Acasă > General > Genealogia familiei Perlea

Genealogia familiei Perlea

Genealogie familia Perlea

Genealogie familia Perlea

Categorii:General
  1. Sabin Cristian Peteu.
    4 Septembrie 2011 la 15:47

    Sabin Cristian Peteu, din Sacele, Brasov.
    Bunicul meu Ioan Peteu, decedat in 1943, a fost unchi de grad II sau III domnului Ionel Perlea.
    Am fost in casa de la Ograda, la biserica, cimitir, la Munchen, Ambach, Salzburg si Klagenfurt (Mariapfarr). Am gasit in anul 2000 cartea scrisa de dl. Firoiu.
    Toate, accidental.
    Tatal meu, Ionel si cu unchiul Victor, mi-au vorbit cand eram copil de familia de la Slobozia si ca avem rude si la Casimcea (Jalea) si Topolog. Poate si la Braila.
    Oane sau urmasii, rog a ne cunoaste. Ar fi o mare revelatie si impacare de suflet pentru Peteii din Sacele.

    • ionelperlea
      10 Septembrie 2011 la 10:59

      Domnule Peteu, ne faceţi o deosebită onoare prin intervenţia dvs. Ne bucurăm să aflăm astfel de informaţii chiar de la rude, îndepărtate ce-i drept, ale lui Ionel Perlea. Vă asigurăm că interesul pentru studierea biografiei compozitorului este total şi vă adresăm pe această cale rugămintea de a ne sprijini în demersul nostru. În eventualitatea în care sunteţi dispus să ne furnizaţi şi alte date privind originea muzicianului, vă punem la dispoziţie adresa de email ionel.perlea@yahoo.com. Vă mulţumim!

      • Sabin Cristian Peteu
        3 Februarie 2013 la 15:43

        Dragii mei,

        Imi cer scuze pentru intervalul scurs in care nu am scris dar am fost ocupat pe linie de serviciu.
        Va pot spune ca bunicul meu, Ioan Peteu, a avut un frate, Gheorghe Peteu, decedat si inmormantat aici in Sacele-Turches, inaintea bunicului.
        Dansii l-au avut pe tatal lor, Ioan Peteu (strabunicul meu), care la randul sau a avut un frate, Gheorghe Peteu.
        Al dumneavoastra, Sabin Cristian Peteu.
        Casa cea veche mai es

        Atat stiu

  2. Sabin Cristian Peteu
    3 Decembrie 2013 la 15:28

    Sabin Cristian Peteu :
    Dragii mei,
    Imi cer scuze pentru intervalul scurs in care nu am scris dar am fost ocupat pe linie de serviciu.
    Va pot spune ca bunicul meu, Ioan Peteu, a avut un frate, Gheorghe Peteu, decedat si inmormantat aici in Sacele-Turches, inaintea bunicului.
    Dansii l-au avut pe tatal lor, Ioan Peteu (strabunicul meu), care la randul sau a avut un frate, Gheorghe Peteu.
    Al dumneavoastra, Sabin Cristian Peteu.
    Casa cea veche, reconstruita in anul 1804, mai este folosita si azi de catre un descendent, respectiv de catre un nepot al bunicului si se afla la 1 km de casa mea.

    Fiica mea cea mare, Suzana Camelia, este solista la opera din Frankfurt iar Ioana Stefania este violoncelista la Filarmonica G. Enescu Bucuresti si membra a cvartetului „Anima” Bucuresti.
    Atat stiu

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: