Arhiva
Atestări documentare privind localităţile judeţului Ialomiţa
Albeşti – 23 iunie 1608
Amara – 1882
Armăşeşti – 1513
Balaciu – 17 aprilie 1613
Bora – 20 martie 1571
Bucşa – 14 iunie 1569
Bucu – 1580
Ciulniţa – 6 decembrie 1632
Crăsani – 9 septembrie 1579
Crunţi – 28 ianuarie 1592
Dridu – 28 octombrie 1464
Feteşti – 1528
Gârbovi – 14 septembrie 1545
Ivăneşti – 18 iunie 1594
Jilavele – 30 iunie 1543
Mărculeşti – 1583
Munteni Buzău – 1882
Murgeanca – 1575/1576
Ograda – august 1558/1559
Perieţi – 10 noiembrie 1588
Sărăţeni – 28 februarie 1554/26 decembrie 1557
Slobozia (Vaideei) – martie 1614
Ţăndărei – 18 iunie 1594
Urziceni – 23 aprilie 1596
Toponimia unor localităţi ialomiţene
Albeşti – satul urmaşilor lui Albu
Alexeni – satul urmaşilor lui Alexe
Amara – de la apa lacului din apropiere
Andrăşeşti – satul urmaşilor lui Andraş (varianta ardelenească a lui Andrei)
Armăşeşti – satul armăşeilor, mici dregători însărcinaţi cu menţinerea ordinii
Axintele – de la Axinte
Balaciu – de la întemeietorul Balaci (rezonanţă ardelenească)
Bărbuleşti – satul urmaşilor lui Barbu
Borăneşti – satul urmaşilor lui Boran
Borduşelu, Borduşani – de la burduşel, burduf mai mic în care se ţinea brânza, apa, etc
Bucu – strămoş omonim sau arhaismul folosit pentru pleava ce rămânea după vânturarea seminţelor de cânepă
Buieşti – satul urmaşilor lui Buia sau din arhaicul a bui = a ţâşni
Căzăneşti – satul urmaşilor lui Cazan
Cegani – satul urmaşilor lui Cega sau satul pescarilor de cegă ori de la cigă = scripete
Ciulniţa – satul din locul cu ciulini
Cosâmbeşti – de la cosie, coadă de coasă. De la Constantin Ștefănescu provine următoarea relatare, privind numele comunei Cosâmbești: „Cei din Cosâmbești, care deobicei adăogau la semnătură cuvintele: „ot Cosâmbești”; de aceea se vede treaba că numele de „Cosâmbeşti” vine de la un strămoş al logofătului Matache Cosâmbescu, supranumit de Turci „Cazan-bas”, de unde şi Cosâmbeşti”
Coşereni – de la coşare, adăposturi pentru animale
Crăsani – de la slavonescul crasnâi = frumos, satul din locul frumos
Făcăeni – de la făcău, roată de moară cu fus
Frăţileşti – satul urmaşilor lui Frăţilă
Gimbăşani – satul geambaşilor, al celor care se ocupă de comerţul cu cai. Denumirea de Gimbăşani provine de la întemeietorul satului, un anume Simion Giambaşu. Pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, Simion Giambaşu, care era „…giambaşi la Turci, de cumpăra boi, cai și oi …”, împreună cu trei fraţi de ai săi, este cel care a bătut primul parul, acolo unde s-a aflat satul vechi Gimbăşani.
Giurgeni – satul fondat de oieri veniţi din zona oraşului Giurgiu
Grindu – satul întemeiat pe un grind din câmpie
Gura Ialomiţei – satul de la vărsarea Ialomiţei în Dunăre
Hagieni, Hagieşti – de la hagiu, credincios care a fost în pelerinaj la locurile sfinte
Mărculeşti – satul urmaşilor lui Marcu
Moldoveni – satul întemeiat de colonişti originari din Moldova
Movila, Movileanca, Moviliţa – de la movila, tumul, ridicătură de pământ
Munteni Buzău – de la coloniştii veniţi din Buzău
Ograda – de la curtea împrejmuită sau forma reliefului local
Oraşul de Floci – aşezarea unde se făcea comerţ cu lână nedărăcită
Piua Petrii – după instalaţia folosită la frecarea şi îndesarea ţesăturilor de lână (piua lui Petre)
Sărăţeni – după apa sărată a Lacului Sărata, satul de pe apa Sărata
Săveni – satul urmaşilor lui Sava sau Savu
Slobozia – satul celor sloboziţi de biruri
Sudiţi – de la întemeietori ardeleni
Ţăndărei – satul urmaşilor lui Ţandără, venit din ţandăra ce sare din trunchiul copacului la tăiere
Urziceni – de la planta urzică
Vaideei, Gârbovi, Raşi, Crunţi, Fierbinţi – de la mulţimea birurilor care apăsau pe umerii acelor bieţi ţărani
Vlădeni – satul urmaşilor lui Vlad.
Statuia traco-scitică de la Platoneşti
„Studii şi comunicări de istorie, arheologie, etnografie”
Gheorghe Matei
Radu Coman
Muzeul Judeţean Ialomiţa
Cuprins între râul Ialomiţa şi Braţul Borcea, platoul de loess Hagieni, cu o înălţime de 76 m, în zona nordică a sa şi de tangenţă cu lunca Ialomiţei, domină spaţiul vestic al judeţului Ialomiţa, fiind presărat cu o mulţime de movile în zona Platoneşti-Vlădeni.
Harta judeţului Ialomiţa, redactată în 1906, menţionează mai multe movile, iar la cele mai înalte apar şi toponimele lor, cum sunt în N-V comunei Vlădeni, unde sunt cartate movilele: Înşirate Mari şi Mici şi Movila lui Mihai, iar în zona Platoneşti-Hagieni, doar două movile din cele mai mari: Movila Hagieni şi Calea, care erau punct de reper pentru localnicii din Hagieni, pentru drumul de pământ, ce leagă această comună cu Halta Hagieni (Movila) a căii ferate Feteşti-Ţăndărei-Buzău.
Movilele din sectorul Platoneşti-Hagieni-Vlădeni, după înălţimea lor, pot fi catalogate în trei grupe:
Cioran – Neajunsul de a te fi născut
Îl priveşti mergând ca umbra unui norişor pe o câmpie întinsă, vastă ce-ţi inspiră simultan imensitatea şi vacuitatea. Mai tot timpul cu capul în pământ, tresare din când în când şi acceptă ca lumea exterioară să-i invadeze universul propriu, acum îi poţi vedea ochii lucind, ai spune că plânşi, dar cearcănele, ca un rimel grosolan aplicat, risipeşte iluzia descărcării marasmului.
De ce ai vrea să citeşti o carte despre care ştii că nu poate ieşi ceva bun din ea, despre care ştii că mai mult te va înfunda decât să-ţi dea un sfat salvator? De ce să-i citeşti gândurile omului pe care îl simţi aproape? Cumva pentru că ştii că omul este un „robot stricat”, incapabil să sesizeze realitatea, şi astfel aplici o metodă inginerească de a aproxima configuraţia realităţii prin datele obţinute de la ceilalţi, de a micşora proporţiile erorilor prin evaluări succesive ale aceloraşi date obţinute prin alte mijloace? De ce să-l citeşti pe om ? De ce să citeşti ? Ai putea, în schimbul acestei activităţi oribile să mănânci, să faci, sau şi mai bine să dormi.
Constantin Doncea – biografie
Ce îl leagă pe Constantin Doncea de Ograda este faptul că acesta a ocupat funcția de director al Gospodăriei Agricole de Stat Ograda. Am auzit câțiva oameni vorbind despre acest Doncea fără a ști însă cine a fost el cu adevărat. Redăm în cele ce urmează un editorial din serialul Istoria comunismului românesc apărut în Jurnalul Național (Jurnalul Național ).
Ialomiţeni în Procesul comunismului
„Autorităţile comuniste din România au trimis în închisori şi lagăre, din motive politice, 2 000 000 de oameni. Dintre ei, 200 000 au murit, executaţi după o judecată sumară sau supuşi unui regim de exterminare, de o cruzime nemaiîntâlnită. Alte mii de nevinovaţi (poate zeci de mii, poate sute de mii, nimeni nu va şti vreodată exact) au fost fie împuşcaţi pe stradă, fie urcaţi cu forţa în tren şi expediaţi în URSS, unde li s-a pierdut urma.
Cum au fost aleşi toţi aceşti nefericiţi din masa de cetăţeni români pentru a fi distruşi, fizic sau moral? S-au invocat, la vremea respectivă, diferite criterii. Privind însă acum faptele dintr-o perspectivă istorică ne dăm seama ce anume a contat. Unii au fost luaţi la întâmplare, ori de câte ori reprezentanţii autorităţilor au intrat în panică şi au vrut să intimideze populaţia. Cei mai mulţi însă au plătit, cu libertatea sau cu viaţa, pentru că erau cinstiţi şi demni, inteligenţi şi cultivaţi, harnici şi bine situaţi în societate, constituind un termen de comparaţie – incomod ca un denunţ – pentru impostorii aduşi la conducerea ţării de forţele de ocupaţie.[…]” (Explicaţie la Cicerone Ioniţoiu, Victimele terorii comuniste. Arestaţi, întemniţaţi, ucişi. de Alex Ştefănescu)
Printre aceştia se află desigur şi locuitori din Ialomiţa care au ajuns din motive incerte să îşi găsească sfârşitul într-un mod nedemn.
Fragment Eschil
[…] OKEANOS : – Nu iei aminte oare, Prometeu, că pentru boala furiei se află vorbe tămăduitoare ?
PROMETEU: – Doar dacă inima o molcomeşti la timp şi nu încerci să micşorezi cu sila o pornire care tocmai stă să spargă.
OKEANOS : – Dar crezi că o strădanie cutezătoare aduce după sine vreo pedeapsă ? Învaţă-mă !
PROMETEU: – Ruşinea trudei fără rost şi a seninătăţii uşuratice.
OKEANOS : – Îngăduie-mi atunci să fiu bolnav de-această boală; nimic nu este mai de preţ decât să pari smintit, având întreagă mintea. […] ( Eschil, „Prometeu înlănţuit” )
Extrase din Mathesis sau bucuriile simple
După ce am citit această carte mi-au rămas câteva fragmente subliniate care mi s-au părut interesante. Fragmentele nu sunt pentru a sintetiza conținutul cărții, ci cum a reușit Noica să atragă atenția asupra trăirismului lui Nae Ionescu folosind, într-un mod expresiv, idei originale.
I. Despre culturile de tip geometric
„Știința și cultura nu sunt dincolo de noi. Orice s‑ar face, un anumit antropologism ne domină toate creațiile. A vorbi deci de o relativizare a culturii înseamnă a o considera pe aceasta drept altceva decât este. Cultura nu e decât omul însuși.”
„„Rațiunea nu află de la lucruri decât ceea ce pune ea în ele…“ Așadar, spiritul se caută pe sine în lucruri. Spiritul are o activitate proprie, pe care ne-o revelează lumea. […] Spiritul se caută în lucruri numai pentru atât: pentru a se explicita.”
„E necesar câteodată să uiți viața. Sunt anumite împrejurări când trebuie să te depășești pe tine prin cultură. Să te înstrăinezi prin cultură. Să pui distanțe înlăuntrul tău. Nu face aceasta, cultura?”
„Coeficientul nostru personal, sau sistemul obscur de lucruri mici care ne dau nebunia noastră locală, tonul acesta moral specific, coloritul nostru — ce frumos s-au șters toate dintr-o dată sub pata mare şi omogenă a ştiinţei.”
„Cine a spus că pierde prin aceasta viaţa? Afirmaţia nu are nici un sens. Cum să pierzi viaţa? Ea poate fi uitată, asta-i altceva. O uit şi mă pierd în forme, în formele care nu mă devitalizează totuşi, ci mă vitalizează pe alt plan.”
„Conţinutul imediat al vieţii nu interesează, pur şi simplu pentru că nu e problematic. […] De aceea, în locul conţinutului imediat al vieţii, pe care cultura de tip geometric îl respinge de la început ca neproblematic, ea şi a creat singură materialul ei de discuţie, problematic, incert, dar dezinteresat. Şi l-a creat, cum? Ex nihilo? Nu. Ci dintr-un adânc de viaţă neştiută; din voinţa neîntreruptă a omului de a se depăşi.”
„Da, să fii schemă. De ce nu? Cultura noastră, omenia noastră aşa ne vrea: schematizaţi, formalizaţi, geometrizaţi.„
Constantin Coroiu – Din jurnalul unui nostalgic
Ograda, un sat din Câmpia Română, copleşit de arşiţa soarelui de august, singur şi imperturbabil, dincolo de animaţia şoselei ce îl străbate. În centrul lui – câteva case mai arătoase pe care le simt încărcate de amintiri… Cea care a aparţinut cândva familiei Perlea adăposteşte un mic muzeu memorial. Câteva camere, între care un salonaş destinat audiţiilor muzicale. O pianină care a fost adusă tocmai de la New York. Scrisori, partituri, unele adnotate, un bust, o statuetă, piese de mobilier, fotografii. Ambianţa unei case a cărei deviză pare a fi fost celebrul adagiu – muzica înainte de toate.
Cea mai mare parte dintre fotografii sunt datate 1969 şi îl surprind pe dirijorul de faimă mondială în diferite momente ale vizitei sale din acel an, întors acasă, printre consătenii săi, cu faţa uşor crispată de emoţia revederii, cu privirea fascinată şi fascinantă – adevărata, inegalabila baghetă a lui Ionel Perlea. El şi soţia sa au totuşi aerul firesc al unor invitaţi obişnuiţi la o întrunire de familie, la o petrecere prilejuită de o aniversare, de parcă nu ar fi lipsit decât vreo câteva zile, necum decenii, din mijlocul alor săi. O bucurie gravă. O reîntâlnire cu acel acasă pe care îl purtăm toată viaţa în inimă, oriunde ne-ar duce cărările lumii şi valurile istoriei şi ale vieţii.
Site dedicat lui Ionel Perlea, compozitor şi dirijor ialomiţean 