Acasă > Literatură > Cântece de pe Ialomiţa (II)

Cântece de pe Ialomiţa (II)

BOCETELE

Sunt exteriorizarea disperării şi a neputinţei în faţa faptului imposibil de oprit sau de înlăturat. Accentele tragice variază în funcţie de vârsta şi sexul celui care a trecut apa Styxului. Nunanţele nu trebuie neglijate, fiindcă se vădeşte aici dorinţa omului de a-şi trăi viaţa, indiferent de bucuriile sau necazurile pe care le are (momentele cele mai importante din viaţă trebuie neapărat ştiute de fiecare – e o concluzie de primă mărime în concepţia despre viaţă a poporului român).

Tânărul sau tânăra plecaţi înainte de a fi trecut pragul căsătoriei sunt jeliţi, pentru că n-au împlinit un act firesc în ordinea biologică şi umană. Bătrânului i se amintesc toate evenimentele la care a participat sau faptele remarcabile; aflăm aşa o excepţională lecţie de umanitate. Durerea surdă înţelege totuşi inexorabilul, dar repetarea acesteia creează veşnic deprimare.

Există două atitudini (din ambele e exclusă divinitatea!), una care vizează pe cel care nu se mai întoarce, a doua – pe cei care rămân. Moartea “neagră” şi “rea”(în general nu se întâlneşte numele, ci doar caracterizarea) desparte pe cei apropiaţi, trecând în amintire acte şi cuvinte. A şti că cineva nu mai este şi a comunica vestea – iată un alt rost al plânsului grozav şi al strigătului.

Acolo unde bocetul a devenit şi el un spectacol (tragic!) efectele sunt căutate; bocitoare de profesie au apărut numai în cazuri izolate. Azi, textele bocetelor s-au împuţinat şi pietrificat, preferându-li-se o jelanie în proză. În ultimă instanţă, bocetul e un elogiu adus vieţii, o laudă a lucrurilor şi trăirilor noastre.

BOCET DE FATĂ

Într-această lume mare,
Fost-am şi eu mândră floare,
Floare am fost, floare trecui,
Parte de lume nu avui,
Rea boală m-a apucat,
Trupuşorul mi-a uscat,
Şi mi-a supt firul vieţii,
Şi m-a făcut pradă morţii,
Rămâi lume cu mult bine,
Că eu azi ma duc din tine,
Mă rog lumii de iertare,
De la mic şi pân` la mare,
Voi pleca o cale lungă,
Nu-i cale să mă ajungă,
Voi pleca o cale lată,
Nu-i pasăre să mă-ntreacă,
Hai, Mărie, şi te uită,
Surorile cum te cântă.

Cules de la Lisăndrina Moraru din Căzăneşti

(„Cântece de pe Ialomiţa”, 1971)

BOCET

Pământe, pământe!
Cu lacăte multe…
Multă lume intră-n tine,
Şi tânără şi bătrână,
Deschide-te, cimitire,
Că intră o floare-n tine!
Şi nu intră să-nflorească,
Ci intră să putrezească…

Cules de la Răileanu Sofia din Perieţi
(“Cântece de pe Ialomiţa”, 1971)

 

BOCET

Mamaie, mamaie,
Unde te duci, mamaie,
În casa aia întunecoasă,
Fără uşă, fără fereastră?
Nu vezi fraţi, nu vezi surori,
Fă-te, mamaie, mai mică,
Să zbori ca o rândunică,
Mamaie, mamaie.

Cules de la Ilie I. Maria din Sărăţeni-Balaciu

(„Cântece de pe Ialomiţa”, 1971)

 

BOCET

Frunză verde măcieş,
Dragul mamei, Gheorghieş,
Mândru nume ţi-am ales;
Pe ce drumuri ai purces?
Pe apa izvorului,
Sau pe fundul râului
La iazul săracului?
Toţi flăcăii s-au scăldat,
Numai tu te-ai înecat.
Cu cămaşa de bumbac,
Care ţie ţi-a fost cel mai drag…
Şi-a venit şi o hârtie,
Să-ţi trimit şi de tămâie
Că doar numele-o să-ţi vie…

Cules de la Răileanu Sofia din Perieţi

(„Cântece de pe Ialomiţa”, 1971)

 

BOCET

Vine anul de când zac,
Nimeni nu m-a întrebat,
Să-mi puie mâna la cap,
Să mă-ntrebe de ce zac.

 

BOCET

Cântă-mi, cucule, şi mie,
Că la vară nu se ştie,
Dacă mi-ai mai cânta mie,
Mi-oi cânta, nu mi-oi cânta,
Ori în pământ oi intra.

 

Categorii:Literatură
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: