Heine: O stâncă cu rune

O stâncă cu rune pe mare, la larg.
Aici stau cu jalea mea lungă,
Şi ţipă pescarii şi valuri se sparg
Şi vântul cu şuier s`alungă.

Ah! multe copile-am iubit pe pământ
Şi mulţi buni prietini! Dar unde,
Azi unde s-au dus? – Numai şuier de vânt
Şi clocot şi spumă de unde.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

José-Maria de Heredia: Baia nimfelor, vol. Les Trophées

O vale paduroasă pe lângă Euxin:
De-asupra unui şipot, un laur se apleacă,
O nimfă care răde s`a animat de-o cracă
Ş`abia atinge apa cea rece din basin.

Tovarăşele sale, când sună cornul, vin:
Cu mânele lor albe, bat apa şi se joacă,
S`afundă şi din spumă un şold se vede-oleacă,
Un tors, un păr de aur sau roza unui sân.

Divina veselie în dumbrava cea sumbră!
Doi ochi deodată însă au strălucit în umbră:
Satirul… si cu râsul pe Nimfe le-a`ngrozit.

Iar ele-o rup de fugă. Aşa, un corb sinistru
Când croncăneşte`n zboru-i pe râul troienit,
Fug lebedele albe, de spaimă, pe Caystru.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926

Florian: Viespea şi albina, vol. Fables

În păhărelul unei flori,
O viespe vede o albină
Şi-i zice: „Noi sântem surori”.
Insectei, de mândrie plină,
Îi vine asta oarecum
Şi-i zice: „Noi surori? o! dragă,
De când sântem şi rude-acum?”
– „Auzi, de când! de-o viaţă`ntreagă”,
Îi zice viespea mânioasă.
Te rog, ia uite-te la mine:
Şi eu am aripi ca şi tine
Si eu am talie frumoasă.
Şi ţi-oiu mai spune, dacă-ţi place,
Ca sânt la fel şi-a` noastre ace”.
– „E drept”, albina i-a răspuns,
„Avem o armă de împuns,
Dar altfel ne servim de ea:
Eu, când m`atacă cineva,
Tu numai spre a face rău.
Tu zădăreşti, mă apăr eu”.

Teodor A. Naum, vol. Varia, 1926