Arhiva

Posts Tagged ‘Tara Romaneasca’

Şcoala în judeţul Ialomiţa (sec. XVIII-XIX) – Răzvan Pantelimon

7 februarie 2011 Lasă un comentariu

Această lucrare îşi propune să prezinte evoluţia şcolii din judeţul Ialomiţa de la origini până la începutul secolului al XX –lea. Ne vom concentra pe perioada secolelor al XVIII – lea şi al XIX – lea când apar primele forme de educaţie organizată modern, în timp ce pentru perioadele anterioare informaţiile documentare sunt sărace. Vom încerca să ilustrăm modul în care asistenţa socială s-a manifestat în intermediul sistemului educaţional, fie prin intervenţia statului, fie prin măsuri ale unor individualităţi.

Începuturile şcolii ialomiţene datează încă din secolul al XV – lea când exista o şcoală pe lângă vechea biserică din Vaideei, mai târziu Slobozia lui Ianache, unde se învăţa scrisul şi cititul şi unde se pregăteau viitorii diaconi, dieci, copişti, comercianţi, administratori de moşii, negustori etc.

La 15 ianuarie 1467, Radu cel Frumos, domnitorul Ţării Româneşti, întăreşte mănăstirii Cozia stăpânirea asupra bălţilor şi gârlelor dunărene şi de-a lungul Ialomiţei, hotărând că nimeni nu are voie să se atingă de aceste proprietăţi. Cu această ocazie el a numit boieri hotarnici care să delimiteze aceste proprietăţi: „slugile domnii mele Drăgoi şi Goe din Făcăieni şi Gureş din Frăţileşti şi de la Floci, Petre pîrgarul şi Buduslov.” Este o primă menţiune a ştiutorilor de carte din Ialomiţa fără a se putea afirma cu certitudine că aceştia ar fi studiat în şcoli locale, putând presupune însă că la acea dată exista cel puţin o formă de învăţământ măcar în Oraşul de Floci, centrul comercial şi politic al regiunii.
Citește mai mult…

Mănăstirea Sfinţii Voievozi din Slobozia (Stefan Grigorescu)

3 octombrie 2010 4 comentarii
Mănăstirea Sfinţii Voievozi, Slobozia, 1941

Mănăstirea Sfinţii Voievozi, Slobozia, 1941


Cea mai veche mănăstire existentă în cuprinsul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și totodată, cel mai vechi așezământ monahal din întregul cuprins al Câmpiei Bărăganului, Mănăstirea Sfinții Voievozi din Slobozia se află în reședința județului Ialomița. Așezământul este astăzi situat pe Aleea Mănăstirii nr. 1, în partea sudică a municipiului Slobozia, lângă drumul rutier DN 2A, de la București spre Constanța.

Dincolo de șoseaua care trece pe lângă mănăstire și de un dig de pământ curge râul Ialomița, peste care se întinde fostul sat Bora, astăzi cartier al Sloboziei. Mănăstirea este vizibilă de departe, atât din direcția dinspre Mare, fie dinspre Călărași zărindu-se întâi turnul clopotniță, apoi turla mare a bisericii. Dinspre București și Urziceni, ultimul, aflat la 65 Km distanță spre vest, drumul către mănăstire este de urmat fie prin centrul Sloboziei, ținând Bd. Matei Basarab, până în dreptul vechii Școli nr. 1, de tip Spiru Haret, vis-a-vis de care se văd zidurile așezământului, în dreapta, fie pe șoseaua de centură menționată, mănăstirea fiind în stânga acesteia, vizibilă de la distantă si având un indicator la drum.

Citește mai mult…

Categorii:Istorie Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Personalităţi ialomiţene: Evanghelie Zappa (1800-1865)

15 ianuarie 2010 3 comentarii

Evanghelie Zappa s-a născut în localitatea Labova (Lampobo/Lamparo) din provincia otomană Epir, actualmente în Albania, ca fiul cel mai mic dintr-o familie cu 3 copii (Anastase, Evanghelie, Marina). Tatăl său – Vasile Zappa – a fost comerciant, iar mama – Sotira – provenea dintr-o familie vestită de aromâni, a Megiaţilor. Evanghelie şi-a petrecut copilăria în satul natal. Tot acolo a urmat şi primele clase şcolare.

Tinereţea i-a fost aventuroasă. La 13 ani s-a înrolat în garnizoana lui Ali Paşa de Ianina. A participat la războiul ruso-turc, luptând pe teritoriul Munteniei. Oastea lui Ali Paşa a fost învinsa la Obileşti, pe 14 iunie 1807, de trupele generalului Miloradovici. A servit până la 20 de ani. De îndată ce a aflat că aromânii din Suli, în frunte cu Marcu Bociari/Marko Botzaris (1788-1823), s-au coalizat cu trupele lui Ali Paşa (care nu l-a mai recunoscut pe sultan din 1819) împotriva lui Mahmud al II-lea, a intrat în rândul acestora. Pentru merite militare, a fost înaintat la gradul de maior. Tot atunci, a avut legături cu mişcarea eteristă şi este posibil să fi ajuns pentru prima oară pe teritoriul Ţării Româneşti.

A emigrat în Ţara Românească în jurul anului 1833, părăsind Grecia din cauza nemulţumirilor legate de noua organizare militară a Greciei de după eliberarea acesteia din robia turcească. ,,În timpul războiului Greciei – scria el în ziarul „Vestitorul românesc”, din 13 august 1852 – după ce am fost jefuit de toată averea mea de către stăpânitorii şi cârmuitorii locurilor unde mă aflam, după ce mumă-mea bătrână a fost adusă în oraşul Ianinii şi a şezut în ostrovul de acolo numit Micii, la Mânăstirea Ilieca, doi ani de zile la închisoare şi cu fiarele de picioare numai ca să ies eu din ţara grecească…” Aşa a ajuns Evanghelie la noi.

Citește mai mult…

Categorii:Personalităţi Etichete:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,