Deportările bănăţenilor în Bărăgan

Deportările în Bărăgan au fost o acţiune de amploare întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, cu scopul de a muta forţat populaţia care locuia pe o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi în Câmpia Bărăganului. În 1956, deportaţii s-au întors la locurile lor natale.

În contextul încordării relaţiilor dintre România şi Iugoslavia, exclusă în 1948 din Comintern, graniţa dintre cele două ţări a devenit o zonă sensibilă pentru guvernul comunist de la Bucureşti. Etniile prezente aici, în special în Banat, erau considerate drept „elemente cu un factor ridicat de risc”. Urmând modelul sovietic, pe 15 martie 1951 Ministerul de Interne al Republicii Populare România a dat următorul decret:

Cercetare asupra istoricului comunei Ograda

Oricât de nefavorabile vor fi fost condiţiile de existenţă, Judeţul Ialomiţa beneficiază de o continuă locuire a teritoriului. Oamenii au întemeiat aşezări şi şi-au desfăşurat activităţile, adaptându-se mediului în care aceştia vieţuiau. Numeroasele atestări documentare din Evul Mediu demonstrează faptul că pe întreg cuprinsul judeţului au existat aşezări umane, multe dintre acestea dăinuind până în zilele noastre. Lipsa surselor de apă a determinat apariţia şi dezvoltarea satelor de-a lungul cursurilor râurilor sau pe malurile lacurilor. Cel mai elocvent este exemplul oferit de existenţa în prezent a localităţilor pe cursul râului Ialomiţa, pe cel al Dunării şi pe malul unor lacuri precum Strachina, Amara, Fundata, Iezer, Bentu. Cât de vechi sunt aşezarile care apar astăzi pe harta judeţului probabil că nu vom şti niciodată. Însă cercetările arheologice au demonstrat că pe amplasamentul mai multor localităţi ialomiţene au existat aşezări preistorice, urme de locuire fiind prezente pretutindeni.