Acasă > Literatură > Cântece de pe Ialomiţa (IX)

Cântece de pe Ialomiţa (IX)

CÂNTECELE DE NUNTĂ

Nu există o desfăşurare neapărat locală a nunţii, măcar că de la loc la loc variază o parte sau alta şi se afirmă de către nuntaşi că diferenţele sunt extraordinare între o nuntă de aici şi una de mai departe. Nunta nu e un spectacol pentru câţiva, de aceea ea a devenit un spectacol al întregului sat. Unirea între doi tineri presupune şi acceptarea ei de către colectivitate, în afară de aspectele materiale pe care le incumbă adunarea într-un singur loc, pentru o zi sau mai mult, a nuntaşilor.

Nunta este o piesă repetată la infinit, în care actorii îşi ştiu bine rolurile, interesul stând tocmai în variaţia de culoare. Jocul inocenţei, nefiind gratuit, justificat prin puritatea actului ce se desăvârşeşte, alegoriile, demascarea resorturilor alegoriilor, ironia depăşesc cadrul spectacolului propriu-zis, reclamându-se ca atitudini în faţa vieţii. Căci obiceiul folcloric, indiferent care ar fi, se vrea o lecţie, o normă de existenţă şi nicidecum o efemeridă.

Alături de oraţii se spun diverse cântece de nuntă pentru băiat şi pentru fată. Înainte, grija casei era fundamentală şi nu se ascundea nici băiatului, nici fetei; se asociau ideii de impasibilitate a înţelegerii între soacră şi noră.

Cântecul de nuntă are ceva din doinele de înstrăinare:

“Când eram la taica flăcău,
Încălecam pe calul meu,
Mî duceam unde vream eu.
Iar de când m-am însurat,
Grija casei mi-a intrat,
Vândui şaua pe mălai,
Şi frâul pe lapte dulce,
Să-i dau puicii să mănânce.”

sau:

Când eram la maica fată,
Ştiam floarea cum se poartă.
Da` de când m-am măritat,
Grija casei mi-a intrat.
Fetişoară cu părinţi,
La ce ciorile te măriţi?
Că mila de la părinţi,
Anevoie o mai uiţi.
Iar mila de la bărbat,
Ca propteaua de la gard.
Soacră, soacră, poamă acră,
De te-ai coace, nu te-ai coace,
Dulce tot nu te-ai mai face;
De te-ai coace un an şi-o vară,
Tot eşti crudă şi amară.”

 

ORAŢIA DE CASĂ

Ascultaţi dumneavoastră, cinstiţi mesaşi,
Cinstiţi nuni mari, cinstiţi socri mari,
Puţine cuvinte de rugăminte,
Că se roagă fiica dumneavoastră cu plecăciune,
Ca să-i daţi iertăciune;
Se roagă cu smerenie,
Ca să-i daţi blagoslovenie,
C-a venit vremea la aceşti doi tineri,
Care stau cu genunchile plecate,
Şi cu feţele ruşinate,
Şi se roagă de dumneavoastră să-i iertaţ
Şi să-i binecuvântaţi.
Că binecuvântarea părinţilor,
Întăreşte casele fiilor,
Blestemul părinţilor,
Risipeşte casele fiilor.
Şi-acum de la nunul mare, un bacşiş mare,
De la cinstita mireasă, o batistă de mătase,
Şi-un pahar cu vin, c-aşa-i de când lumea, să-nchin!

Culeasă de la Ion Comşa din Andrăşeşti
(”Cântece de pe Ialomiţa”, 1971)

Categorii:Literatură
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: