Arhiva
Cântece de pe Ialomiţa (X)
LIRICA EROTICĂ
Ce s-ar mai putea spune în cuvântul nostru? Pentru dragostea ei, mândra se insinuează în viaţa cotidiană a flăcăului, după cum naturii i se încredinţează toate tainele. ’’Micul infern’’ din cântecul luat din Cegani este în cea mai bună linie a lui Anton Pann. Iubirea este egală cu bucuria continuă şi cu autodescoperirea.
DOINA FETEI
Foaie verde, fân cosit,
Trecui pe unde-am iubit,
Şi găsii locul pârlit,
Şi pe mândra mea plângând.
Citește mai mult…
Cottescu, familia soţiei lui Ionel Perlea
Nu departe de Ambasada Franţei, pe Strada Christian Tell nr. 25, există o casă impunătoare care a aparţinut inginerului Alexandru Cottescu, fost director general al Căilor Ferate, în perioada interbelică.
Numele său îl poartă o stradă din Bucureştii actuali, situată însă în alt cartier, în apropierea Căii Dudeştilor. Între personalităţile acestei familii ar trebui amintit, de asemenea, fratele său, generalul Dumitru Cottescu, care din căsătoria cu Maria Tufelcica a avut un fiu şi două fiice: Elena, căsătorită cu Jules Sănătescu, frate cu generalul Constantin Sănătescu, şi Marica (1896-1980), arhitectă merituoasă, cu o activitate interesantă de publicistică arhitecturală. Ea a colaborat la Revista Tehnică, Buletinul Societăţii Politehnice, Arhitectura, dar mai ales la remarcabila revistă Simetria, pe care G. M. Cantacuzino şi prietenii săi – Octav Doicescu, Paul Emil Miclescu şi Matila Ghyka – au editat-o între 1939-1947.
Cântece de pe Ialomiţa (IX)
CÂNTECELE DE NUNTĂ
Nu există o desfăşurare neapărat locală a nunţii, măcar că de la loc la loc variază o parte sau alta şi se afirmă de către nuntaşi că diferenţele sunt extraordinare între o nuntă de aici şi una de mai departe. Nunta nu e un spectacol pentru câţiva, de aceea ea a devenit un spectacol al întregului sat. Unirea între doi tineri presupune şi acceptarea ei de către colectivitate, în afară de aspectele materiale pe care le incumbă adunarea într-un singur loc, pentru o zi sau mai mult, a nuntaşilor.
Nunta este o piesă repetată la infinit, în care actorii îşi ştiu bine rolurile, interesul stând tocmai în variaţia de culoare. Jocul inocenţei, nefiind gratuit, justificat prin puritatea actului ce se desăvârşeşte, alegoriile, demascarea resorturilor alegoriilor, ironia depăşesc cadrul spectacolului propriu-zis, reclamându-se ca atitudini în faţa vieţii. Căci obiceiul folcloric, indiferent care ar fi, se vrea o lecţie, o normă de existenţă şi nicidecum o efemeridă.
Alături de oraţii se spun diverse cântece de nuntă pentru băiat şi pentru fată. Înainte, grija casei era fundamentală şi nu se ascundea nici băiatului, nici fetei; se asociau ideii de impasibilitate a înţelegerii între soacră şi noră.
Discografia „Ionel Perlea”
Ionel Perlea
Ceea ce consemnăm mai jos reprezintă o listă discografică orientativă, fatalmente lacunară, dar totuşi capabilă să ne ofere anvergura succeselor interpretative ale marelui şef de orchestră care a fost Ionel Perlea: Citește mai mult…
Cântece de pe Ialomiţa (VIII)
COLINDELE
Acestea sunt variate: colind de fată, de băiat, de tânăr, de vânător etc. Obiceiul a cam dispărut sau textul s-a redus considerabil, oamenii susţinând că nu mai importă conţinutul celor spuse şi că trebuie terminat mai repede cântecul. Emoţia veche a dispărut şi ea, fiind doar una de noutate pentru copii, căci pe seama lor a fost lăsat colindul. Se produc şi schimbări chiar în cadrul obiceiului, ceea ce înseamnă că el e încă viu. O variantă aproape totală ne-o oferă colindul de vânători, al cărui prim vers este “Cerb s-a lăudat”. Analiza variantei va constata şi aspecte stilistice surprinzătoare. Se poate demonstra o bună şcoală a evidenţierii capacităţilor analitice. Colindul se adresează unui individ căruia i se aduce, în genere, o urare de prsperitate, încadrată într-o aventură epică. Fabulosul şi elementul stil nu mai impresionează astăzi, căci colindul e înţeles ca o tradiţie care nu se continuă prin adăugare, ci prin simplă repetare ţi eliminare a unor fragmente ale ei. Remarcăm cu uşurinţă registre prozodice variate, frecvenţa motivului cerbului, a motivului leului, repetiţii, metamorfoze, versificări de basme – de exemplu versificarea basmului Prâzlea cel voinic şi merele de aur -, formule iniţiale şi finale, surprinderea liniştii căminului, înrudiri cu balada, folosirea dativului posesiv şi etic etc.
Colindele pe care le-am avut la îndemână nu atestă o gestică religioasă, cu toate că apare Hristos în câteva variante. Ele se înscriu în manifestările specifice care pregătesc venirea noului an într-o atmosferă de veselie şi optimism. Dcă obiceiul se retrage în timp, rămâne textul care pune la dispoziţie o bogăţie de idei şi sentimente.
Citește mai mult…
Personalităţi ialomiţene: Titus Niţu
S-a născut pe 2 noiembrie 1933, în comuna Ferdinand I, actualmente Movila, judeţul Ialomiţa. A absolvit Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Facultatea de filologie sectia de Limba şi literatura română, obţinând gradul didactic I, apoi cursurile post-universitare cu specialitatea Sociologia educaţiei şi învăţământului din cadrul Universităţii Bucureşti; ulterior a absolvit Facultatea de jurnalism din cadrul Ministerului Educaţiei şi Culturii.
Conform profesiei de bază, a fost profesor de limba şi literatura română, a predat şi a fost directorul şcolii generale din comuna Săveni din judeţul Ialomiţa până în anul 1968, când s-a constituit judeţul Ialomiţa, fiind numit inspector general adjunct (1968-1969), apoi inspector şcolar general al Inspectoratului şcolar al judeţului Ialomiţa, până în anul 1978.
Cântece de pe Ialomiţa (VII)
TEATRUL POPULAR
Nu era greu de presupus că în Ialomiţa teatrul popular e puţin răspândit. ’’Capra’’ pe care o publicăm e incoerentă pe alocuri. Fenomenul nu e surprinzător, textul a fost redus pentru a se ajunge cât mai repede la deznodământ. ‚’’Claca’’ poate fi, prin extensie, un spectacol de teatru. Se spun snoave, se interpretează mici episoade hazlii. E o posibilitate, un pretext pentru literatura cultă. Nu altfel a procedat Sadoveanu, care a fructificat experienţa întâlnirilor de la Hanul Ancuţei. Scurtimea, umorul şi morala (în sensul fabulei) – iată cele trei condiţii ce par a fi devenit obligatorii pentru o producţie folclorică. Se exclude desfăşurarea pe un spaţiu mare şi într-un lung timp a unei intrigi.
Citește mai mult…
Cântece de pe Ialomiţa (VI)
LEGENDE TOPONIMICE
Fondul real al unor întâmplări ale trecutului este surprins în cele câteva legende din cuprinsul judeţului Ialomiţa. Imaginaţia şi patriotismul local, dublate de o insuficientă şi inexactă cunoaştere a istoriei, au dus la un moment dat la apariţia unor legende fără suport real. Locuitorii satelor Rovine şi Crunţi nici nu vor să audă că luptele lui Mircea cel Bătrân n-au fost pe aceste locuri. Sunt frecvente la noi şi cazurile dubletelor toponimice: satul de la câmpie (sau o parte) repetă numele satului de la deal sau de la munte.
Anatol Ghilea
MARSILIENI
Acum două sute de ani, pe malul drept al Ialomiţei se găsea un sat mic ce se numea Dâlga, iar unde acum se găseşte satul nostru îşi avea moşia un doctor, Marsil. Într-un an polios, apa Ialomiţei crescând foarte mult, a ieşit din albia sa şi a inundat satul, provocând mari pagube sătenilor. Doctorul Marsil, impresionat de nenorocirea ce s-a abătut asupra acestor oameni, s-a gândit să-i ajute, aducându-I pe moşia lui şi dându-le câte o bucată de pământ, ridicându-le şi o biserică care se mai află şi astăzi în sat. În concluzie, putem afirma că numele acestui sat a fost dat după numele doctorului Marsil, care îşi avea moşia în aceste locuri.
Culeasă de la Cosma Badea din Marsilieni
(’’Cântece de pe Ialomiţa’’, 1971)
Site dedicat lui Ionel Perlea, compozitor şi dirijor ialomiţean 