Cottescu, familia soţiei lui Ionel Perlea

Nu departe de Ambasada Franţei, pe Strada Christian Tell nr. 25, există o casă impunătoare care a aparţinut inginerului Alexandru Cottescu, fost director general al Căilor Ferate, în perioada interbelică.

Numele său îl poartă o stradă din Bucureştii actuali, situată însă în alt cartier, în apropierea Căii Dudeştilor. Între personalităţile acestei familii ar trebui amintit, de asemenea, fratele său, generalul Dumitru Cottescu, care din căsătoria cu Maria Tufelcica a avut un fiu şi două fiice: Elena, căsătorită cu Jules Sănătescu, frate cu generalul Constantin Sănătescu, şi Marica (1896-1980), arhitectă merituoasă, cu o activitate interesantă de publicistică arhitecturală. Ea a colaborat la Revista Tehnică, Buletinul Societăţii Politehnice, Arhitectura, dar mai ales la remarcabila revistă Simetria, pe care G. M. Cantacuzino şi prietenii săi – Octav Doicescu, Paul Emil Miclescu şi Matila Ghyka – au editat-o între 1939-1947.

Cântece de pe Ialomiţa (IX)

CÂNTECELE DE NUNTĂ

Nu există o desfăşurare neapărat locală a nunţii, măcar că de la loc la loc variază o parte sau alta şi se afirmă de către nuntaşi că diferenţele sunt extraordinare între o nuntă de aici şi una de mai departe. Nunta nu e un spectacol pentru câţiva, de aceea ea a devenit un spectacol al întregului sat. Unirea între doi tineri presupune şi acceptarea ei de către colectivitate, în afară de aspectele materiale pe care le incumbă adunarea într-un singur loc, pentru o zi sau mai mult, a nuntaşilor.

Nunta este o piesă repetată la infinit, în care actorii îşi ştiu bine rolurile, interesul stând tocmai în variaţia de culoare. Jocul inocenţei, nefiind gratuit, justificat prin puritatea actului ce se desăvârşeşte, alegoriile, demascarea resorturilor alegoriilor, ironia depăşesc cadrul spectacolului propriu-zis, reclamându-se ca atitudini în faţa vieţii. Căci obiceiul folcloric, indiferent care ar fi, se vrea o lecţie, o normă de existenţă şi nicidecum o efemeridă.

Alături de oraţii se spun diverse cântece de nuntă pentru băiat şi pentru fată. Înainte, grija casei era fundamentală şi nu se ascundea nici băiatului, nici fetei; se asociau ideii de impasibilitate a înţelegerii între soacră şi noră.