multe alte icoane datează din prima jumătate a secolului XIX: Sf. Vladimir (1840); Sf. Vucol din Smirna, Sf. Nicolae al Mirelor și Sf. Policarp din Smirna (1844); Sf. Ioan Evanghelistul dictând Sf. Prohor (1844); Sf. Haralambie și Sf. Visarion (1855).

Mănăstirea avea odinioară singura bibliotecă existentă în cuprinsul Bărăganului, cărțile servind atât nevoilor cultului, cât și pentru școala care funcționa pe lângă mănăstire, în prima jumătate a sec. al XlX-lea. În anul 1854, Catagrafia zestrei Mânăstirii Slobozia consemna existența în biblioteca mănăstirii a 213 volume, catalogate la 18 iunie 1840, prin grija neostenitului arhimandrit Gavriil Smirneanul, anume: 20 volume românești, 65 franțuzești, 9 nemțești, 212 grecești, restul în alte limbi. în anul 1916, se păstrau, între aceste cărți, însemnate valori bibliofile, precum: Iliada și Odiseea (1551, în limba greacă), Mineu (1669 – în limba greacă), Penticostar (1743-în limba română), Triod (1768 – în limba greacă) ș.a. Deosebit de valoroase erau cele două exemplare din Sfânta și Dumnezaiasca Evanghelie (1693), în limbile greacă și română. Unele dintre acestea se păstrează și astăzi, în depozitul de carte veche al mănăstirii.

Mănăstirea Sfinţii Voievozi Slobozia. Scurt istoric şi prezentare generală,

Editura Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Slobozia 2009.

Categorii:Istorie Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,
  1. ST.GRIGORESCU
    23 Noiembrie 2012 la 21:52

    Tot ceea ce ati publicat mai sus, sub numele de Manastirea Sfintii Voievozi din Slobozia, sub nickname-ul ionel perlea, apartine subsemnatului, Prof.Dr.Stefan Grigorescu, istoric si reprezinta continutul volumului meu de autor, intitulat Manastirea Sfintii Voievozi Slobozia. Scurt istoric si prezentare generala, aparut la Editura Episcopiei Sloboziei si Calarasilor, Slobozia 2009. A reproduce o carte intreaga – volumul are cca. 50 de pagini, cu fotografii, paginile scrise fiind cca. 15, lucrarea fiind de tip micromonografie de manastire, fara acordul autorului si fara mentionarea autorului, mai mult, fiind trecut autor un nickname (ionelperlea) reprezinta furt intelectual si ilegalitate, ca sa nu spun mai mult. Imi pare rau ca nu am luat la cunostiinta de postarea ilegala a creatiei subsemnatului, fara acordul meu si fara vreo mentiune a numelui meu (am mai intalnit pe acest blog mai multe pagini cu inscriptii publicate de subsemnatul in vol. Inscriptii din judetul Ialomita si am dat deja dovada de toleranta), cu atat mai mult cu cat aceste pagini au fost postate ilegal si pe wikipedia, mentionandu-se cu nerusinare ca surse cele din bibliografia sumara a cartii subsemnatului si nu faptul ca mi se copiase si se postase intreaga carte. Poate sa fie vorba de aceeasi persoana! Personal, imi ajunge cate zeci de pagini de creatie istoriografica, stiintifica deci, personala, mi-a fost furata si utilizata de unii sau altii, de la pseudo-institutii de cultura si care au luat bani pentru ceva ce nu le apartinea, era inedit si fusese cercetat si publicat doar de subsemnatul, fara vreun folos decat multumirea ca se va auzi in Romania si de istoria meleagurilor ialomitene.
    Drept urmare a celor de mai sus, data fiind incalcarea dreptului la autor, care se poate dovedi legal oricand, imi rezerv dreptul de a sesiza organele in fapt, cu solicitarea daunelor care se impun pentru furt intelectual.
    Stefan Grigorescu

  2. ionelperlea
    11 Decembrie 2012 la 21:10

    Stimate domnule Stefan Grigorescu, ne cerem scuze pentru situatia neplacuta creata prin postarea acestui articol cu nerespectarea anumitor principii morale si prevederi legale. Va asiguram de buna noastra credinta si dorim sa va aducem la cunostinta ca nu insusirea meritelor dvs. stiintifice a fost scopul final al demersului nostru. Necunoscand dispozitiile legii in materia drepturilor de autor, am omis consemnarea autorului lucrarii. De altfel, nickname-ul „ionel perlea” nu reprezinta o persoana fizica sau juridica, astfel ca nu poate fi asimilat notiunii de adevarat autor al celor prezentate. Va suntem profund recunoscatori ca ne-ati semnalat acest aspect deosebit de important pe care o sa-l avem in vedere pe viitor. Incepand cu acest articol, se va trece la o verificare a tuturor postarilor de pe acest site in vederea eliminarii neregularitatilor de tipul celei prezentate de dvs.
    Va multumim pentru intelegerea acordata.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: