Heine: O stâncă cu rune

O stâncă cu rune pe mare, la larg.
Aici stau cu jalea mea lungă,
Şi ţipă pescarii şi valuri se sparg
Şi vântul cu şuier s`alungă.

Ah! multe copile-am iubit pe pământ
Şi mulţi buni prietini! Dar unde,
Azi unde s-au dus? – Numai şuier de vânt
Şi clocot şi spumă de unde.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

Lorenzo Stecchetti: Veneţia, vol. Le Rime

Dar eşti frumoasă, când răsai din unde,
Oglinda lin`a mândrelor palate
Şi voi, cântări de gondolieri cântate.
Mugind, din Lido marea vă răspunde.

Mi-s dragi a` tale strade desfătate,
În care vechia glorie pătrunde,
Superbele palate negre, unde
Zâmbesc femei cu păr bălai pe spate.

Şi temple`n care scânteie-un tezaur
De artă, de-amintiri, unde Tiziano
Picta fecioare cu cosiţe de aur.

Din Creta si Morea, mult iubite
V`ador, trofeie de la Turci răpite,
Calcani prăjiţi şi vin de Conegliano.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

José-Maria de Heredia: Baia nimfelor, vol. Les Trophées

O vale paduroasă pe lângă Euxin:
De-asupra unui şipot, un laur se apleacă,
O nimfă care răde s`a animat de-o cracă
Ş`abia atinge apa cea rece din basin.

Tovarăşele sale, când sună cornul, vin:
Cu mânele lor albe, bat apa şi se joacă,
S`afundă şi din spumă un şold se vede-oleacă,
Un tors, un păr de aur sau roza unui sân.

Divina veselie în dumbrava cea sumbră!
Doi ochi deodată însă au strălucit în umbră:
Satirul… si cu râsul pe Nimfe le-a`ngrozit.

Iar ele-o rup de fugă. Aşa, un corb sinistru
Când croncăneşte`n zboru-i pe râul troienit,
Fug lebedele albe, de spaimă, pe Caystru.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

Victor Hugo: Cărări cu iarba legănată, vol. Les Chatiments

– Cărări cu iarba legănată,
Păduri umbroase, văi, coline,
De ce atâta jale mută?
– Cel ce venia vai! nu mai vine.

– De ce nu-i nimeni la fereastră?
De ce`n grădină e pustiu?
Tu, casă, unde ţi-i stăpânul?
– Aiurea-i dus, nici eu nu ştiu.

– O, câne , tu păzeşte casa!
– E goală. – Dragul meu, pe cine
Jeleşti? – Pe tata. – Tu, femeie?
– Pe cel plecat de lângă mine.

– Şi unde-i dus? – În umbră. – Valuri,
Bătând in ţărmul cel pustiu,
De-unde veniţi? – Din tainiţi negre.
– Şi ce-mi aduceţi? – Un sicriu.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

Florian: Viespea şi albina, vol. Fables

În păhărelul unei flori,
O viespe vede o albină
Şi-i zice: „Noi sântem surori”.
Insectei, de mândrie plină,
Îi vine asta oarecum
Şi-i zice: „Noi surori? o! dragă,
De când sântem şi rude-acum?”
– „Auzi, de când! de-o viaţă`ntreagă”,
Îi zice viespea mânioasă.
Te rog, ia uite-te la mine:
Şi eu am aripi ca şi tine
Si eu am talie frumoasă.
Şi ţi-oiu mai spune, dacă-ţi place,
Ca sânt la fel şi-a` noastre ace”.
– „E drept”, albina i-a răspuns,
„Avem o armă de împuns,
Dar altfel ne servim de ea:
Eu, când m`atacă cineva,
Tu numai spre a face rău.
Tu zădăreşti, mă apăr eu”.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

Paul Verlaine: Cântec de toamnă

Al toamnei lin
Prelung suspin de vioară
Inima mea
De jale grea o doboară.
Abia suflând
Şi palid, când vântul bate,
De plâns mă`nec,
Prin minte-mi trec vremi uitate.
Şi mă ia, zău,
Vântul cel rău,
Ce mă poartă
De ici colea, întocmai ca frunza moartă.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

Pierre-Jean de Béranger: Captiva si cavalerul , vol. Chansons

Romanţă cavalerească în gustul timpului.

Ah! dac`ar trece-un cavaler
Milos , cu inima fidelă,
Ş`ar birui birui pe temnicer,
Care mă `nchide`n citadelă,
L`aş ferici pe cavaler.

Iaca trecea un cavaler
(Onoarea lui era fidelă).
”Doamne!” – a zis el- ”ce temnicer
Te ţine`n astă citadelă?
E un prelat sau cavaler?”

„Bărbatul meu, bun cavaler,
Voind să-i fiu în veci fidelă,
Bătrân, sălbatec temnicer,
Mă ţine`nchisă`n citadelă.
Salvează-mă, bun cavaler!”

Pe loc, cel june cavaler,
A cărui stea era fidelă,
Înşeală`ntâiu pe temnicer
Ş`apoi pătrunde`n citadelă.
Onoare, mândre cavaler!

Captiva, celui cavaler
Promite dragostea-i fidelă.
Ea-şi răzbună pe temnicer
Pe-n pat de paie`n citadelă.
Ferice, mândre cavaler!

Atunci, cu mândrul cavaler,
Si dama`ncalecă fidelă,
Ti-aruncă`n nas, crud temnicer,
Lăcata dela citadelă.
Adio damă, cavaler!

Onoare vouă, cavaleri,
Onoare, damelor fidele!
Pe-atunci, de silnici temniceri,
Colo`n palate, `n citadele,
Domnul păzia  pe cavaleri.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

Emil Cioran şi sfârşitul omului

„Nu știu dacă am dreptul să vorbesc despre sfârșitul omului; dar sunt convins de prăbușirea tuturor ficțiunilor în care am trăit până acum. Istoria își dezvăluie în sfârșit fața nocturnă și, ca să nu spun mai mult, o lume se năruie. Ei bine, în ipoteza că ar depinde numai de mine ca ea să nu se năruie, n-aș face nici un gest, nu aș mișca un deget.” (Ispita de a exista – Scrisoare despre câteva impasuri)

Nu ştiu dacă am dreptul să vorbesc despre sfîrşitul omului; dar sînt convins de prăbuşirea tuturor ficţiunilor în care am trăit pînă acum. Istoria îşi dezvăluie în sfîrşit faţa noc­turnă şi, ca să nu spun mai mult, o lume se năruie. Ei bi­ne, în ipoteza că ar depinde numai de mine ca ea să nu se năruie, n-aş face nici un gest, nu aş mişca un deget.

Lagărul de prizonieri sovietici de la Slobozia

Puţini sunt aceia care ştiu că la Slobozia a existat un lagăr în care au fost încarceraţi prizonieri în al doilea război mondial. Studierea arhivelor şi dovezilor existente a condus autorul, prof. Buzu Vitalie, la crearea unui fragment de istorie locală de mare valoare pentru cei interesaţi. Acest articol este preluat din revista Helis, nr. 11 din octombrie 2006.

La 22 iunie 1941 armata română începea războiul de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de sub ocupaţie sovietică. După eliberarea acestora, România va continua războiul antisovietic, alături de Germania. Întinse teritorii ale URSS vor fi ocupate în doar câteva luni. Totodată, aproximativ 3 milioane de soldaţi sovietici au fost luaţi prizonieri în primele 6 luni ale războiului. O parte a acestora va ajunge în România, acolo unde, încă din iulie 1941, erau organizate primele lagăre de prizonieri.

Poezie Nichita Stănescu

Confesiunea zeului visător

Înainte nu a fost absolut nimic
Deodata nimicul a adormit
si a început sa viseze.
Astfel s-a nascut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit si a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit si a visat
iarba si capre.
Iarba visând visul caprei
a nascut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii …
copii au mâncat iarba
si au crescut
Dupa aceea au mâncat si capra
si s-au facut mari.