Deportările bănăţenilor în Bărăgan

Deportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a muta forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.

În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept „elemente cu un factor ridicat de risc”. Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat următorul decret:

Constantin Doncea – biografie

Ce îl leagă pe Constantin Doncea de Ograda este faptul că acesta a ocupat funcția de director al Gospodăriei Agricole de Stat Ograda. Am auzit câțiva oameni vorbind despre acest Doncea fără a ști însă cine a fost el cu adevărat. Redăm în cele ce urmează un editorial din serialul Istoria comunismului românesc apărut în Jurnalul Național (Jurnalul Național ).

Ialomiţeni în Procesul comunismului

„Autorităţile comuniste din România au trimis în închisori şi lagăre, din motive politice, 2 000 000 de oameni. Dintre ei, 200 000 au murit, executaţi după o judecată sumară sau supuşi unui regim de exterminare, de o cruzime nemaiîntâlnită. Alte mii de nevinovaţi (poate zeci de mii, poate sute de mii, nimeni nu va şti vreodată exact) au fost fie împuşcaţi pe stradă, fie urcaţi cu forţa în tren şi expediaţi în URSS, unde li s-a pierdut urma.

Cum au fost aleşi toţi aceşti nefericiţi din masa de cetăţeni români pentru a fi distruşi, fizic sau moral? S-au invocat, la vremea respectivă, diferite criterii. Privind însă acum faptele dintr-o perspectivă istorică ne dăm seama ce anume a contat. Unii au fost luaţi la întâmplare, ori de câte ori reprezentanţii autorităţilor au intrat în panică şi au vrut să intimideze populaţia. Cei mai mulţi însă au plătit, cu libertatea sau cu viaţa, pentru că erau cinstiţi şi demni, inteligenţi şi cultivaţi, harnici şi bine situaţi în societate, constituind un termen de comparaţie – incomod ca un denunţ – pentru impostorii aduşi la conducerea ţării de forţele de ocupaţie.[…]” (Explicaţie la Cicerone Ioniţoiu, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, întemniţaţi, ucişi. de  Alex Ştefănescu)

Printre aceştia se află desigur şi locuitori din Ialomiţa care au ajuns din motive incerte să îşi găsească sfârşitul într-un mod nedemn.

Paul Goma

Pentru a demonstra că în România au existat oamenii care au înţeles cu adevărat sensul proverbului românesc „Capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede”, am să ofer câteva informaţii despre Paul Goma, un model al anticomunismului în România.

Scriitorul, un basarabean refugiat în România după cedarea Basarabiei URSS-ului, este una dintre cele mai cunoscute şi persecutate victime ale comunismului. Un disident, în sensul propriu al cuvântului, a fost încă din tinereţe hărţuit de securitate pentru acţiunile sale îndreptate împotriva sistemului comunist, fiind de nenumărate ori bătut, arestat şi reţinut la domiciliu în Lăteşti (azi Borduşani), judeţul Ialomiţa. Apoi,  observându-se că atitudinea sa privind organizarea socială rămâne neschimbată, a fost expulzat în Franţa şi decăzut din cetăţenia română împreună cu familia sa.

După căderea comunismului, pentru că are „obrăznicia” să critice în continuare lupii deghizaţi în oi, nu i s-a redat, nici până azi, cetăţenia deşi s-a făcut şi o petiţie în 2006 pentru acest lucru. Refuzând cetăţenia franceză şi neaplicând pentru cetăţenia română, lucru normal pentru că ar fi absurd ca tocmai el să repare greşeala statului român ,  în acest moment Paul Goma este apatrid, el comunicând cu publicul prin intermediul Internetului având un jurnal online şi un site de unde i se pot citi creaţiile artistice privind clipele teribile trăite înainte şi după regimul comunist.

Pentru alte informaţii se pot vizita site-urile : wikipedia, site personal, cărţi librărie, articol Ziua, Google video

Moldova – o nouă încercare …

După „reuşitele” ruşilor de a modifica, prin mijloacele lor specifice(falsificarea istoriei dovadă, deportări dovadă1 dovadă2, anexarea forţată a limbii ruse în mediile de comunicaţie dovadă), naţionalismul românesc întrun sentiment artificial pur comunist şi prin acţiunile dictatoriale [jocul la două capete cu soarta ţării dovedeşte clar că e un jucător slab de poker] ale lui Voronin (zis şi Cioronin), tinerii, care nu îşi mai zăresc viitorul din cauza voalului sărăciei, s-au revoltat împotriva fraudării alegerilor declarate corecte de un OSCE plin de ruşi şi de prea-dependenţii-de-gazul-rusesc europeni, iniţial în mod paşnic. Din varii motive protestul a devenit unul violent din care se pare că nu vor avea de câştigat decât comuniştii deoarece au „motive” întemeiate de a pedepsi straşnic „huliganii”.

Viitorul nu sună bine pentru Republica Moldova deoarece ajutorul extern, chiar şi cel românesc nu a venit şi nu cred că va mai veni, pentru că ştiu că acolo nu e mâna unor comunişti bezmetici de modă veche, ci a Rusiei. Şansele sunt minime pentru o democraţie mascată cum e în România.
Dar poate va exista acel şi totuşi…